Home Articole Ion Stan : “Pentru infractiunea de tradare, cetateanul Traian Basescu va fi...

Ion Stan : “Pentru infractiunea de tradare, cetateanul Traian Basescu va fi chemat sa raspunda”

1566
98
SHARE

18 Aprilie 2012

Declaratie politica Ion Stan (PSD), vicepresedintele Comisiei de control a SRI

“Dezinformări şi răspunderi penale prezidenţiale”

Dezinformarea este o armă secretă utilizată şi cuantificată metodologic înaintea erei noastre, ceea ce poate explica nu numai perfecţiunea atinsă, ci şi adoptarea ei ca practică politică şi instrument al guvernării.

De câteva luni, asistăm la o escaladare a dezinformărilor puse în operă prin utilizarea persoanelor cu cele mai înalte demnităţi în stat, care apar ca relee de difuzare, intermediere sau de amplificare a credibilităţii mesajelor prin care se ascund adevăratele intenţii ale unei puteri disperate, sub povara făgăduinţelor scadente, de a înstrăina pe nimic bogăţiile naturale şi a trăda, astfel, interesele poporului român.

Aşa bunăoară, ni s-a spus, din amvonul Preşedinţiei României, că prin deschiderea exploatărilor aurifere şi cuprifere de la Roşia Montană şi Roşia Poieni, a celor gazeifere la Bârlad, cele din sudul Dobrogei şi în celelalte perimetre vizate din Transilvania, se vor crea locurile de muncă prin care să se asigure contribuţiile necesare plăţii pensiilor. Când s-a lansat acest mesaj, în totalitate fals, nu s-au spus multe alte lucruri şi nici de ce s-a ajuns în situaţia ca preşedintele României să se implice în impunerea unor decizii nu numai nepopulare şi exterioare competenţelor sale, dar şi prin dezinformare la scară internaţională.

Ce ne spun evaluările realiste şi care este adevărul în legătură cu locurile de muncă? Exploatările menţionate nu ar crea mai mult de două-trei mii de locuri de muncă, în timp ce pentru echilibrarea bugetului pensiilor sunt necesare cea 1,5 milioane de noi locuri de muncă. Este exclus ca la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi al Guvernului să nu fie cunoscută această statistică elementară. Atunci, de ce suntem minţiţi?

Ce altceva se încearcă a se trece sub tăcere, scontându-se că suntem prea osteniţi de grijile cotidiene, pentru a mai avea memoria activă? Că un fost membru al Guvernului României, care şi-a asumat coordonarea şi implementarea programelor PSAL I şi PSAL II, în numele dezideratului unei “economii de piaţă eficiente”, este în bună parte responsabil de deciziile privind abandonarea prelucrării minereului de cupru la Zlatna şi Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, în concentraţie de peste 99%. În urma acestei decizii catastrofale, minereul de cupru a fost extras în stare brută, cu subvenţie de patru dolari la un dolar valoare minereu furnizat unor SRL-uri pentru a-l exporta. Prejudiciile cauzate, în acest fel, sunt la dimensiuni de subminare economică a statului, în înţelegere cu centre de decizie externe, ceea ce întruneşte conţinutul material şi intenţional al infracţiunii de trădare, pentru care cetăţeanul Traian Băsescu va fi, cât de curând, chemat să răspundă.

Peste 40 de ani, când vor fi accesibile arhivele Serviciului Român de Informaţii create până în anul 2000 inclusiv, posteritatea o să afle cum agenţia de evaluare şi implementare a PSAL I şi II a fost ocupată cu personal incompetent, retribuit cu 72.000 dolari/an, din care o jună brunetă, succesoare în funcţie ministrului în cauză, colecta 60% pentru cel care afirma că “nu poate îndeplini obiectivele PSAL II din cauza opoziţiei sistemului mafiot” sau că “(…) A ne agăţa de un fals patriotism că pierdem băncile este complet greşit”.

În faţa justiţiei pe care ai reformat-o, obedienţa oricărei alternanţe a puterii, fii pregătit să dai dovadă exemplară a adevăratului tău patriotism, cetăţene Traian Băsescu!

Un omniprezent şi ubiscient analist, l-am numit pe cel mai agresiv şi rapid debitor de judecăţi de “valoare”, care prestează la o “televiziune mogulă”, a încercat să-l combată pe Traian Băsescu cu altă dezinformare: “Dacă Traian Băsescu nu reducea personalul bugetar, nu scădeau contribuţiile la fondul de pensii”.

Este de notorietate că personalul bugetar este retribuit exclusiv din taxe şi impozite. Ca să plătească, la rândul său, taxe şi impozite, trebuie să consume tot din taxe şi impozite. Iar, în ceea ce priveşte statul, acesta nu obişnuieşte să vireze în bugetul pensiilor şi asigurărilor de sănătate partea sa de contribuţie ca angajator. Aşadar, angajaţii în serviciile publice numai aparent sunt contribuitori la fondul de pensii, deoarece ei, în realitate, nu fac decât să mute nişte bani dintr-o parte în alta, fără a aduce plusvaloare şi fără a crea profit.

Mai mult, în serviciile publice s-a instituit până şi practica greu de calificat a şefilor şi şefuleţilor de a-şi plăti amantele din bani publici. Câteva mii de amante, începând de la înaltele administraţii, până la primăria lu’ dom’ Costel din Cuca Măcăii, sunt suprapopulate cu “consiliere şi secretare personale”. De facto, tot atâtea motive de divorţuri şi familii destrămate.

De unde or fi luat acest exemplu, cetăţene preşedinte? De ce nu faceţi uz de autoritatea prezidenţială pentru ca să legalizăm prostituţia şi să trimitem miile de hărnicuţe consiliere să presteze la normă, cu condicuţa şi taxele şi impozitele de rigoare. Aşa se va da o lovitură serioasă mafiei traficului de carne vie, iar cea mai veche meserie s-ar onorabiliza, prin alinarea suferinţelor pe care le-aţi produs bugetului.

Dacă tot v-aţi ambiţionat să nu lăsaţi resurse nevalorificate, de ce nu aţi începe cu cele la care vă pricepeţi cel mai bine, cetăţene preşedinte?!

 

98 COMMENTS

  1. Radule,
    Cel adus astazi la DNA nu era Ioan Stan din Suceava.
    Era soferul lui Ion Stan, cel cu geaca de piele si grizonat.

    • (…) Interesant… “Statul, acesta nu obişnuieşte să vireze în bugetul pensiilor şi asigurărilor de sănătate partea sa de contribuţie ca angajator…” De ce ?

    • Domnului Ion Stan (PSD), vicepresedintele Comisiei de control a SRI:
      Din moment ce sunteţi Vice-le Comisiei de control a SRI, nu vă puneţi problema că sunteţi şi primul manipulat de SRI ?… Haideţi s-o luăm metodic… Aveţi de-a face cu SRI. SRI, prin profesioniştii incontestabili pe care-i are în componenţă, e o instituţie care are ca obiective, printre altele, să nu fie “diseminate” informaţii strategice. Teoretic, orice individ care ajunge să dispună de informaţii strategice este un potenţial furnizor al acestor informaţii… Implicit, cei care ajung “în posesia” acestora sunt “periculoşi”… Deci, îi “intoxici” şi-i manipulezi… Logica şi practia “spun” că dvs., “având” acces la informaţiile SRI, punându-le “pe tapet”, puteţi submina siguranţa naţională… Aflându-vă în această postură, sine-die, sunteţi “intoxicat”, pentru a “furniza” informaţii cât mai “proaste”… Este elementar… Prin urmare, aceeaşi logică garantează că tot ceea ce credeţi că ştiţi este “depăşit”, nedemonstrabil, impertinent şi/sau perimat… Lamentabil…

    • “… pentru echilibrarea bugetului pensiilor sunt necesare cca 1,5 milioane de noi locuri de muncă…” “1.5 milioane de noi locuri de muncă”… Stimate domn…, vorbiţi cu proştii ?… 1,5 milioane de noi locuri de munca reprezintă un “target” chiar pentru state puternice din Uniunea Europenă. Ele nu au reuşit să atingă acest target şi vă imaginaţi că noi îl putem atinge ?… Prin urmare, vă adresaţi tembelilor sau celor care gândesc, cât de cât ?…

    • Răspuns către domnul/tovarăşul Ion Stan (PSD), vicepresedintele Comisiei de control a SRI: un ambasador respectă jurământul depus în faţa propriei ţări şi în faţa propriului drapel… Restul… Restul, aşa cum este normal, reprezintă “victime colaterale”…

    • @unbasanaut

      asa va invatza ma sa scrieti “peste rand” ca sa va citeasca pe voi primii cand deschizi pagina?belimeaip*********tprost ce esti.si cu ifose de boier..unde e tradatorul cel mai infect de tara BASANAILA plasat in logica ta ma boule?tu nu vezi ca te dai de gol ca esti un basit imbecil?serviciiiliii pli.
      ce kkt stufos ai scris,in 2vorbe puteai a zice ca stan asta e un gusat baron psdist prins in fapt..da’ nuu..greua mostenire,,pdl usl tot un kkt e..o fi ba dar important e ca acum basau sa moara si toate slugile lor slugi imbecile maneliste si proate ca tine biserica mati.

      apoi si ailalti baronetzi daca or face ca Basau.slugoiu dracu.cacat poleit. sigur nu esti mrincureanu ma?

