Sunday, June 8, 2025
31.4 C
Bucharest

Ion Iliescu da de pamant cu “elitele care se cred buric al acestei lumi”

Politica românească a dezvoltat mai degrabă, din păcate, o cultură a confruntării, și nu una a consensului, iar democrația nu reprezintă “tirania majorității”, afirmă fostul președinte Ion Iliescu, într-o postare pe blogul personal, citat de Agerpres.

“Lumea nu se învârte în jurul unor elite rupte de realitate, oricât s-ar crede ele un buric al acestei lumi. Într-o democrație fiecare își are rolul și responsabilitățile lui. Ca să dai lecții trebuie să poți s-o faci. Adică să fi dovedit că știi să faci ceva pentru oameni. Politicienii nu trebuie să uite acest lucru. Așa cum nu trebuie să-l uite nici elitele dătătoare de lecții. Vor fi crezând ei că gândirea în clișee este o meserie de stăpâni. Dar de stăpâni peste himere. (…) Democrația nu este, totuși, tirania majorității. Cum nu este nici tirania unor minorități extremiste. Dacă acceptăm asta, ne întoarcem, într-un fel, la ideea dictaturii proletariatului, care a produs un monstru, deși s-a renunțat la ea, din păcate nu suficient de repede, pentru a nu produce drame. Democrația este locul unui dialog permanent între majorități și minorități, pentru a construi acel consens care poate duce lucrurile înainte, fără prea multe confruntări și crize”, apreciază președintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu a dorit să sublinieze că a fost votat de oameni pentru că, atunci când a candidat, a oferit un proiect de țară, o perspectivă.

“De ce m-au votat oamenii? Explicația este mult mai simplă decât cred cei care despică în patru un fir de păr ce nu există: le-am oferit o miză, un proiect de țară, o perspectivă. Cu acest proiect s-au identificat și oameni cu studii mai puține — dar care au gândit și gândesc cu capul lor — dar și oameni de cultură, elite profesionale în diferite domenii, și, oroare pentru unii, chiar și filosofi! (…) Politicul nu are probleme cu ‘cei mulți și proști’, care nu votează pe placul ‘elitelor’. Politicul are o problemă cu incapacitatea sa de a oferi o miză românilor, un proiect de viitor. Politica a ajuns un lucru în sine, rupt de realitățile României. Consumă prea multă energie cu gestionarea unor jocuri de putere lipsite de sens, până la urmă, și mult prea puțină pentru rezolvarea problemelor țării, satisfacerea nevoilor cetățenilor, mediului de afaceri, construirea unei societăți normale și funcționale”, a arătat liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, răspunsul cetățenilor “la acest mod de a face politică, lipsit de responsabilitate, este retragerea lor din spațiul public, refuzul de a face ‘politică’, ceea ce lasă loc unor minorități agresive, care-și impun, pe fondul slăbiciunii tot mai accentuate a politicului, a democrației, în general, propria agendă”. “O agendă care nu are nimic în comun cu agenda publică”, a adăugat Iliescu.

 

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img