Jihadisti britanici trec prin Romania

14
1763

România ajută Marea Britanie în a-i identifica şi urmări pe cetăţenii britanici care merg să lupte în Irak şi Siria sau se întorc din lupte, a declarat, pentru Associated Press, ministrul britanic de externe, Philip Hammond, care a mai spus că unii dintre cei circa 400 de cetăţeni britanici care s-au alăturat jihadiştilor au trecut prin România, fără a oferi o cifră exactă, relatează news.yahoo.com şi neurope.eu.

Şeful diplomaţiei britanice a declarat pentru Associated Press că România a avut un rol ‘extrem de important’ în a ţine sub observaţie astfel de persoane, o chestiune discutată cu ministrul român de externe Bogdan Aurescu, adaugă sursele citate.

Philip Hammond s-a aflat miercuri într-o vizită oficială la Bucureşti, de unde se va deplasa la Sofia şi Belgrad, pentru discuţii privind securitatea regională, inclusiv rolul UE în criza din Ucraina. (www.jurnalul.ro)

 

14 COMENTARII

    • Bine ca n-am intrat in Schengen si nu ne intra in tara fara control jihadistii francezi, britanici si in curand olandezi, danezi, nemti, etc, etc
      Baieti destepti roamnii, am simtit noi ca e nasol cu Schengenul asta… 🙂

      Avem jidaisti la est acum si la vest! Daca aia de la Catavencii raman la fel de talentati si nu vor sa socheze cred ca noi o sa fim singura oaza de liniste.

  1. Niste nesimtiti, din punctul meu de vedere. Eu nu cred asa ceva.
    De altfel am vazut si harta aceea cu numarul de posibili teroristi de prin toata Europa si sagetile de traseu, care treceau fix deasupra Romaniei.
    Hai sa fim seriosi. La ce eticheta avem, nici macar cei din zonele de razboi nu vor sa ne viziteze, asta ca sa nu mai vorbesc de beneficiile din vest.
    E manipulare pe fata, la care nici un pacalici de politician nu a luat atitudine.
    Nu stim deloc sa fim drepti. Ne meritam soarta.

    • Reporteriiiiiiii ! Repede pa Otopeni. Asteptam ca Romania sa fie invadata de jihadistii britanci. Ca represalii la faptul ca i-am invadat si noi cu 100 de doctori si 200 de softisti.
      Hai cu intreviurile pe Otopeni:
      Reporterul: Domnule jihadist din Marea Britanie de ce ati venit in Romania? Aveti viza? Aveti loc de munca? Aveti suficienti bani? De ce vreti sa luati job-ul unui jihadist din Siria, Iraq, Yemen? Nu va e rusine?

  2. Trebuia sa gaseasca si ei niste vinovati si ne-au gasit pe noi, ca de obicei.
    Nu-i suficient ca ne-au facut in toate felurile de-ti vine sa te lepezi de cetatenie, atunci cand iesi din tara.

  3. Pai a declarat ca unii din 400 carre s au alaturat jihadistilor au trecut prin Romania, adica au ajuns la destinatie. Cum i au tinut romanii sub control? Ii priveau cum calatoreau de la vest la est.

    • Pai jihadistii erau cetateni britanci cu pasapoarte britanice.
      Romanii au fost politicosi: “Thank you Sir for bringing democracy in Romania. No amnesty sir, what else the Romanian Parliament needs to do? Kovesi to be named to DNA? OK Sir. No problem. Long live The Queen”
      ————
      Vedeti, britanicii s-au primenit deja, au acum au mai multi tineri angajati politic !!!

