Moscova se declara deranjata de un adevar frust rostit de presedintele SUA Joe Biden.

Evaluarea preşedintelui american Joe Biden conform căreia Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol şi arme nucleare este departe de realitate şi trădează o cunoaştere insuficientă a acestei ţări, a reacţionat miercuri Kremlinul după o asemenea declaraţie a liderului de la Casa Albă, relatează Reuters.

Presedintele SUA Joe Biden a făcut marţi aceste remarci în timpul unui discurs în care a avertizat că, dacă Statele Unite vor ajunge în situaţia unui ”război real” cu o ”mare putere”, aceasta ar putea fi rezultatul unui atac cibernetic semnificativ asupra SUA, el subliniind ceea ce Washingtonul vede ca fiind ameninţări în creştere din partea Rusiei şi a Chinei.

Biden a mai susţinut că serviciile secrete americane sunt superioare celor ruseşti şi că preşedintele rus Vladimir Putin are ”cu adevărat o problemă”.

”El (Putin) conduce o economie care are arme nucleare şi zăcăminte de petrol şi nimic altceva. Nimic altceva. Economia lor este …, ce ? A opta cea mai mică din lume acum, cea mai mare din lume ? El ştie că are cu adevărat o problemă, ceea ce în opinia mea îl face chiar şi mai periculos”, a estimat preşedintele american.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că are impresia că preşedintele Biden, care a rostit acel discurs în timpul unei vizite la Oficiul Directorului Informaţiilor Naţionale (ODNI), şi-a croit mesajul special pentru comunitatea de informaţii a SUA şi a dorit să impresioneze acolo.

”Să pretinzi că nu există nimic altceva în Rusia (în afară de petrol şi arme nucleare) este greşit. Aceasta arată cunoştinţe incorecte şi o neînţelegere a Rusiei moderne”, potrivit oficialului rus.

Cu toate eforturile de normalizare a legăturilor aflate în curs, Statele Unite sunt un adversar al Rusiei, a indicat Peskov, care a respins şi afirmaţiile lui Biden că Moscova se amestecă deja în alegerile americane de la jumătate de mandat care vor avea loc anul viitor.

Pe de alta parte, Moscova şi Washingtonul au continuat miercuri, la Geneva, dialogul strategic început de preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden în iunie, pentru a încerca să stabilizeze o relaţie foarte degradată, informează France Presse.

Reuniunea, desfăşurată cu uşile închise şi fără prezenţa presei, a început la primele ore ale dimineţii. Se aşteaptă ca discuţiile dintre delegaţiile conduse de diplomata Wendy Sherman, numărul 2 în Departamentul de Stat al SUA, şi de ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, din partea Rusiei, să dureze aproape toată ziua.

Reprezentanţa SUA la Geneva a difuzat două imagini cu şefii de delegaţie în faţa steagurilor celor două ţări.

Atât ruşii, cât şi americanii şi-au temperat aşteptările şi nu sunt prevăzute rezultate spectaculoase de la această a doua întâlnire, care se va concentra pe probleme spinoase legate de controlul armamentului. Bonnie Jenkins, recent confirmată în funcţia de subsecretar de stat pentru controlul armamentului, face parte din delegaţia SUA.

Prin acest dialog, încercăm să punem bazele unor viitoare măsuri de control al armelor şi de reducere a riscurilor”, a explicat Departamentul de Stat în anunţul întâlnirii.

Pentru Serghei Riabkov, este vorba de a determina dacă americanii ”sunt serioşi în dorinţa lor de a stabili un dialog concentrat şi energic privind stabilitatea strategică”, dar, a avertizat marţi: ”Nu aş ridica ştacheta aşteptărilor prea sus”.

Întâlnirea are loc pe fondul unor tensiuni pe mai multe fronturi între cele două naţiuni, Statele Unite ameninţând Moscova cu măsuri dacă Rusia nu va înceta un val de atacuri cibernetice despre care oficialii americani spun că provin în mare parte de pe teritoriul său.

Rusia neagă orice responsabilitate, însă Putin a lăudat eforturile administraţiei Biden de a face relaţiile mai previzibile.

Dar marţi, preşedintele american l-a atacat fără menajamente pe omologul său rus într-un discurs adresat serviciilor de informaţii. El a acuzat Rusia că a încercat din nou să influenţeze alegerile din SUA, aşa cum a făcut-o şi în 2016. Aceasta este o încălcare pură a suveranităţii noastre, a acuzat el. Preşedintele rus ”are o problemă reală, este şeful unei economii care are arme nucleare şi puţuri de petrol şi nimic altceva”, a declarat Joe Biden, adăugând: ”Acest lucru îl face şi mai periculos în opinia mea”.

La summitul lor istoric din 16 iunie, cei doi preşedinţi – care deţin cele mai mari două arsenale nucleare din lume – au subliniat necesitatea de a vorbi unul cu celălalt, amintind că Moscova şi Washingtonul, chiar şi în perioada de vârf a Războiului Rece, discutau între ele pentru a evita ce era mai rău, scrie Agerpres.

2 COMMENTS

  1. Ce diferenta intre declaratia plina de aroganta, ingimfare si infatuare a lui Biden si raspunsurile ponderate si elegante ale oficialilor rusi! Asta-i materialul, ce sa-i faci!

Leave a Reply