    • basanautul asta e admiratorul lui alifie incureanu,nu e el.e admiratorul lui.bai ai dracu ce jegosi ma..tuti serviciilii lu dzeumati de basau manelist ..uite tu ce..basire unguenta pa ei!

      • Stimate domnule “bocanila”, exprimările dumneavoastră, deşi par deplasate şi exagerate, sunt explicabile prin, sunt convins, grelele încercări pe care le-aţi avut cu viaţa – 1. copilărie traumatizantă – părinţii se certau, colegii de şcoală vă necăjeau…, 2. dorinţa de mai multă carte – neîmplinită prin programele şcolare alternative de după 1989…, 3. multă vreme, a fost război în Orietul Mijlociu, afectând viaţa noastră, a tuturor…, stare conflictuală ce, din păcate, încă persistă…, 4. nici acum nu ştim cine l-a ucis pe J.F.Kennedy…, 5. nu am aflat nici dacă Elvis Presley mai traieşte sau nu…, da’, cică, ar fi fost văzut prin cazinourile din Las Vegas…, 6. după Kim Jong il, a ajuns preşedinte Kim Jong un…, 7. colega de serviciu şi vecina – pe care le admiraţi făţiş – vă ignoră, “inexplicabil”… – atâtea şi atâtea neajunsuri… Ei, bine, pentru toate acestea, vă înţeleg… Şi, sincer, îmi pare rău… Îmi pare rău pentru că n-am găsit decât aceste 7 motive… Sunt convins că sunt mai multe… Mult mai multe… Mă mai gândesc…, mă mai consult cu nişte colegi şi cu ceva pretini de prin “serviciilii lu dzeumati de basau manelist”… şi, când mai aflu ceva, îţi mai scriu… Hai, pa!…

      • Stimate domnule “bocanila”, revin după o video-conferinţă scurtă, dar fructuoasă, în compania lu'”serviciilii lu dzeumati de basau manelist”. Am mai aflat câteva motive pentru suferinţele şi exprimările dumneavoastră: 8. a murit J.R., petrolist şi capitalist scârbos, 9. “Exerciţiile de libertate” ale lu’ Năstase au fost scrise după gratii, iar 10. dosarul “Flota” al lui Băse se scaldă “în ape tulburi”…, 11. KK-rău doarme în continuare… şi sper să nu-l trezească nimeni…, 12. Ponta – “zice” “dăştepţii” de ARD-işti – vorbeşte când trebuie să tacă şi tace când trebuie să vorbească, 13. uneori, orice-ai face, e “13”…, total aiurea…, 14. “ţara ARD şi babele se piaptănă”, 15. Japonia îşi revine după tsunami, SUA îşi revine după uragan, doar noi suntem ca după beţie…, 16. Elveţia nu are după ce să-şi revină – Slavă Domnului!…, 17. arabii sunt musulmani, catolicii şi ortodocşii sunt creştini, evreii sunt mozaici, iar eskimoşii sunt prin preajma Cercului Polar, 18. Vrem-nu vrem, Antarctica e la Polul Sud, 19. America de Sud nu e în America de Nord, 20. A-propos!…, se pare că America a fost vizitată prima dată de vikingi…, 21. Hitler a fost austriac, 22. Napoleon a fost la Moscova, iar 23. Barrak Obama e iar preşedinte…, 24. apa, volumetric, e formată din 66,66% hidrogen şi 33,33% oxigen – oare ce este restul de 0,01%?!!!…, 25. NASA va anunţa, curând, ceva ce va intra în cărţile istorie… Dumnezeule!… Câte motive de supărare!… ……. Domnule “bocanila”, ne mai vedem…, nu ştiu sigur, da’cre’că ne mai vedem… Hai, pa!…

  2. nu-mi spune ca si Ion Stan e nevinovat si ca e mana lu base aici. hai pe bune!! toti din USL sunt sfinti si cand il cerceteaza pe vreunu de-al lor e politie politica nu? e mana lu base claaar!!

    • Nu sunt sfinţi nici cei din USL, dar tembel la cap să fii să nu te prinzi că-i mâna lui Băsescu în tot şi-n toate ce se întâmplă în ţara asta. Şi aici, şi la CSM cu audierea ălor doi de ieri şi în general în tot. Ai impresia că mişcă ceva în ţara asta fără ca dementul psihopat să nu aibă un ultim cuvânt ? În justiţia asta “reformată” de el şi “independentă” ?
      Mai pe scurtătură, sper măcar să te fi prins că acest infractor şi trădător de ţară şi neam, a promis străinilor că vinde toate bogăţiile naturale ale ţării , numai să-l susţină pe el şi mafioţii săi să rămână la putere pân` la adânci bătrâneţi ? Dacă nu te-ai prins, imi pare rău ptr. tine.

  3. azi esti vraiste. te-am vazut si la TV cum ca e arestat pentru ca ca avut declaratii politice impotriva lui Basescu si cica are legatura. Pai bine d-le RT, absolut toti psd-istii fac declaratii anti basescu. Asta inseamna ca toti sunt curati? belea

    • bai da chiar n-aveti limite … ne-ati
      imputit cu sulf portocaliu singurul loc
      unde mai aveam si noi aer curat ! basisti
      imputiti , mars labe1 Tv !…

      • Nu vreau sa va strig bucuria voastra de a-l injura injura in cor pe Basescu, inclusiv pentru subtierea stratului de ozon. dar cat timp dl RT publica comentariile, nu am de ce sa nu mai scriu. mi se pare interesant blogul si fac parte din cei care citesc foarte mult, in multe surse pentru a-si face o opinie

  4. ba chiar asa, de ce nu ti se pare adevarat. a facut o fata cu ,,trasculeanu” ca acum vezi-Doamne si ion stan tre sa isi dea demisia din parlament sa se puna la dispozitia….basescului si sa-i faca pe plac…daca nu a fost prins, nu i s-a facut flagrant in cel mai nefericit caz soferul a facut ceva fara stirea lui ion si nu poate fi arestat doar pt placerea basescului. eu stau si ma intreb ce s-a intamplat de nu a fost arestata udrea pt ca cel cu flagrantul cu trasculescu a spus ca a luat banii pt ai da lui trasculescu pt udrea…. DECI UDREA TREBUIE ARESTATA …DE URGENTA(ca asa a spus ala cu flagrantul la telefon ca ii da udrei banii)!!!!!!!!!!nu vi se pare normal sa fie arestata udre si mai apoi basescu pentru campania mizerabila si disperata care o fac… sunt in stare sa aresteze chiar si pe cei 7,4 milioane de oameni care au votat in vara numai sa nu voteze pe 9 decembrie… sunt foarte disperati dar de ce le este frica nu scapa….

  5. La ani mei, nu m-ai am timp să aştept 4o de ani, pentru a afla cum a prejudicaiat Statul şi a Subinat Puterea de Stat Traian Băsescu.Vreau acum să ştiu cine ,cum şi cît au fraunat România? Tot odată vreau ca aceşti mafioţi infractori s-ă suporte rigolile Legii. Îi vreau legaţi,averile confiscate şi cele mai grele pedepse posibile.Doresc reintroducerea pedepsei cu moartea .Felicitări ! Serviciilor Secrete, care îşi fac datoria ,faţă de Statul Român şi faţă de acest poipor , atît de greu încercat şi sărăcăcit, bolnav adus la limita disperării.
    Cinste vouă care luptaţi împotriva excrocilor.Bunul D-zeu s-ă vă bine cuvînteze şi să vă ferească de rău pe voi şi familiile voastre.
    Cu multă stimă şi respect! O bunică îngrijorată, pe mîinile cu rămîne Ţara şi urmaşi ei ?

