Realizatoarea emisiunii La ordinea zilei, colega mea Dana Grecu a realizat un interviu exceptional cu judecatorul Nicolae Tanase. Un om sincer, drept, dintr-o bucata, care spune toate problemele grave din sistemul judiciar si de justitie. Si din cel politic.
Judecătorul Nicolae Tănase. 72 de ani. Fiu de tată jandarm care a fost omorât pentru că n-a vrut să se facă milițian. Urmărit de securiștii din justiție și hărțuit să se lase de meserie. Le-a rezistat cu sacrificii uriașe. Le-a rezistat nu pentru el, nu pentru familia sa. Pentru că s-a făcut judecător ca să lupte cu nedreptatea.
Dana Grecu: Când ați știut că o să vă faceți judecător?
Nicolae Tănase: Pe la 10 ani am făcut o săptămână de arest, în postul local al primăriei Dărmănești de Parhova. Vecinul nostru, fost legionar, omul pe care tata trebuia, la ordin, să-l aresteze, și pe care mama îl scăpase din milă, a ajuns secretar al organizației locale a PRM. Un frizer analfabet pus pe răzbunare. Mi-a fluturat o sesizare cum că m-aș fi jucat cu băiatul său cu un pistol. Pistolul tatălui meu. Și atunci, și acum, când moare un militar, statul ia armele și muniția. Aveam să aflu mai târziu că și nasturii de la tunica îi luaseră lui taică- meu. Așadar, trebuia să scot pistolul. Au încercat de la biscuiți, bomboane și rahat până la bătaie cu patul armei între omoplați de am făcut pe mine. În mintea mea de copil am zis așa: dacă spun că l-am aruncat în wc-ul din curtea casei o să scap. Ce credeți că au făcut? M-au băgat în wc până la gât ca să găsesc pistolul. ( Se face liniște. Și eu, și dl judecător am lăsat privirea în jos. Cuvintele sunt greu de găsit). Cu mâna cu care am semnat sute de hotărâri judecătorești am curățat o groapă cu rahat. Eu strângeam cu galeata și bunica mea, săraca, îl vărsa în grădină. Nu m-au lăsat până n-am răzuit. Nu era de ajuns. Voiau să mă ducă la școala de corecție. Printr-o minune, atunci a apărut mama. O femeie cu 4 clase care a luat o furcă în mână și a țipat din toți plămânii la comunist: Vrei să-mi iei copilul , mă, nenorocitule? Vocea mamei, privirea ei, nu știu. Ăla a plecat.
Așa a început legătura dvs cu noul regim? I-ați detestat pe comuniști!
●Știți, mie mi-a plăcut cartea. Citisem până la 10 ani câte ceva. Mătăniile, Viața lui Isus Hristos, Submarinul Dox. Știam despre dreptate și corectitudine. Aveam idee de judecată. Așa că, din rahat, am strigat afară, la omul care se uita mulțumit de ce vedea: Nea Nicule, vezi c-am să mă fac mare și o să te bat. O să mă fac judecător.
Nu v-a tentat să vă faceți procuror?
●Pe cei care urmau să ajungă în procuratura îi recrutau înainte de absolvire. În funcție de ascendență: securiști, comuniști, activiști de partid. Din anul meu au fost vreo 12. Pe toți i-am reîntâlnit șefi apoi.
Ca judecător ați primit ordine să dați anumite soluții după revoluție?
●După revoluție, n-au mai fost ordine, au fost rugăminți! Și fiindcă am dat soluții conforme cu dovezile, în 2 ani am avut parte de 16 anchete. Am să vă povestesc ceva, ca să nu trăiți cu impresia că vorbiți cu un frustrat. Echipa inspectorilor judecătorești era formată dintr-un judecător Pandrea și un individ care, în primul guvern FSN fusese numit secretar de stat în Ministerul de Interne. Era milițian. Acum era inspector la Curtea de Apel București. În cursul anchetei, fostul milițian mi-a cerut socoteală de ce nu mor. De ce nu faci, mă, infarct? Am întrebat surprins: de ce? Ca să scăpăm de tine. Atunci am zis: dacă tot vrei moarte… L-am bătut, gata să-l arunc pe fereastră! Asta e ancheta postdecembristă!
