Saturday, May 10, 2025
12.9 C
Bucharest

Iohannis : “Este evident că pe Flancul Estic al NATO există ameninţări”

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a declarat azi la Vilnius :

 

„Este evident că pe Flancul Estic al NATO există ameninţări în partea nordică a flancului, şi aici evident că vorbim astăzi despre Lituania, există ameninţări în partea sudică a Flancului, şi aici, evident este vorba în special despre România, dar pentru NATO noi credem că este important ca întreg Flancul Estic să fie bine consolidat, să avem o poziţie foarte solidă.

Şi atunci evident că, în fiecare parte trebuie să existe măsuri specifice de adresare a ameninţărilor, însă în ansamblu este important să existe o abordare echilibrată, adică să nu existe măsuri considerabil mai importante într-o parte şi în cealaltă parte să apară o oarecare slăbire.

Această abordare echilibrată este importantă pentru a da putere întregului flanc. Nu este bine şi nu este de dorit ca o pare a flancului să fie slăbită, fiindcă în acest fel întreaga construcție ar fi în definitiv slăbită, în loc să fie întărită.

Deci din, iată, multe puncte de vedere o abordare echilibrată este absolut necesară şi noi credem că îi vom convinge pe aliații noştri că aşa este bine.

Evident că, în ansamblu, NATO va respecta cele două principii de bază – 28 pentru 28, adică fiecare îl apără pe fiecare, şi trebuie să fie pregătit să facă faţă la toate ameninţările, ceea ce se regăseşte în aşa numitul principiu 360 de grade, adică NATO să fie pregătit pentru orice situaţie.”

„Este clar că pentru a-şi îndeplini scopul, NATO trebuie să aibă anumite sisteme pregătite, pentru a se apăra, în special. NATO nu este o alianţă ofensivă, ci este o alianţă defensivă şi faptul că acum există o retorică rusească care acuză NATO, acuză România pentru inaugurarea facilității de la Deveselu, face parte din strategia de comunicare elaborată în Rusia şi care are o anumită tendință de a arăta că lucrurile sunt îndreptate împotriva Rusiei. Scutul din care face parte Deveselu nu este o structura îndreptată împotriva Rusiei, lucru pe care l-am mai spus şi îl vom spune în continuare, din simplul motiv că aşa este”, a spus Iohannis.

 

 

 

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img