Friday, January 16, 2026
-3.5 C
Bucharest

Ion Iliescu: PSD să nu să se piardă în lupte pentru putere

Fostul preşedinte Ion Iliescu le-a transmis miercuri un mesaj social-democraţilor în care subliniază că PSD trebuie să-şi facă datoria, ‘nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români’.
‘Mă adresez dumneavoastră într-un moment pe care îl consider delicat pentru partid. Consideraţi acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluţiile la vârful partidului. Esenţa acestui mesaj este un apel la unitate şi continuitate în PSD. Să nu repetăm greşeli ale trecutului, care ne-au costat. Înainte de orice, partidul are responsabilităţi atât faţă de membrii şi simpatizanţii săi, de oamenii de stânga din România, cât şi faţă de toţi cetăţenii. Trebuie să-şi facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români. Ştiţi foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor şi al altor măsuri de forţă. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm şi acum la aşa ceva, nu vom rezolva nimic’, a scris Iliescu, pe blogul personal.
El a reamintit că preşedintele şi preşedintele executiv au fost aleşi de membrii PSD, respectiv de delegaţii la Congres, pentru ‘ceea ce au făcut pentru partid’.
‘Domnul Liviu Dragnea a dat măsura capacităţilor sale de organizator în anii care s-au scurs de la venirea sa în partid. I-am transmis, vineri, după anunţarea sentinţei, faptul că am considerat şi consider lipsită de sens condamnarea sa. Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziţie, în urma cu două decenii, şi îmi amintesc de entuziasmul cu care îşi asuma răspunderi şi lucra în folosul partidului’, a afirmat Iliescu.
Fostul preşedinte a mai subliniat în mesajul său că nu este de folos nimănui conflictul.
‘PSD trebuie să se concentreze pe campania pentru alegerile locale, unde avem ceva de demonstrat: că suntem partidul cu un program coerent de guvernare locală, pentru prosperitatea comunităţilor locale. Este timp, după alegeri, pentru o analiză aprofundată a situaţiei din partid. Închei reiterând apelul meu la calm şi la responsabilitate’, a completat Iliescu.
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte miercuri, la Palatul Parlamentului, pentru ‘o analiză la rece’ a situaţiei din partid, în urma condamnării definitive a lui Liviu Dragnea în dosarul ‘Referendumul’.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus în urmă cu câteva zile că a convocat reuniunea CExN pentru ‘o analiză la rece’ şi a precizat că nu va părăsi conducerea PSD pentru a nu destabiliza situaţia politică şi a ‘face cadou alegerile’ Opoziţiei, ‘inclusiv preşedintelui Klaus Iohannis’.
   El a adăugat că la CExN va fi luată ‘o decizie fără patimă’ şi că după alegerile locale se va discuta oportunitatea rămânerii sale în funcţia de preşedinte al partidului.
   Tot la această şedinţă se va pune în discuţie cazul preşedintelui executiv al PSD, Valeriu Zgonea, care i-a cerut lui Dragnea să se retragă din fruntea partidului. Mai mulţi lideri social-democraţi au solicitat, în urma acestor afirmaţii, suspendarea din funcţie a lui Zgonea şi retragerea sprijinului politic pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Hot this week

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Topics

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente Prostata...

Miliardele Chinei se multiplică accelerat

Excedentul comercial al Chinei a atins, în 2025, un nivel...

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img