Monday, November 2, 2026
8.6 C
Bucharest

Isărescu : “Mugure, lasă-ne! Și mortul e macrostabil”

O creștere economică nerealizată în condiții de echilibre mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă și constați că se adâncesc decalajele, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

“Este mare confuzie ce înseamnă această macrostabilitate. Am ieșit dintr-o poveste mai veche. Când eram eu mai tânăr, prin anii ’90, mi se zicea: ‘Ce macrostabilitate, băi, Mugure, lasă-ne! Și mortul e macrostabil’. Se sărea calul departe. Cine e mai stabil decât unul rece și pe masă? Acum, eu cred că s-a progresat, s-a înțeles că e foarte importantă macrostabilitatea. Încep discuțiile, ce e aia macrostabilitate? Noi am căutat o formulă, poate dumneavoastră (analiștii — n. r.) găsiți una mai bună”, a spus Isărescu, la Conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România.

Potrivit acestuia, de macrostabilitate trebuie să avem grijă “ca de lumina ochilor”.

“Orice creștere economică, dacă nu se face în condiții de echilibre, mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă și tendința pe termen lung nu este de apropiere a nivelurilor de creștere, de reducere a decalajelor, ci, dimpotrivă, pe termen lung constați că se adâncesc decalajele. Noi am spus că de macrostabilitate, de echilibru în general, trebuie să avem grijă ca de lumina ochilor. Poate că am exagerat, poate… dar găsiți o formulare mai bună, că nu e de joacă”, a precizat guvernatorul BNR citat de Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img