  6. Domnule Radu Tudor , comentariul meu nu are legatura cu subiectul postat , ci cu o initiativa a celor de la Antena 3 . Sa daruiasca un TRICOLOR , oamenilor , aflati in trecere prin Piata Universitatii. ADMIRABIL , GENIAL , IMI PLEC CAPUL IN FATA DUMNEAVOASTRA SI COLEGILOR DUMNEAVOASTRA.

    Eu sunt din Constanta , cand am vazut la TV , aceasta initiativa am vrut sa ma sui in masina sa vin pana in Bucuresti , cu singurul scop de a lua un drapel si de a pleca mai departe. Sunt constient ca nu as fi ajuns la timp , dar maine o sa ma duc in mod special sa imi cumpar unul ca sa il tin in casa. La locul de munca am deja unul.

    As fi facut drumul Constanta-Bucuresti , doar pentru acel drapel , ca sa pot arata , macar mie daca nu altora ca : imi RESPECT INAINTASII , ca ii respect pe cei ce in ’89 si-au dat viata ca eu sa fiu liber , ca avem o datorie fata de bunicii si stra – stra – stra bunicii nostri.
    Eu imi iubesc tara cu bune , cu rele. Nu o iubesc pentru conducatorii ei , pentru ceea ce se intampla in zilele noastre , o iubesc pentru ca e o dovada de respect fata de istoria mea . Istoria fie ca vrem sau nu , face parte din caracterul nostru , istoria este ceea care ne formeaza pe noi ca popor dar si ca INDIVIZI.
    Faptul ca suntem cetateni romani , indiferent ca ne place sau nu , este parte din identitatea noastra.
    Si atunci cand nu esti in tara ta ( indiferent de tara din care provii ) , esti intrebat : DE UNDE ESTI ? Iar raspunsul vine ca un subinteles , prima oara spui TARA. Dupa ce ai spus acest lucru , se intra si in detalii.

  7. O tampenie cu legalizarea prostitutiei.Daca-si inchipuie cineva ,ca doamnele ‘onorabile’ vor taia chitante sau vor ‘contabiliza activitatea profesionala’ …Traficul de carne vie poate chiar va inflori sub o aparenta legalitate a prostitutiei….Si pana la urma se legalizeaza ceva impotriva ordinii publice si bunele moravuri…

  8. Prin tine transmit felicitari A3 pentru gestul facut,dandu-le romanilor steagul nostru romanesc,repus in drepturi!JURNALISTII CA DE OBICEI NUMBER NR.1!Sa simta live,precum campionii cum este sa primesti un steagul tarii,buna rea cum e ea!.

  9. Ion Stan : “Pentru infractiunea de tradare, cetateanul Traian Basescu va fi chemat sa raspunda”

    Aha, vasazica esti razboinic numai atunci cand esti strans de instalatie si esti dus pe la DNA. In vara cand eu muream ca voi nu imi respectati votul, era totul OK pt tine, nu aveai nicio strabatere. Acum, ca e vba de tine, esti amenintator. Poate nu ai nicio vina in speta, dar nu te-ai facut cu nimic remarcat in ochii mei (nici nu stiam ca existi, tu, sau institutia aia pe care o conduci). Aici in Romania e fiecare pt el, asa ca nu prea ma intereseaza despre subiect.

    • @ aha vasazica
      .
      “Aha vasazica esti razboinic numai atunci cand esti strans….”
      “Aha vasazica ..” uite asa sta treaba: Ion Stan facea declaratia asta “razboinica” cum ii zici dumneata pe 12.04.2012 si….urmare, este chemat la DNA cand… trebuia. Adica pe 22.11.2012, dupa mascarada cu Trasculescu, adica in plina Campanie Electorala.
      “Aha vasazica “ vezi ca ai zbarcit-o de…. razboinic ce esti. Stii aia cu “aruncatu’ ca rata la muci”? De nu, cauta-n arhiva.
      Rusine Dinu Patriciu!

      • PS
        Una-i una alta-i alta. O fi vinovat e un lucru grav. Vedeti, insa, ce-ai dracu’ sunt unii ca asta. Fac abstractie de CE-A SPUS OMU’ ALA , PE BUNE” pe 12.04.2012 fiindca pe ei asta ii doare la lingurica. Si urmare, consecinta….

          • @ Predoi Dan

            “Aha vasazica!” Asta e!
            – Nu vreti sa-mi traduceti dvs. din romana în… romana ceea ce ati scris ?
            Problema (acum ramine intre noi) nu e de intelegere sau neîntelegerea unei scrieri in limba romana cît de logica acelei scrieri. Banuiesc ca ati scris-o la nervi, nervos pe toti si toate, urmare unei frustrari mari, mari de tot, pe care nu o puteti ostoi. Si-acum trageti in tot ce misca.
            Fara a-l apara pe acest Stan, care daca a gresit trebuie sa plateasca, dar ai imputa, injurandu-l printre dinti pe el si pe altii altii asemeni lui…..ca nu s-a luptat ca nu a avut nicio strabatere…. e un lucru meschin.
            Revenind la scriere…
            Numai marele Eminescu, printr-o licenta poetica a putut zice: “La Nicopole vazuta-i cate tabere s-au strans ….
            Iar “Nicopole” avea sa fie dupa …Rovine…in campii.
            Dumneata cu acea formulare:
            Aha, vasazica esti razboinic numai atunci cand esti strans de instalatie si esti dus pe la DNA
            ……..ati pus carul inaintea boilor, senatorul fiind chemat la DNA mult timp dupa ce facuse afirmatiile “razboinice” , cum le caracterizati.
            Aici e vorba de logica.
            .
            Acum sunteti insa razbunat. Vedeti ca si Ponta, si Antonescu, si Mircea Diaconu, si Norica, si Ivan, si Weber, si Andronescu si Atanasiu si Dan Voiculescu si mai toti USL-istii, au facut declaratii la fel de “razboinice” si ca nici ei “ nu v-au dat nicio satisfactie si nu au avut nicio… strabatere, nerespectandu-va votul, cum ziceti…….. . Urmeaza, sa inteleg ….. si ei?
            Basescu si-a facut datoria. Asta vreti sa spuneti, se pare. De vreme ce la ora aia cand scriati nici nu se stia precis care ….Stan este, dvs , deja, ati prins rand la coada sa va pronuntati ce si cum.
            Cat despre cugetarea dvs de la sfarsit :
            “Aici in Romania e fiecare pt el, asa ca nu prea ma intereseaza DESPRE subiect” ….
            pot spune ca e…. apoteotica. Adica, mai pe inteles, ati dat cu mucii in fasole. Dupa ce v-ati pronuntat clar , chiar interesandu-va subiectul , reveniti si spuneti ca….nu ma prea intereseaza subiectul. In aceasta propozitie ati facut dovada faptului ca sunteti in dezacord atat cu …limba romana (de care pomeneati) dar si cu dvs. insiva.
            Ce sa mai spun cand ne spuneti cine sunteti dvs….in ochii dvs:
            “ nu te-ai facut cu nimic remarcat IN OCHII MEI (nici nu stiam ca existi, tu, sau institutia aia pe care o conduci ” WOW! No comment!
            PS daca va intreb ce trebuiau sa faca USL-istii, toti, pentru a va respecta votul, o sa-mi raspundeti ceva “gen” Caragiale : Ce-mi pasa mie ! Sa rezolve Statul ca de aia–i Stat!

  10. Ai avut dreptate. Au facut mascarada cu Trasculescu si acum incep sa salte la USL-isti.
    Asta-i justitia lui Base. Da ma deranjeaza, ca prea ne cred prosti pe toti.Prea e pe fata

    • @didi
      N-a fost prins in flagrant. Daca I. Stan este vinovat, sa plateasca domnule, nu conteaza din ce partid face parte. Insa, nu pot sa nu remarc cum ii gasesc DNA si ANI, pe toti pasibili de pedepse, numai in campanie electorala. Pe de alta parte, omul asta a lansat niste acuzatii serioase la adresa lui MRU. Sa fie totul numai o coincidenta?

