Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că românii au arătat prin votul de la europarlamentare şi referendum că nu mai vor PSD, susţinând că social-democraţii sunt ‘bosumflaţi’ că el transmite acest mesaj.

‘Votul pentru PE a fost foarte uşor de interpretat, majoritatea au votat PNL şi bine au făcut. O bună parte dintre români, în mod aşteptat de mine, dar suprinzător pentru mulţi, a înţeles că PSD nu ne reprezintă bine şi PSD-ul a pierdut ruşinos aceste alegeri. Iarăşi este un lucru demn de observat şi de menţionat, dar aici trebuie să mergem un pic în profunzime şi să vedem ce înseamnă votul acesta. După ce PSD a făcut o campanie antieuropeană, a încercat să-i prostească pe români, să le spună că nu sunt bine primiţi, nu sunt bine văzuţi, ceea ce este total fals. Cu toţii aveţi rude, aveţi cunoştinţe, românii sunt foarte bine primiţi, foarte bine acceptaţi şi atunci acest vot trebuie interpretat corect’, a declarat Iohannis la lansarea cărţii sale ‘EU.RO. Un dialog deschis despre Europa’ de la Târgul de Carte ‘Alba Transilvana’.

Potrivit şefului statului, votul a fost pentru Europa, proeuropean.

‘Asta este interpretarea pe care am dat-o eu: ‘românii au dovedit prin vot, nu prin poveşti, prin votul lor suveran că vor să rămână în UE şi vor să fie parte acolo, iar referendumul a dovedit că oamenii vor stat de drept, justiţie independentă, bună guvernare, ceea ce, din păcate, de doi ani şi jumătate nu se întâmplă. Şi toate acestea împreună arată că românii vor altceva decât primesc acum. Pesediştii sunt foarte supăraţi sau bosumflaţi, cum vreţi, fiindcă eu în continuare, cu toate că s-au terminat campania şi votul, umblu prin ţară şi spun că românii nu mai vor PSD. Asta au arătat românii prin vot. Este voinţa suverană a românilor şi acest lucru trebuie înţeles de toată lumea’, a adăugat Iohannis.

El a criticat din nou campania electorală făcută de PSD şi ALDE, catalogând-o ‘ordinară, perfidă’.

‘Pentru liderii europeni, românii sunt foarte importanţi. Pentru noi, şi cred că vorbesc în numele vostru, al tuturor, Europa este importantă. (…) S-a încheiat acum câtăva vreme o campanie electorală care de unele partide a fost făcută în mod ordinar, perfid. Mă refer în special la PSD şi satelitul PSD-ist care se numeşte ALDE. Ei au încercat să le explice românilor că, de fapt, Europa nu ne vrea, că noi nu ştim exact dacă vrem să fim acolo. După cum a fost de aşteptat, românii au dat un răspuns clar acestei prostii pesediste cu ocazia votului pentru europarlamentare şi pentru referendum’, a spus Iohannis citat de Agerpres.

7 COMMENTS

  1. Pesedeul trebuie dizolvat, firea a adus bucurestiul in faliment iar FMI a dat si el un viitor sumbru din cauza pesedeului. Romanii s-au saturat de aceasta grupare mafiotă sustinuta si de tariceanu care mai face fițe la televizor cu 4% nesustinere electorala si cu imunitate parlamentara in fata legii

    • Este parerea dumitale si ar trebui sa o respect, dar dati-mi voie sa nu respect o asemenea aberatie. Cum sa dizolvi un partid, cel mai mare, de stanga. Ce ne facem cu partide doar de dreapta. Socotesc ca tot romani sunt si acele milioane de votanti, care, este adevarat in procent la europarlamentare au fost mai putini ca si sustinatorii PNL. Dar sa fim realisti. Nu au fost voturi ptr alt partid. In general au fost voturi anti-Dragnea.

