Monday, October 26, 2026
12.2 C
Bucharest

Iohannis : sistemul antidronă este “in place” în Deltă

Sistemul antidronă din zona Deltei Dunării funcţionează, iar aliniamentul radarelor a coborât până aproape de sol, a declarat, joi, la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis.

“Sistemul antidronă este ‘in place’, cum se spune, funcţionează. Noi avem dotări antidronă care sunt poziţionate deja. Unele provin din unităţi armate din România, altele provin de la aliaţi şi vom continua. În momentul de faţă, există un aliniament foarte bun şi la radare s-a coborât. Ştiţi că a fost iniţial o problemă, că radarele detectau numai ce este peste 600 de metri. Acum s-a coborât foarte mult, aproape până în zona solului. Se continuă şi se continuă cu îmbunătăţirea întregului aliniament, fiindcă trebuie să evităm astfel de incidente”, a detaliat şeful statului, care participă la reuniunea Consiliului European, scrie Agerpres.

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img