Wednesday, July 9, 2025
23.2 C
Bucharest

Iohannis considera sesizarea CCR un “atac”

Intr-o democratie, fiecare se poate exprima liber. Atat un ministru cat si un presedinte. Dar sa consideri o sesizare a Curtii Constitutionale drept un “atac” nu pare in regula. Cu atat mai mult cu cat si presedintele sesizeaza CCR de cate ori nu e de acord cu unele legi adoptate de Parlament. Este exact acelasi mecanism. Mai ales ca de repetate ori, CCR s-a pronuntat in legatura cu incalcarea Constitutiei iar presedintele, desemnat sa vegheze la respectarea ei, nu a reactionat…

Președintele Klaus Iohannis susține că nu există absolut niciun motiv pentru ca ministrul Justiției să atace procedura de revocare a Laurei Codruța Kovesi la Curtea Constituțională.

”După părerea mea nu există niciun conflict și niciun temei pentru sesizarea CCR. În tot prodeul cu început de ministru, cu sesizarea CSM și decizia mea, a respectat legea 100%. După cum cunoaștem cu toții, decizia în finalul acestei proceduri este la președinte (…) Ar fi deosebit de ciudat dacă de fiecare dată când un decident ia o decizie care nu convine unei alte instituții să ne trezim cu un atac la CCR.

Personal putem să înțelegm că ministrul este personal nemulțumit pentru faptul că nu i s-a aprobat cererea, dar eu, repet, nu există absolut, dar absolut niciun temei pentru atacul la CCR.

Din punctul meu de vedere procedura s-a finalizat”, arată Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a cerut DNA să rezolve problemele din interiorul instituției.

”DNA este o instituție cu rezultate remarcabile, iar dacă în interiorul DNA apar oameni cu probleme, nu am nicio îndoială că oamenii din această instituție vor acționa. În fiecare mare sistem apar din când în când probleme și sunt convins că oamenii responsabili din această instituție vor acționa ferm, rapid și corect”, a mai spus Iohannis citat de stiripesurse.ro

Hot this week

Extremista Le Pen, prietena lui Putin, anchetată pentru malversaţiuni financiare

Parchetul European a anunţat marţi că a declanşat o...

Paul Stănescu arată pisica retragerii PSD de la guvernare

Mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD : „Angajamentul...

Armata rusă invadatoare, putredă de corupție

Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei...

Documentul cu toate tăierile, pe www.antena3.ro

Antena 3 CNN publică cel mai important document al...

Ministrul Transporturilor din Rusia s-a împuşcat în cap

Roman Starovoit s-a împușcat luni, după ce Vladimir Putin...

Topics

Politrucii din CA Tarom, companie falimentară, şi-au dublat indemnizaţiile la peste 24.000 lei

Membrii Consiliului de Administrație al companiei aeriene de stat TAROM...

Trump despre Musk : a luat-o complet razna

Trump despre Musk : a luat-o complet razna Președintele SUA...

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img