    • !!! care flagrant bai istetule , n-ai inteles
      din comunicatul DNA ca n-a fost nici un flagrant ?!
      sant doar interceptari , este evident ca nu
      are musai legatura cu USLul , base da acum in toti
      fostii sau actualii sefi ai Comisiei SRI de aparare
      din Senat ! … ca sa-i poata speria … asta face
      ilegitimul ala nenorocit … santaj continuu !!!

  11. Doamna din CSM catre TVR 2 :”Candidatii au dat raspunsuri penibile. Speram sa reluam cu noi candidati si cu un nou ministru al justitiei!”
    Noi cei de rand credem ca la asa intrebari securistoide candidatii n-au dat raspunsuri suficient de penibile !N-ar merge reluarea si cu un nou CSM?
    Domnule Radu Tudor, ne macina o dilema : ce folos ca USL va guverna si dupa 9 decembrie, cand se va lupta cu aceleasi mori de vant precum CSM,CCR,guvernatorul ppe-isto american si Macoveasca ??? Doar suspendarea si demiterea de iure a guvernatorului poate scoate Romania din impas ! Guvernatorul este catargul de care se tin CSM si CCR cu dintii !

    • O nemernica , aia din CSM !!!!! Nu ministrul a scris lista scurta , compusa din cate doi procurori pentru fiecare post , ci o comisie formata fara vreo influenta din partea ei ( parchetele si-au delegat oamenii ) . Daca ministrul Pivniceru ii va propune pe ceilalti doi , intra in jocul lor . Are lege clara . Ea ar trebui sa sa propuna oamenii pe care ii crede ea capabili pentru functiile respective , mai ales ca la a doua propunere Satana nu se mai poate opune , fiind obligat sa respecte decizia CCR , decizie ce spune ca presedintele poate respinge propunerea o singura data .

  12. Nu numai Basescu ne ia de prosti;Toata clasa politica,cu toata mas media incorpore!…Ar fi foarte interesant un proces de”inalta tradare”…Dar cine sa-l faca?…Justitia actuala?..Haida de!…In statul planetar care se construieste in viteza,notiunea de “Tradare”mai e viabila doar in ipoteza ca ar exista..”extraterestrii”!…Cind ai devenit “cetatean”,planetar,fara identitate,fara istorie,fara vatra si personalitate,cind devii doar un “Teran” inert cu cod de “bare”,notiunea de tradare,devine efectiv “hilara!”…In alta ordine de idei;D-le Tudor,superba initiativa A3,de trezire a “identitatii nationale”,prin promovarea Drapelului national!…Bine ar fi daca ati promova cu aceiasi asiduitate si” explicatiile”simbolice reale,nu cele de scoala primara,ideologice si doctrinare:Spuneti Romanilor de azi ca ei de fapt sunt DACI,cei mai viteji si intelepti dintre TRACI!…Ca cele trei culori ne vin din vesnicie si marturisesc nemurirea lui Zalmoxis,civilizator si invatator,zeu doar prin voia noastra si nu a lui personala!…In fine,inca mai avem istorici in academie care au putinta de a argumenta mai bine de cit mine,cu stiinta si harul lor de oameni alesi,ideile expuse de un profan ca mine in acest post!…Personal cred ca initiativa A3,cu drapelul national nu poate avea decit o singura finalitate:Drapelul National,sa fie brodat pe tota lungimea lui cu stidardul Dac,capul de lup,cu trup de sarpe si viitoarea revizuire a Constitutiei sa inceapa cu”Statul DAC,etc si etc!…

  13. declaratie domnului stan e gen “apa e uda”.platitudine.noi,cetatenii normali la cap nemamalogosi si nemanelizati,

    stim de cotzcariile astea Demente de cand dragul de “presedinte” ales democratic Basau le-a fatat pe bas.stim si cine e basau si clanul sau de tradatori de tara.

    l-a ‘saltat’ dna si e brusc foarte vocal nenea asta dar nu spune nimic nou,zi nene de ceva cu care sa agatam basaul tradator de un latz de sarma de cupru ca doara ai avut acces la secrete daca am inteles eu bine.

    mda,dupa ce a facut putina garagatza urmeaza sa se imbolnaveasca sutanmie

  14. fratii mei romani mandri sau nu de a fi romani,situatia sta in felul urmator:

    e o colcaiala de nedescris.basire generala.de 8 ani hotia prostia manelismul incompetentza cumetriile de gusati lesinati dupa spaga si bani publici au un nume:BASIRE. pe tricolor e scris BASIRE.

    sa moara basau si gasca lui vreau,dar mor io inainte de oftica cand vad pe

    Basau ca daca ia un lemn de la soba si arunca in gramada de baroni USL de darama cate 2-3 odata.ca are unde da.toti sunt putrezi de corupti si hoti.

    nustiu cat de vinovat e asta “saltat” proaspat..dar are basau front de lucru la greu! noroc ca sslugile lui din justitie si servicii sunt prosti de bubuie iar increngatura baronilor usl cu gasca basita e foarte incalcita si se inrudesc in ale hotiei,tre lucrat cu grija.unul basit,unul de la baronii usl…deastia marginali,sacrificabili..catinel.

    chiar si asa incet incet tot intipareste in mintea mamaligosilor ca usl pdl aceiasi basire e.
    eu zic sa-i spanzuram pe toti.

  15. romanii tre sa faca urmatoarele:

    sa voteze masiv anti-basire pt. ca basalau si clanul sau sa fie dat jos de unde s-a cocotzat pt. a fi judecati si condamnati.n-avem pedeapsa cu moartea da bulau si canal de facut avem. basirea acolo tre sa ajunga neaparat.

    apoi.
    daca astia usl, baronetzii ce sunt singura alternativa in momentul de fatza ca sa scapam de basirea originala,continua practicile astea ce le-au invatat si imbatrinait in ele,daca basau e liber,udrula zburda si basirea continua odata cu exterminarea poporului…atunci prinsi , legati si executati pe stadion in grupe valorice,cu basai cu tot. ca nu vad ce dracu s-ar mai putea face.afgganistan nene,mai bine decat absurdistan de rasul lumii.

  16. vad ati dat steaguri la oferta! sper ca nu au fost ca aia din malluri cu tigaile.ia cate un bratz sa fie acolo.

    sa voteze antibasire daca vor sa fie patrioti,

    sa se trezeasca naibii din somnul de prostie,sa aiba o atitudine agresiva si razbunatoare fata de tradatorii astia ce i-au pacalit asa de usor,i-au saracit,omorat,gonit din tara

    ..ca steagu..poa sa fie si monocolor dar cand voi vedea pe basau si anturajul sau atarnati de latzuri atunci poti a zice ca

    Da, uite ma poporul asta tace tace dar si cand zice “ajunge liftelor,pana aici v-a fost”.

    basau si toata basirea nu sunt romani,sunt orice altceva dar romani si oameni nu asa ca nu e nici un pacat si nici o salbaticie sa-i matrasim.dihaniile mizerabile ca astea ce te omoara nu merita mila sau tratate ca fiinte umane.

  17. si o ultima proza naiva..

    pt. catindatii astia…de ce vreti voi sa “fiti in slujba poporului” ma?

    deci tu udrula SI TOTI BASITII CARE AU DISTRUS TARA 8ANI,VOI BARONII DEDICATI DIN “PARTEA ADVERSA”,toti astia imbatraniti in rele,ia explicati-mi cum vreti voi sa slujiti patria si de ce pana acum n-ati facut decat hotie,coruptie,gherlanie de manelar coclit cu lantzoi de aur ca de priponit vaca la gat?

    administrarea statului,intitutiile sale,tot ce tine de stat tre sa fie intangibil.iar oamenii ce compun sa fie ca isus de necorupti,instruiti,sa lucreze numai in slujba tarii sale.ca in alte state.uite pana si jitanstain cat era el de basit,barosu,merkel,ma nene pt. tarile lor lucreaza,ca pica ceva pe langa de la tradatori ca basau..sa fie primit.

    pe de alta parte astia,politicienii roman’lor vor putere ca sa maneleasca. ramane valabil treaba cu detronarea basaului si clanului sau prin vot.si daca nu se linistesc,matrasirea lor de-a valma e solutia finala.

