Un subiect extrem de sensibil pentru opinia publica dar si pentru institutiile din Romania a determinat aparitia unor intepaturi in coalitia PSD-PNL.

Raportarea fata de Rusia este atent monitorizata de orice roman dar si de aliatii noastri, mai ales in acest context extrem de tensionat cand Moscova planuieste o noua invazie militara in Ucraina si tulbura profund apele bazinului Marii Negre.

Ministrul apararii Vasile Dincu a facut o afirmatie in cadrul unei emisiuni televizate :

”Trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”

Vicepresedintele PNL Alina Gorghiu catre ministrul apararii Vasile Dincu si replica acestuia :

 

Iata si comunicatul postat pe site-ul MApN de ministrul Vasile Dincu :

Cu privire la speculațiile apărute în spațiul public în legătură cu așazise controverse legate de declarații pe care le-am făcut, la sfârșitul săptămânii trecute, în legătură cu Rusia și climatul de securitate european, doresc să fac următoarele precizări:

Declarațiile în discuție au fost făcute în contextul în care Federația Rusă a înaintat către NATO o serie de prevederi inacceptabile, inclusiv aceea de revenire, din punct de vedere al securității europene și euro-atlantice, la statutul de dinainte de anul 1997, adică înaintea primului val de extindere al Alianței către Europa Centrală și de Est.

Consider că o astfel de cerere, prin care se dorește darea înapoi a istoriei, este deopotrivă nerealistă și absolut de neacceptat.

Vorbind despre istoria recentă a ultimelor decenii, am evocat discursul susținut recent de președintele Franței, Emanuel Macron, în Parlamentul European, la 19 ianuarie 2022.

În cadrul acestui discurs, președintele francez a vorbit despre nevoia de unitate a spațiului euro-atlantic în domeniul securității și apărării, precizând că fundamentele securității continentului au fost stabilite, acum mai bine de trei decenii, împreună și nu fără sau împotriva Rusiei, pe baza principiilor democratice de relaționare între state.

În acest context, parafrazându-l pe domnul președinte Macron, am afirmat și rămân ferm de părerea că nu se pot întoarce paginile istoriei spre capitolele în care Europa era divizată de Cortina de Fier și organizată pe principiul sferelor de influență, așa cum dorește, din păcate, Federația Rusă. Dacă tot este să învățăm din lecțiile trecutului, atunci ar trebui să ne amintim de primii ani de după căderea comunismului când, împreună cu și nu împotriva Rusiei, continentul european a pășit într-o nouă eră. O eră în care toate țările europene respectă principiile dreptului internațional, fără utilizarea forței, a presiunilor și amenințărilor, respectând dreptul fiecărei țări de a lua propriile decizii.

Vasile Dîncu, Ministrul apărării naționale

—————————————————————

Dincolo de harjoneala in social media intre cei doi protagonisti politici, subiectul in sine merita o scurta analiza, punctuala.

  1.  Singura institutia viabila si capabila sa ofere un raspuns descurajator in fata amenintarilor Rusiei este NATO. Cea mai puternica alianta politico-militara din istorie, ce implineste la 4 aprilie anul acesta 73 de ani de existenta, reprezinta interesele de securitate si aparare pentru un miliard de oameni din 30 de tari membre. Orice alta incercare de a substitui forta si credibilitatea NATO reprezinta un joc facut in favoarea adversarilor Occidentului
  2.  Este evident, asa cum precizeaza si el, ca ministrul apararii Vasile Dincu s-a inspirat din pozitia exprimata de presedintele Frantei Emmanuel Macron in discursul sau de saptamana trecuta din Parlamentul European. In acel discurs, nesurprizator pentru Macron, liderul francez a facut apologia unei noi arhitecturi de securitate si unei relatii bune cu Rusia. Acest tip de abordare contravine puternic dorintei de a intari NATO, de a replica ferm si fara complicitati ascunse Moscovei. Pozitia lui Macron este expresia dorintei de a impune UE o proprie politica de securitate, o proprie armata, un paralelism periculos fata de atributul si capacitatile NATO ce functioneaza perfect pe continent de peste 70 de ani. NATO a dorit dintotdeauna un dialog functional cu Rusia, dovada infiintarii Consiliului NATO-Rusia (NRC) si chiar a unei Misiuni a Rusiei la NATO. Calea conflictului si a deteriorarii diplomatice ireversibile a fost strict alegerea Moscovei
  3. Romania, ca stat cheie in Europa Centrala si de Est, cu o pozitie strategica semnificativa, are o nevoie absolut existentiala de mentinerea implicarii SUA in NATO, ca cel mai important contributor, aliatul cu cea mai puternica armata din lume si cel mai implicat in aparare continentului european din 1949 pana in prezent. De altfel, intregul Flanc Estic – Romania, Polonia, Tarile Baltice – se bazeaza in mod explicit pe forta, influenta si determinarea SUA in NATO. Acest lucru este concretizat si de anuntul facut in urma cu 48 de ore la Pentagon de Amiralul John Kirby potrivit caruia 8500 de militari americani sunt in stare de alerta ridicata, pentru o eventuala misiune pe Flancul Estic, in cadrul Fortei de Raspuns a NATO (NRF)
  4. In concluzie : intoarcerea in urma cu 30 de ani ar fi o catastrofa strategica pentru Romania, atunci cand nu eram nici membri NATO nici UE si nu aveam nici o garantie de securitate pentru teritoriul si populatia tarii noastre. Ideile lui Emmanuel Macron nu sunt impartasite de cei mai multi aliati. Ele pot fi adaptate, rafinate si apoi incluse in pachetul de raspuns al NATO catre Rusia. Actiunile individuale, agenda personala, interesele politice interne amestecate in cele externe pot dauna pe termen lung actualei arhitecturi de securitate continentale, cea care mentine Europa in pace deplina de 72 de ani. Daca o dorim in continuare, atunci NATO e garantia. Orice altceva e un cadou nesperat facut Estului agresiv si diversionist. Franta e stat fondator NATO si o mare putere europeana. Un joc in sens invers i-ar aduce daune imense. Avem nevoie de Parisul aliat si puternic, nu de un avocat al adversarilor nostri.
  5.  Ma opresc aici desi ar mai fi multe de spus. Politicienii romani sunt, in marea lor majoritate ignoranti, tacuti si neimplicati in subiectele majore, mistocari pe Facebook si chiulangii in fata opiniei publice aproximativ 5 zile din 7. Dar cei putini, care transmit mesaje opiniei publice, care dovedesc faptul ca le pasa, facand declaratii si transmitand informatii opiniei publice pe teme stringente (din aceasta categorie fac parte si cei 2 protagonisti de azi) trebuie sa gandeasca de 3 ori inainte sa vorbeasca o data. E un moment complicat si orice declaratie poate fi speculata in defavoarea lor si tarii pe care o reprezinta

Leave a Reply