  4. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
    Țara mea de glorii, țara mea de dor,
    Brațele nervoase, arma de tărie,
    La trecutu-ți mare, mare viitor!
    Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
    Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
    Căci rămîne stînca, deși moare valul,
    Dulce Românie, asta ți-o doresc.
    Vis de răzbunare negru ca mormîntul
    Spada ta de sînge dușman fumegînd,
    Și deasupra idrei fluture cu vîntul
    Visul tău de glorii falnic triumfînd,
    Spună lumii large steaguri tricoloare,
    Spună ce-i poporul mare, românesc,
    Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
    Dulce Românie, asta ți-o doresc.
    Îngerul iubirii, îngerul de pace,
    Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
    Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
    Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
    El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
    Guste fericirea raiului ceresc,
    Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
    Dulce Românie, asta ți-o doresc.
    Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
    Tînără mireasă, mamă cu amor!
    Fiii tăi trăiască numai în frăție
    Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
    Viață în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tărie, suflet românesc,
    Vis de vitejie, fală și mîndrie,
    Dulce Românie, asta ți-o doresc! La Mulți Ani Mihai Eminescu!La Mulți Ani România! 🙂

  5. ,,Jihadisti britanici trec prin Romania” nu cred aceste spuse de oricine, cred însă, că, este o manipulare de 2 bani găuriţi. De ce spun asta, pentru că, poporul American şi nu numai, nu mai vor război, nu mai vor teroare(destule site-uri care pot confirma), am spus, şi nu numai ei. Este o provocare continuă pentru îmbogăţire permanent prin denigrare, distrugere tacită de marile puteri. Cine face aceste transporturi sau traffic, nu este omul de rind, tot un politician, un poliţist, un scăunar susţinut îl face, şi, pentru ce să fim toţi băgaţi în aceeaşi oală??? …că aşa vor ei !!! În plus, vor să controleze absolute totul prin diferite metode, ceea ce nu e de acceptat!!! Cu ceva timp în urmă, toţi urlau din rărunchi, că populaţia globului este prea mare şi e în creştere, că nu mai poate hrăni pămîntul populaţia în creştere, că greutate este prea mare(indusă în subconştient),că poluarea este la cote alarmante, că, că, că! De fapt planul(după cum îl văd eu):
    -greutatea populaţiei este enorm de mică în comparaţie cu construcţiile aproape una lîngă alta, care apasă destul de greu pe scoarţa pămîntului, neavînd nicio legătură cu creşterea natalităţii,
    -cum să nu fie hrană pentru populaţia lumii dacă pămînt este peste tot, numai că, afaceriştii interzic cultivarea terenurilor sau, atacă popoarele care poate nu au nicio vină privind conflictele respective, omorînd oameni nevinovaţi, deh, trebuie redus numărul de vieţi pentru a fid oar ei, de a trăi doar ei, de a avea totul doar ei,,marile puteri”, e normal aşa ceva???
    -poluarea este la cote alarmante doar din cauza afaceriştilor care nu se mai satură de bănet, vedeţi cum scormonesc în pămîntul oricăror ţări unde cred ei că găsesc bogăţii, de fapt, este distrugere totală a ţării şi a şaţiunii respective, că poluarea nu se face doar prin ,,respiraţia omului”, sau prepararea hranei zilnice, să fim serioşi, trebuie să fii prea limitat ca să crezi ,,momeala”

    • Chapeau!

      Nu cred insa ca e adevarat ca regizorii isi pierd indemanarea. Poate actorii sunt din ce in ce mai rebeli sau poate doar lipsiti de talent. Poate ca era un scenariu bine pus la punct, dar din diferite motive au fost nevoiti sa improvizeze… Dar au improvizat bine din moment ce majoritatea mass media tace malc pe acest subiect si aclama salvatorul Big Brother.

      Poate ca se mai pregateste un film. Poate ca se fac repetitii in UK si Romania (pana acum), la metrou. Poate un banal accident le da regizorilor detalii despre viteza si modul de a actiona al echipelor de interventie, despre reactia si comportamentul pasagerilor…Sau poate e doar o coincidenta.

      Poate ca regizorii sunt nemultumiti de cronica primita de filmul lor de la Paris intr-o anumita tara crestin ortodoxa si ataca un site religios din acea tara, lasand impresia ca au fost hackeri islamisti, in speranta unei reevaluari…

      NOTA: cele scrise mai sus sunt un pamflet. Pamfletul lui “Poate ca”

Leave a Reply