  18. Dragi compatrioti, in articolul prezentat mai sus nu era vorba de Ion Stan daca nu ati inteles pana acum, Ion Stan poate sa fie vinovat sau nevinovat de ceva insa nu acest lucru este important . Importanta este ideea: TRAIAN BASESCU TREBUIE CONDAMNAT LA INCHISOARE GREA CU EXECUTARE PENTRU INALTA TRADARE , la fel trebuie facut si in cazul complicilor sai din servicii, si trebuie facut rapid.Radu Tudor, nu inteleg de ce este prima data cand vorbiti despre acest lucru. Acum sper ca aveti motive suficiente, ar fi bine ca Antenele sa inceapa propaganda in acest sens pentru ca Traian Basescu a tradat Romania si a subminat interesele statului, trebuie distrus, trebuie sa fie destituit automat, Voiculescu avea dreptate, sa facem alegerile impreuna cu referendumul iar la anul sa-l bagam la zdup.

    • Total , TOTAL de acord ! Am spus-o si eu de nenumarate ori . Fapta mai clara si cu dovezi beton , ce nu pot fi rasturnate , nu exista pentru Satana , desi , dupa destituire , cand organele in drept vor aplica legea nediscriminatoriu , vor putea fi dovedite multe altele , unele mult mai grave decat ,, flota ,, . Acum , insa , trebuie ca cineva , precum d-nul Ciuvica , sa ia initiativa solicitarii PICCJ sa schimbe acuzatia din dosarul flota in ,, INALTA TRADARE ,, , acuzatie pentru care raspunderea nu se prescrie si pentru care camerele reunite il pot suspenda , IMEDIAT , urmand ca ICCJ sa se pronunte asupra existentei faptei , perioada in care va ramane suspendat , urmand sa fie demis . Daniel Morar trebuie acuzat si cercetat de Inspectia Judiciara pentru ca , in loc sa faca ce a dispus instanta , adica sa indeplineasca procedura semnarii rechizitoriului si sa RETRIMITA dosarul in instanta , el l-a oprit la parchet si a efectuat o expertiza INTERNA , ilegala , care dadea prejudiciu ,,0,, , anuland , practic , analiza expertului AUTORIZAT . Tinand dosarul la parchet , nimeni nu a cerut , MACAR , o CONTRAEXPERTIZA , dar se poate reveni . Acelasi Morar trebuie sa explice Inspectiei Judiciare (care ar trebui sa se autosesizeze daca nu indrazneste nimeni sa o faca ) de ce , in ce-l priveste pe Satana , da rezolutii contradictorii , in unele operand imunitatea ( cele in care nu s-a prescris raspunderea ) , in altele , dand solutii , nu mai invoca imunitatea .

    • @ totalrecall ,

      Exact , de cand tot strig sa se faca un nou Referendum
      odata cu alegerile din 09 DEC. !!! Si sa fie demis
      si apoi arestat tradatorul si ilegitimul ala ordinar !

      • Titus , un nou referendum ar duce la un alt scandal cu cei care-l protejeaza pe nemernic , pe cand o acuzatie de INALTA TRADARE facuta de un numar de parlamentari ar duce direct la suspendare si nu am mai face referendum . Este singura fapta pentru care nu ar mai avea imunitate si ar putea fi cercetat penal . Aceasta actiune ar putea fi facuta inainte de alegeri . Daca nu , macar imediat , cand vor avea majoritate clara .

        • servus Nicoleta ,

          De acord ca o acuzatie de INALTA TRADARE facuta de un numar
          de parlamentari ar duce direct la suspendare si nu ar mai fi
          necesar un Referendum , DA ; dar unde-s parlamentarii aia ???
          SEN. GHISE saracul a ragusit in van cu pozitia sa …si ? …

          • Cand Dl.TALPES o sa faca publice numele celor care sunt agenti ai unor servicii straine, o sa intelegem de ce nimeni nu face nimic, chiar daca au si motive si parghii. In 1989, ofiterul-spion Filip a facut o afirmatie grava, cum ca deconspirarea spionilor Romani o sa coste independenta tarii. Iar dl.Talpes, a afirmat ca detine lista tuturor politicienilor, agenti straini cu nume romanesti, infiltrati pana la cel mai inalt nivel. Asa s-ar explica tot dezastrul din tara, nu ?
            Numai ca, dl.Talpes a cam disparut din scena dupa afirmatia cu pricina.
            Coincidenta?!

          • un_roman ,

            Ai atins un punct sensibil , dar extrem de important !…
            Lista aceea ar lumina realitatea istoriei recente a RO …
            E clar ca s-ar regasi periculos de multi politicieni
            actuali in ea , cu ilegitimul T.B. in frunte…
            Si atunci … ce dracu mari asteptari sa mai avem ?!…
            Ma rog la Dumnezeu sa iasa masiv USL-ul pe 09 DEC. doar
            ca sa scapam de dictatorul si ilegitimul ala imputit , dar ,
            ulterior mari asteptari nu mai am , caci e deja cam tarziu
            pentru a mai salva ceva din suveranitatea acestei tari …

  19. Vecinul meu, un batran evreu, mi-a spus ieri: “Antena 3” este pentru romani noua “Europa Libera”. Daca nu ar fi existat “Antena 3” romanii nu ar fi aflat niciodata despre ce se se intampla in tara lor.
    Un alt evreu, din Israel de data aceasta, patronul unei firme de vanzari automobile spunea unui angajat al sau roman: “Romania este un Rolls Royce condus de un sofer fara permis.”

  20. Perfect adevarat.Numai un idiot ar une botul la spusele lui basinel si altora care d-au de inteles Romaniilor ca o sa-i fericeasca cu sute de mii de locuri de munca si salarii babane.Cine dupa 23 de ani de politica anti-Nationala a tuturor care au imbratisat puterea mai crede in vorbele astea e un idiot iar poporul asta isi merita soarta de ,,curva ,, tuturor si tara de jaf si imbogatire a strainiilor.Contractele facute de derbedeii politicii noastre care au nenorocit natia asta nu sant facute in avantajele tarii si cetateanului ei.Ci a firmelor straine si a celor care au avut puterea la momentul respectiv.Pensiile se pot plati si acum si mari acum binisor .Numai cand te gandesti ca statul pierde 30 miliarde Euro anual din frauda fiscala.Nu ultima teapa e a lui Fuia ministrul Agriculturii si a ministerului lui care cica a uitat sa-i treaca in registrul pe aia cu importuriile de alimente un registru ,,special,,.Paguba statului 3 miliarde de Euro care risca sa fie perduti.Frauda fiscala redusa asigura plata ensiilor marirea lor si debarasarea de criminalii de la FMI SI BM Nemaifiind obligati sa ne imprumutam si sa fim sclavii lor.Accesarea fonduriilor Europene ar permite crearea locuriilor de munca .Si asa am ramane cu bogatiile pt NOI si rezerve pt viitor.Strainii baga in buzunar 23 miliarde Euro anual prin exploatarea resurselor Romaniei.Romania in total pe ele incaseaza redevente de 200 milioane Euro.RUSINOS sub nivelul tariilor din lumea treia (AFRICA)Si ipocritii care ne conduc mai guita ca nu sant bani.Tara pe locul 5 din Europa ca bogatii e Romania dar e rima la TBC boala SARACIEI SI MIZERII.Paradoxal ca au avut grija criminalii natiunii care cica au fost politicieni si ,,rasadinti,, de tara.Dar dezastrul ecologic lasat in urma de cei care ar jefui resursele va fi devastator.Si e normal intr-o tara coruta cu institutii corupte .Ei vor ca ,castigul lor sa fie cat mai mare.Cine ii va controla in indeplinirea sigurantei asupra mediului.?Cine.??Incapabili de la Mediu din Ministerul Mediului.???Romania ar trebuii sa puna accentul pe doua directii care aduc venit sigur si de durata AGRICULTURA si TURISMUL.Iar bogatiile solului Aurul cel putin sa il lasam .Stiti pe ce loc se afla Romania din punct de vedere al potentialului turistic in lume ?Pe locul 4 .Am auzit asta eu la o emisiune pe care o urmaresc in Spania.Agroterra.Va imaginati sa fim vizitati de 10 milioane de turisti.Cati bani ar lasa cate sute de mii de locuri de munca ar crea.Dar agricultura.cate sute de mii .In tara asta ar trebuii sa existe cel mai ridicat nivel de trai din Euroa.Dar cu pungasii post-Decembristi care numai Romani nu au fost si cu astia care se pretind ar fi salvarea mergem la GROAPA.

