Sunday, November 8, 2026
5.6 C
Bucharest

Iohannis despre Kovesi : “E mult prea devreme”

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că este devreme să se discute despre un șef al Parchetului european, arătând că România abia a semnat în urmă cu câteva zile scrisoarea de intenție de a face parte din acest proiect.

“Este cam devreme să discutăm aceste lucruri. La noi este uzual ca, abia început un concept, deja să existe analiști care prevăd finalul procesului. Nu, abia acum România a semnat acum două sau trei zile scrisoarea de intenție de a fi parte în proiectul Parchetului european, deci mai este cale lungă până când se ajunge la o cooperare consolidată, cum am numit-o eu, și să se treacă la următoarea fază. Deci, este mult prea devreme să discutăm așa ceva”, a declarat Iohannis, întrebat cu privire la scenariile potrivit cărora procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ar putea fi propusă pentru șefia Parchetului european.

Președintele Klaus Iohannis se află în Malta, unde participă la Summitul PPE, scrie Agerpres.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img