  2. Musteste patriotismul in acest specimen( cu parintii in alta tara) !. Neavand acces la comentarii,ii transmit pe aici ” toate cele bune” . Cand iivad figura degetul se duce automat pe butonulde mute sau alt canal ( nu de acum,ci de la bun inceput)

  3. Ce seamana cu base.
    S a cocotat in varful ierahiei venind de la Sibiu pe spatele USL.Deci si al PSD.
    A dat la o parte sefi din PNL si s a cocotat direct in vraful partidului.
    Acum scuipa pe cei care l au propulsat in varf.
    Mare caracter !

  4. Dle. Iohannis, cel de-al doilea mandat al dvs. va fi decis fix de electoratul clasic PSD-ALDE. Si stii cu cine va vota acesta, dom’le? Fix cu dl. Barna. Cu Ciolos… exclus, ca n-avem cum sa ne batem joc de noi in halul ala. Dar cred ca pana si dvs. ati prins ideea

  5. Inteleg ca Dragnia a fost rau. Intr-adevar, am spus de la inceput, ca modelul economic „Gabriel I. Nastase / Mihai Ionescu”, cel care a creat baza dezvoltarii economice in Romania de dupa ’89 (guvernarile Nastase, Ponta) a fost cel mai eficient si echilibrat. Base, Dragnia (PDL-isti) nu au bagat in seama acest model si s-a vazut. Dragnia a inclinat balanta in partea cealalta, in loc sa o echilibreze, adica a exagerat intre bugetari si privati/Multinationale. Lucrul bun facut de Dragnia, se pare ca fara sa vrea, e ca ne-a scapat de KOvesi, KOldea (Maior), Lazar, Dumbrava s.a. Insa, un lucru suspect de periculos, Klaus, la presiuni externe (incorecte), lucreaza mai departe la Exterminarea PSD si a PSD-istilor (a adversarilor politici). Lucrul acesta incepe sa se vada in actiuni de tipul „Valea Uzului”. Daca multi incearca sa se lepede de PSD, nucleul dur al alegatorilor se va indrepta spre Nationalism. Legea actiunii si reactiunii. Vrand sa scape de Propaganda cu Ciuma Rosie si M.PSD, acestia vor migra de jos in sus, cu o forta egala celei de sus in jos a Globalistilor. S-a mai intamplat in Istorie, numai ca atunci s-a scapat de respectivii prin infiltrari, manevre si dejucarea actiunilor prin impingerea la fapte reprobabile, incat societatea s-a debarasat de ei. E clar ca Facebook-ul a dublat numarul de alegatori ai Opozitiei, numai ca de acum inainte tot Facebook-ul ii poate darama. Nu va spun cum, deoarece e bine sa va convingeti. Cand iti spune altul, nu crezi. Pe baza lui Dragnia, Soros a castigat foarte mult teren in Romania. Adica, „Nu veniti la Referendumul cu Familia, pentru ca e al lui Dragnia”, „Veniti la Referendumul cu justitia, ca sa-l dati jos pe Dragnia”, pe langa actiunile ONG-urilor lui Soros indreptate doar impotriva Valorilor Crestine, pe langa actiunile Reset R., cu 140.000 de tineri IT platiti de Ambasadele Vestice, plus Serviciile diverse care au tinut sa apere „Valorile Europene”, toate acestea au lovit in Baza de inceput/pornire a UE, adica in Europa Natiunilor, cu Valori dominant Crestine. Europa a fost deturnata, si va fi in continuare, prin aducerea fortata a migrantilor din zonele de conflict create artificial, modelul la care se vrea sa se ajunga e SUA, stat masonic. SUE e un alt pas catre Globalizare (Noua Ordine Mondiala), iar foarte multi se intreaba daca acea Teorie a Conspiratiei, din care s-a adeverit mai mult de jumatate, trebuie sa o asteptam sa se implineasca 100% ? Bineinteles, mai apare inca o confirmare, cum ca Justitia Sorosista nu se vrea a fi demontata (ar insemna sa nu mai poata fabrica dosare adversarilor politici, economici), vazandu-se foarte Clar cum incalcari Grave ale Drepturilor si Libertatilor cetatenesti nici nu au fost bagate in seama de liderii europeni, ca si cum Valorile Europene sunt facultative !

Leave a Reply to CarmenCancel reply