  21. Astfel de independenta a justitiei,pune in pericol siguranta nationala:
    1.Cetatenii au un rastimp in care sa decida pe cine vrea in parlament,iar procurorii securisti,dand buzna scotandu-i din campania electorala,da sentimentul de nesiguranta si scarba,cetateanului si se va gandi de sapte ori daca sa mearga sau nu la vot!Astfel de actiuni securiste sunt exercitii de descurajare a cetateanului sa vina la vot!
    2.S-a inteles gresit conceptul de independenta si justitie _
    Sa ceri arestarea preventiva si ridicarea imunitatii parlamentarilor sau sa-i declari incompatibili,asta-i justitie?
    DA!Sunt parlamentari in relatii cu unul si cu altul,si da,unii fura,dar mai intai trebuie ca cetateanul sa nu-l voteze intai iar cariera lui sa se sfarseasca,abia apoi,tu,procuror ai dreptul sa-l intrebi de sanatate,dar lasa macar sa se termine in mod civilizat,campania electorala!
    Faptul ca ceri arestarea preventiva,nu te face independent,ci esti independent cand ai suficiente probe fizice si reale pentru un proces,iar interceptarile nu sunt probe!TU acuzi,TU sa vi cu dovada,treaba LUI este sa se apere!Dar daca acuzi,tu procuror,intai sa ai ceva probe solide,ca daca nu,se repeta cazul Nastase cu inca o seara de cosmar!

  22. D-le Radu Tudor de ce nu mai invita Antena3 politicieni in emisiuni? Am observat ca lipsesc inca de la inceputul campaniei electorale. Am o curiozitate, daca doriti sa raspundeti apreciez.

    • la emisiunea mea, duminica trecuta a fost daniel constantin. duminica asta alt lider politic. vin deci

  23. prin aceste actiuni asociatia retardarzilor si d — dau cu lemnul prin gard celor 8,5 milioane cetateni romani care au fost scuipati la referendu .cind am sai vad pe mari mafioti de la pdl arestati plimbati cu catusele la mini de casa de productie dna si condmnati la inchisoare cu executare minim 100 ani atunci sa aresteze si alti ,si poate ma coving ca sunt libri dar mai ales daca faceau treaba asta cind furau si omorau oameni cu zile pentru mine nu ezista justitie si un grup de sclavi care pot abuza de putere prin arestarea presedintilor de partide atunci adio libertate si demisul se apara .
    unguen minte cu nerusinare nu are la dispozitia sa presa basista eu nu am vazut declarati prin care sa spuna ce a facut cu cele 10 mil de lei pentru tara stan daca nu era in colegiu cu kobe nul fortau sa intre in sediul dna pe sus eu vreau sal vad la antena 3 sa ma lamureasca ce a facut cu bani .
    potentule adu bani europei doar ai experienta in a vinde tara crin si ponta vor pune tara pe picioare tu adu bani si dati afara mafioti pdl

  24. Cand va raspunde cetateanul Basescu ? Poate la judecata de apoi…Sau nici atunci….
    Este grav ca acest cretin, tradatorul Traian Basescu,satana neamului romanesc,si-a batut joc de noi toti. Nu l-am votat niciodata si l-am vazut cat de iresponsabil era cand anunta HAHAIND ca pensiile si salariile se reduc. Ori este beat mai mereu,ori este nebun…Nu mai stiu cum, dar tara trebuie sa scape prin orice mijloace de acest SATANA; sa fie judecat si pus la zidul de la Targoviste, sa plateasca pentru tot raul pe cere ni-l face in continuare…

    • Pai, daca e satana atunci fiecare din 7,4 milioane de cetateni( vad ca se lucreaza intens la DNA sa nu mai fie 7,4 ,sa fie vreo 7 milioane) sa dam cate un acatist la biserica sa scapam de tartore…

      • Buna ideia cu….. “sa dam cate un acatist la biserica sa scapam de tartore…”
        Eu am sa ma conformez….

  25. Cum spuneam intr-o zi, hotii nostri sunt de treaba, doar hotii lor trebuie arestati !
    Dl.Radu Tudor comenta aici intr-un raspuns unui comentator spunand “limbaj de autobaza basist” , si am dedus ca limbajul de autobaza uselist e ok!
    dar stirea zilei mi se pare asta: In cazul in care usele nu ia 50%+1, antunci domnul CRin Antonescu isi da demisia, pleaca din politica !
    nu am mai ras de multa vreme de o replica atat de buna,
    Viata bate filmul !

  26. scuze pt. poluarea blogului cu insultele adresate inbasitorului habarnaut sau cum isi zice.iar am rasturnat teica pe blogul asta. 🙂
    scuze doar in ftaza@admin si toti cititorii romani adevarati.nu basanautul de serviciu.aluia ticalos nu scuze.altceva.ce doresc la basau udrula & cocosh samd. ii doresdc si aluia.

  27. Domnule Radu Tudor
    Cetateanul Ion Iliescu daca va fi chemat sa raspunda pentru crimele sale si cetateanul Basescu va fi chemat sa raspunda pentru inalta tradare atunci poate m-as simtii mandru de tara asta!!!
    Pana atunci tara asta ramane stupida,penibila si absurda!!!

  28. La asa declaratie politica,adevarata si foarte dura prin realitatea ei,era clar ca l-au asteptat la cotitura cu plimbareala la dna si cred ca si lui stan,ca doar stia cu ce se mananca in sri,i-o fi trecut prin cap treaba asta,dar cum se aplica legea lui murphy si ca sri-ist trebuia sa stie… cand pui cornul in perna atunci iti suna telefonul cu surprizele!.Flagrantu’cum nu e,raman abuzul de functie si interceptarile,nevinovatie pana la proba contrarie temeiul de baza al oricarui stat de drept,c-o sa iei-c-o sa-ti dau,de acum soap opera un fel de sarba in caruta autohtona!Flagrant,probe palpabile,concludente si evidente si atunci om vorbi,pana atunci fasaiala dna de campanie,ma intreb a cui campanie,poate pe Saturn,ca astia au cam disparut,pdl-eii si ard-eii,au ramas unguentu’ cu nutzyica,blaga,roberta,boagiu,preda si videanu,sapa miristilie prin tara!Ia uitati-va feciori cum saltam la subsiori,la alegere cu catuse sau fara,conform mise en place de la cantina dna,la o ciorba de fasole,comanda de la sefu!.

  29. Concluzia:in aceste 2 saptamani cate-au mai ramas pana la alegeri,nu vad,n-aud.Nu ma intereseaza,poate sa-i aresteze Basescu pe toti usl-istii.PDL-ul si hoarda basista colcaie de corupti si nu-i vede nimeni.
    EU VOTEZ USL !JOS MAFIA SECURISTO-BASISTO-PDLARD-ISTA !JOS BASESCU !

    • felicitari Daniela , ai o atitudine pozitiva , ok ,
      fata de situatia actuala ! asta e adevarul pe care ar
      trebui sa-l recunoasca cat mai multi romani, daca sunt
      romani cu adevarat ! … Daca poporul asta s-ar trezi
      la realitate si s-ar satura de sarmale si o punga cu
      promotionale si de coruptie si de minciuna … ar iesi
      masiv la vot si ar vota cu oricine , mai putin cu ARD-ul
      cameleon al ilegitimului T.B. , cel mai mare tradator de
      tara din ultima suta de ani ! …

  30. Domnule Radu Tudor

    deh, daca un ziarist este INDEPENDENT, nu ajunge in situatii d e l i c a t e – cazul Ion Stan.
    Excroci sunt in toate partidele, nu cred ca excrocii USL-isti sunt mai merituosi decat cei PNL-isti, PDL-isti,UDMR-isti.Iar afirmatiile ca ar fi conspiratii si inscenari sunt ridicole.Daca e campanie electorala inseamna sa-i tinem la pastrare pana la Craciun?
    Mi-as dori o dezbatere in care sa dovediti ca cei care ne-au condus prin rotatie 23 de ani, au pus tara pe butuci, ne-au indatorat cu 100 de miliarde euro care nu se regasec in nimic , de ce sleahta asta de mafioti au devenit tot mai bogati iar noi ne prabusim in saracie, merita votul nostru? De ce sa ii alegem tot pe ei, desi au dovedit ca nu sunt in stare sa conduca nici o sifonarie? Rad si curcile din Africa de noi!!! Eu voi vota PP-DD,cu ei avem 50% sanse de stopare a situatiei, apoi putem spera la mai mult.
    Doamne da-ne minte,chiar de-ar fi mintea cea de pe urma a romanului.

