Sunday, April 12, 2026
7.4 C
Bucharest

Iohannis da semnalul. Vrea rasturnarea Guvernului si majoritatii parlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că nu semnează încă demisiile celor doi miniştri de la Dezvoltare şi de la Transporturi. Prin urmare, nici numirile înlocuitorilor nu se pot face.

“Pot să vă spun că nu am finalizat analiza. Dar, analizând şi propunerile şi comportamentul guvernamental, pot să vă spun câteva concluzii. Acest PSD sub conducerea lui Dragnea nu este capabil să genereze un guvern performant. Am avut două guverne care nu au fost bune și chiar au fost înlăturate de PSD. Suntem la un al treilea guvern care nu este cu nimic mai bun. Această guvernare după guvernare pesedistă este foarte slabă. În loc să vină cu oameni pregătiți, care vin cu competenţe ministeriale, și-au dat seama că nu reușesc și încearcă prin aceste veșnice schimbări de miniștri să ne convingă că se îmbunătățește guvernarea. Eu pot să vă spun că nu se îmbunătățește. Înlocuim oameni slabi cu alți oameni slabi și în final au intrat într-un fel de circ. Nu acesta este scopul guvernării. Eu nu sunt de acord să se continue cu acest gen de circ”, a declarat Iohannis.

“Prima concluzie este că aceste remanieri nu sunt făcute pentru o mai bună guvernare, ci sunt făcute de ochii lumii. În acest fel nu voi fi de acord să se continue. Soluţia este la PSD, nu au decât să vină cu oameni performanţi”, a mai precizat preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat miercuri speranţa că Opoziţia va susţine o moţiune de cenzură, prin care Viorica Dăncilă să fie demisă, adăugând totodată că acesta nu este atributul său.

“Opoziţia trebuie să susţină o moţiune de cenzură şi sper să o facă”, a spus preşedintele în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni, cu ocazia lansării în dezbatere publică a rezultatelor proiectului “România Educată”.

Președintele a răspuns și la cererea USR de a se prezenta la ședințele de Guvern pentru a nu fi adoptată o OUG pentru aministie și grațiere. ”E o variantă interesantă”, a spus Iohannis.


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la lansarea în dezbatere publică a proiectului ”România educată”, că s-a săturat de atâţia penali şi infractori în vârful politicii româneşti, subliniind că, ”dacă vrem altceva, trebuie să acţionăm”.

”S-a pus cam rar problema valorilor şi cam rar problema integrităţii, în ultimii 30 de ani. Şi ne dăm seama acuma că s-a greşit profund. O societate este exact atât de bună cât este sistemul său educaţional. Şi atunci e clar, dacă vem altceva… Eu vreau altceva. Eu m-am săturat de atâţia penali şi infractori în vârful politicii româneşti. Deci dacă vrem altceva, trebuie să acţionăm”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img