    Matei

      • PP-DD nu este… PERFECT -precum…he he he…USL,PDL,UDMR – dar este in acest moment, singura solutie de bun simt.
        Chiar nu va pune pe ganduri faptul ca familii precum :Antonescu + Adina Valean, Ilie Sarbu + Daciana Sarbu + Victor Ponta, …sau altii ca: Basescu,Hrebenciuc, Vozganian,Blaga,Flutur,M.Toader,Marko Bela, Frunda,Verestoy,Pambuccian,lista este dureros de lunga …20 de ani acesti netrebnici au imbatranit pe banii nostri si mai vor O DATA ???
        Ma revolta nesimtirea lor de a tine cu dintii de mandatul de parlamentar,chiar daca s-au dovedit incapabili, ca sa nu spun si hoti, mafioti, tradatori.
        Va rog sa ma scuzati ca nu pot fi dezinformata ,ca indraznesc sa gandesc, atat cat ma duce mintea ,fara sa ma las manipulata de cei platiti sa o faca, si am curajul sa-mi apar opiniile stiind ca voi deveni tinta oprobiului celor 62%.
        Cum veti vota asa veti trai. Sunteti multumiti? Perfect! Continuati!

        S-auzim numai de bine!

        Matei

        • @ Matei

          Mulțam!S-auzim de bine… dar nu, nu despre și cu voi.

          Acest PP-DD, în rîndurile căruia dumneata te regăsești, era un zero barat dacă nu prostea pe proști, păcălindu-i mai întâi cu Reforma Cojocaru în numele căreia el, cică, ar fi strîns 1.000.000 de semnături, (n-ar fi exclus pentru că 1.000.000. de naivi găsești mintean), după care , pare-mi-se, l-a păcălit și pe acel ec.Cojocaru, i-au confiscat “reforma”(si cu care se mai judeca inca in instanță) prostind populația că i se vor da, conform “reformei” niște iluzorii 20.000 Euro fiecăruia (prin mandat postal , dacă se poate 😀 .
          .
          S-auzim de bine ! (….bine, firește, așa cum îl vad eu si toti USL-istii, 😀 )

          • …baieti si fete de p’aici,m-ati dezamagit. Desigur asta nu conteaza,e usor sa-ti dai cu parerea. Doream sa-mi explicati,de ce merita RE-VOTATI cei care in ultimii 23 de ani ne-au adus in aceasta stare de saracie generalizata si umilinta sfasietoare. Voi doar atacati cu argumente penibile pp-dd-ul, votati-l si daca nu schimba in bine tara asta, dati in ei nu cu vorbe ci cu pietre. Pana atunci informati-va,analizati, comparati, meditati…

            Daca nu stiati, va spun eu, lumea voastra VIRTUALA e diametral opusa lumii noastre REALE.

            Matei

            Hai pa !!!

        • În primul rând sunt bucuros că….. te-am dezamăgit. Dezamăgindu-te pe tine înseamnă ca am procedat corect. Am mai dezumfland o “gogoasa” botoșică populisto-DD-istă. Așa e …cam dezamăgesc și domnișoarele și doamnele dar și domnii care “bat câmpii cu grație” și pentru că, fara sa fiu misogin, îmi place mai mult adevărul decăt….femeile. Binențeles când acestea doua sunt în…. “conflict”.
          În al doilea rând, spune-mi, te rog, și mie cum te-am insultat? Când dumneata insulți pe toată lumea venind cu argumente puerile, promovând un demagog notoriu care, una-două, se dă de ceasul morții de “dragul” poporului , în fapt un mogul sadea care-și vede interesul, permanent în campanie și , mai ales, pe unul care l-a pupat pe Basescu , și pe Udrea, și pe Videanu mult, mult de tot după care… le-ați suflat electoratul. Acest lucru, cu pupatul, întâmplându-se înainte de-a fi “pitit” DDD ( nu discut motivele) apoi eliberat pentru că lui Basescu îi era frică de faptul ca DDD ii fură electoratul, acela credul, și-a facut tocmai ce nu trebuia. L-a făcut eroul …Poporului De Pe Sticla. Tot voi l-ați votat pe Băsescu și urmare… Marii Ciuruiri, ați fost (…cum să nu!), dezamagiți, urmând ….Marea Debarcare rupându-i acestuia jumatate dintre foștii votanți. N-avea nici grija că tot la PDL se vor întoarce după Alegeri.
          .
          Adevărul este că unii chiar merită(vorba lui Mircea Badea) s-o ia și mai rău pe cocoasă, dupa experiența Base, daca mintea “atâta îi duce”. Auzi ! “ 20.000 de euro pentru tot poporul român! Vă facem, daca vrem, noi PP-DD-iștii, acționari! Dacă nu știți ce-i asta vă învătăm noi, “specialiștii” lui DDD” (specialiștii lu’ pește prajit, desigur)

      • doar pentru dumneavoastra domnule Radu Tudor,

        mi-ati…anulat dreptul la replica dat Carlei si lui Gemil care m-au insultat pentru ca am opinii diferite. He he he…nu-i frumos domnule Tudor!
        Nu voi mai intra p’acilea -sa mi se puna pumnul in gura-. In semn de pretuire a potentialului dumneavoastra, voi cita din teologul protestant Reinhold Niebuhr (1892-1971):
        Ruga seninatatii
        ,, Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat si intelepciunea de a face diferenta.”

        Ileana Matei

        Vi s-a reprosat ca acceptati propaganda pentru pp-dd? Era un semnal bun pentru acesti fanatici (talibani),ca trebuie sa ascultam si cealalta parte inainte de a o dispretui.Argumentele lor sunt penibile, pline de ura si dispret. Ca sa fii tolerant trebuie sa evoluezi. Evolutia spirituala nu-i o sarcina usoar de realizat. Schimbarea omenirii incepe cu schimbarea fiecaruia dintre noi. Eu am pornit …pe cale.

    • @Matei
      Matei, mai intai ne spui ca Radu Tudor este un jurnalist care face partizanat politic, pentru ca mai apoi, sa consideri ca Dan Diaconescu este solutia perfecta pentru iesirea din criza politica, economica si sociala a Romaniei. Beton!!!! Ohhhh, uitasem, cine nu-l voteaza pe DDTv n-are creierul bine setat si formatat. Pai, bine mai Matei, cum ramane cu manevra de preluare, absolut abjecta, a Oltchimului de catre Dan Diaconescu? Ti se pare moral ca el sa promita unor muncitori ce au familii acasa, stabilitatea job-urilor, in conditiile in care el nu este in stare sa sustina aceasta investitie? Ti se pare iarasi moral, sa promita oamenilor sume intre 200-20.000 euro, ca spaga electorala daca el va iesii invingator? Stii macar, ce candidati are Dan Diaconescu in teritoriu? Foarte multi dintre ei sunt fugarii PDL: Ridzi, Solomon, Gigi Netoiu, Gelu Visan etc. Cu astia vrei tu sa reformezi Romania?
      PS: Sunt de acord cu tine intr-o singura privinta, nu conteaza partidul din care provin, daca sunt excroci dovediti, excroci raman.

      • In ceea ce priveste Oltchimul, asta vi s-a servit la televiziuni, asta imi argumentati. Eu de exemplu nu as da banii decat dupa ce am negociat cu buna credinta si apoi am semnat contractul, cine procedeaza altfel e TAMPIT!
        Traseistii invocati de dumneavoastra sunt 20 din 450 (dupa 23 de ani un partid nou nu poate importa absolut toti membrii sai de pe alta planeta…dar iti spune ceva Dragnea fost PDL actual mare in PSD, Frunzaverde fost PDL-ist acum vice la PNL,Croitoru fost PDL azi USL, Petre Roman FSN, PD, acum USL si multi altii.
        Daca ai citi Programul PP-DD fara prejudecati, ai descoperi ca acesti oameni chiar pot schimba in bine viata noastra.
        In legatura cu cei 20 000 euro consider ca este o idee geniala . Multi tineri foarte inteligenti cu sau fara studii superioare au un VIS,au pasiune,pricepere intr-un anunit domeniu, o energie debordanta daaaaaaaaar nu au bani. Sa ne gandim ca in loc sa se fure 40 miliarde de euro intr-un an (asa spune Vacaroiu de la Curtea de conturi) de catre cei care ne-au condus 23 de ani, acesti bani ar fi dati de guvernul pp-dd pentru mici afaceri de familie …ar fi rau sa prospere cateva milioane de mici intreprinzatori sau preferam sa denigram fara sa cercetam !

        Sanatate si virtute !
        Matei

        Matei

        • @Matei
          Matei, n-am nervi acum sa discut despre Dan Diaconescu. Daca tu crezi asa de mult in opiniile lui, voteaza-l! Suntem intr-o tara libera in care fiecare cetatean acorda increderea sa, partidului sau politicianului pe care-l crede capabil. Pentru mine, Dan Diaconescu ramane acelasi personaj suburban ce se hraneste si se foloseste de naivitatea unora dintre semenii nostri.
          Despre Oltchim, nu spun decat atat, televiziunile nu au nici o legatura cu comportamentul absolut aberant al lui DD. A incercat sa-si faca campanie electorala, exploatand suferintele unor oameni.
          Povestea cu 20.000 euro, data fiecarei familii , este o mare aiureala, o momeala aruncata in ochii unor oameni naivi, bolnavi si disperati, ce au ajuns sa creada in marasme, din cauza situatiei nenorocite in care ne aflam.

          • hehe…n-ai nervi sa discuti despre Dan Diaconescu? Nici nu e cazul,maniera in care o faci e periculoasa pentru nervii oricui.

            Sunteti obsedati de cei 20 000 euro, nu sunt dati bani cash fiecarei familii, cum gresit ai inteles ,ci fiecarei persoane (se pot si asocia) care va face un PROIECT fezabil pentru o afacere, in care sa fie angajat macar un somer sau un bugetar.
            Nu ai visat niciodata sa ai propria ta afacere? OK! Nu batjocori insa dreptul altor oameni de a-si implini visul.
            Continuati aprecierile adresate minunatilor nostri conducatori, bazati-va sperantele in continuare pe faptele lor de vitejie -care au dus Romania pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie- din ’89 pana azi. Trebuie neaparat sa-i realegem,poate pentru un mandat prelungit…inca 23 de ani vi se pare suficient?

            Matei

            Ascultati comanda la mine T R E Z I T I- V A !!!

          • @Matei
            Ileana Matei, discutia dinte noi este una sterila, pentru ca niciodata nu vom ajunge la un numitor comun. V-am pus noi pumnul in gura? Cel care aproba comentariile este adminul site-ului, Radu Tudor, si o face in conformitate cu propriile sale credinte. Pe de alta parte, afirmati urmatorul lucru:”mi-ati…anulat dreptul la replica dat Carlei si lui Gemil care m-au insultat pentru ca am opinii diferite.” Redati-mi pasajul unde eu v-am insultat pentru ca aveti opinii diferite. Daca ii faceti propaganda lui Dan Diaconescu trebuie sa fiti in stare sa aveti si contraargumente la parerile celorlalte persoane care comenteaza. Sa stiti ca postura de victima nu va prinde.
            Ps: Doamna sau domnisoara puteti sa dati comenzi familiei dvs cat va tine glasul, insa eu nu ascult de altcineva sau de altceva, decat de propria mea constiinta. Asa ca, abtineti-va de la astfel de conduita pe viitor!

        • cui dai tu comenzi , cucoana ? Noua celor
          ce postam pe aici ? da cine te crezi tu ?…
          nu stiu de ce ma irit cand de fapt imi pierd
          vremea… din moment ce esti ppdd-ista , adica
          fana a partidului excrocilor si abjectilor ,
          a frustratilor si nulitatilor pamantului !…
          brrr , du-te-n… labe1 si posteaza , nu aici !

  31. Cine investeşte încredere şi dă vot Maritzei ( ” Pisi ” ) ? NUMAI cei săraci, săraci cu Duhul !
    Sărmanilor NU le arde s-o ardă-n firişire cu d-alde ” Pisi ” care au un ”ambîţ” şi fiţe, că cică-i în ” trănduri ”…
    ”PISI” dă Banat-Caraş-Severino
    Cu alte cuvinte : arde-o ” Pisi ” prin alte locuri, pe cărăşeni, SCUTEŞTE-I de mieunături şi damful de lături !!
    http://sfinx777.wordpress.com/2012/11/23/pisi-da-caras-severino-cea-cu-fite-s-un-ambit/

  32. Basescu se lupta cu marea coruptie din Romania, l-a trimis pe actorul Diaconul in judecata pentru o paguba inchipuita de 29000 de lei, bani incasati pentru munca depusa de sotia sa ca regizoare. Sotia actorului neluand banii pe de pomana. Mare cura…maciul ciumpalac sef dar si mai mari procurorii cimpalaci ce capseaza la ordinul marelui smenar de tara. Cand fetele lui Basescu incasau zeci de mii de euro pe luna de la firma Luxten din banii platiti firmei de iluminat de Primaria Capitalei pe cand ciumpalacul sef era primar n-au mai existat conflicte de interese???? Atunci procurorii lui Morar dormeau in ghetele sefului lor mare ciumpalac.

  33. aaaa ce jalanie la televiziunile astea.toate,fara a3.

    ce se mai intreaba indignati analistii,deontologii,eeeehh.. e tot o intrebare,o indignare.

    .ca saraca tarisoaraaaa..ce dezastru e,mor romanii,romarlia e falitaaa saritii baaa..ce era daca omv..daca rompetrom..daca sicu parca…vai vai.. da de basalau NIMIC.

    DE BASALAU SI GASCA LUI NIMIC FRATE,basalaul care a pus romania in cap pt. totdeauna cu hotia si prostia de pomina ce au dat dovada manelistu si gasca lui,

    basau de a facut si denumirea de BASISM ce va intra in istoria rusinii natiei astea..NIMIC!TACERE.

    totul e asa..din avion.. la modul general..ca ponta..ca criza..investitorii..da de Basau nu.nici o vorba!fara basau. fara udrula fara viedean blagan …ma rog .,alde basaii de marca si slugoii adiacenti..ce vaci ma!

  34. Ce facatura , asta cu Ion Stan ! Urmeaza , intocmai , tactica din dosarul ,,trofeul calitatii,, . Ministrul justitiei TREBUIE ca , imediat dupa ce va respinge Satana propunerile , pentru ca le va respinge , sa propuna doi procurori care i se par dansei potriviti , fara nicio comisie , fara nimic ! Legea ii da acesteia competenta de a face propunerile . Desi ma repet , reamintesc ca Satana nu va mai putea respinge urmatoarele propuneri , existand decizia CCR care statueaza in acest sens .

    • … bineinteles ca este facatura faza cu Ion Stan,
      de ce nu a iesit acest dosar in primavara , de ce
      acum? de ce apar dosare “grele” fix la liderii PSD
      din zonele ce au votat masiv USL asta-vara : Arges ,
      Teleorman , Dambovita , Olt , …etc… ?! De ce ???
      Cei mai vechi pe acest blog stiu ca nu-s fan PSD !…
      dar nu am cum sa nu recunosc aceste cazuri ca pe niste
      facaturi ordinare basiste !… Si un chior le vede ,
      daca vrea sa vada realitatea !!! E clar ca-s miscari
      electorale , ce arata inca odata cui ii sant supuse
      parchetul si serviciile in tara asta ! ilegitimului !…
      Cat despre Min.Justitiei ~ dna. Pivniceru , da ai pus
      bine accentul , acum trebuie sa numeasca dansa pe cine
      considera potrivit si sa si-i impuna pana la capat !…

  35. Aia de la Romania Libera ii fac reclama smecherului de Banias de la USL migrat din PDL pe site. De aia se ocupa ARD-ul sa creasca in sondaje USL-ul.

  36. a halit mult vaca kobe mos teaca basescu securistul nemernic tradatorul infectat cu hiv,la cap delireaza ,disperat ca ciausescu an 89 ,serviciile lui iau zis gata lumea nu te vrea decat judecat,atunci a turbat cangurul si a iesit la pupitru matolit bine sa a varsat venin ,ura ,despre ponta si usl,si asta nea facut mai tare sa votam usl,pdl-ard,sunt hotii lui gura sparta unguientul asta facut an eprubeta uns la kur cu vaselina de vaca kobe

  37. basescu e tradator in aceeasi masura in care e roman.
    Daca nu e roman, nici tradator nu e.
    Nu prea pare a fi roman, indiferent cum l-ai privi, interior-exterior. 😀

Leave a Reply