Deci, n-ați cedat presiunilor!
●Dana, un om care s-a hotărât să se facă judecător în groapa cu rahat, nu putea să se schimbe, să accepte nedreptatea, pentru a intra într-o alta groapa cu rahat: politic. Procurorii vroiau întotdeauna ca judecătorii să dea soluții conforme cu rechizitoriul. Am dat și eu. Când rechizitoriul era corect. Când din probe rezultă vinovăția. De câte ori am dat soluții pe probele administrate nemijlocit de mine, în timpul cercetării judecătorești, și care erau contrare rechizitoriului, am fost anchetat.
Deci nu e o glumă dictatura procurorilor, discuția care inundă acum spațiul public. Sau judecătorii sunt slabi?
●Procurorii sunt supuși ierarhic șefilor lor, cărora trebuie să le asculte ordinele.
De ce? Că procurorii-șefi spun că nu se amestecă în dosare.
●Mint! Am avut un caz în care chiar procurorul meu de ședință a pus concluzia de achitare, convins de probele administrate în timpul cercetării judecătorești. Am avut surpriza să văd că recursul formulat împotriva acelei hotărâri era întocmit de același procuror. L-am luat la întrebări: măi, dar nu ți-e rușine? Și el mi-a răspuns: Nicule, n-am avut încotro! În ședința de analiză a soluțiilor mi s-a cerut să fac recurs. Am refuzat inițial și atunci mi s-a atras atenția că trebuie să respect ordinele șefilor ca să nu sufăr alte consecințe. Să fii convinsă că și azi se întâmplă la fel!
Dle judecător, asupra unora dintre colegii dvs. planează mari suspiciuni de corupție. Aveți cunoștință de judecători care iau bani pentru soluții?
●Eu nu pot să spun decât atât. Nu fac parte din această categorie. Și m-a ajutat mult perioada petrecută la Târgoviște, pentru că tot timpul am fost tratat ca “ăla de la Ploiești”. Nu m-am încuscrit cu ei, nu i-am nășit, n-am intrat în găștile locale, unde își făceau “mendrele”. Tocmai de aceea, la atât de multe anchete n-au găsit de unde să mă agațe. Altfel, eram în pușcărie.
Cum au apărut găștile astea?
●După revoluție, din cauza degringoladei politice, a lipsei de calitate a celor care au condus țara și a intereselor lor. Singurul lor scop era să existe o justiție aservită, care să răspundă la comenzi. Și au dat și legi pentru asta. Judecătorii și parlamentarii nu pot fi tratați ca toți oamenii acestei țări?
Adică vorbiți despre arestare, unde Parlamentul trebuie să încuviințeze pentru parlamentari și CSM pentru judecători.
●Evident.
Dar o sa spună că vreți să le luați protecția în fața abuzurilor!
●Dar li se deformează instinctul de apărare. Un judecător care spune: lasă, merge și așa, că mă protejează ai mei, nu mai e sănătos în gândire. Eu cred că un psihiatru poate dezvolta mai bine. Le creează un sentiment de superioritate care e fals. Eu am reclamat la Inspecția Judiciară abuzuri ale judecătorilor și procurorilor. Am primit invariabil același răspuns: “clasarea sesizarii” că nu au competență. Dar, întreb, dacă nu au competență, de ce nu sesizează EI organele competente? Pentru că e o obligație, potrivit legii penale, să sesisezi organele penale dacă ai cunoștință de săvârșirea unei fapte. Din zeci de sesizări, la una singură am primit ” neclasare”.
Cum vă explicați?
●Am descoperit documente falsificate de conducerea Tribunalului Dâmbovița, în colaborare cu Ovidiu Puțura. Ăsta e omul care amenința o judecătoare că o omoară. Deci, era ditamai scandalul mediatic. Ăsta e norocul meu. Dacă se poate numi noroc.
Vă dați seama că dacă Inspecția Judiciară vă ignoră pe dvs, judecător, șansele unui om de rând sunt egale cu zero?
●Nu. Oamenii au șansa propriei tării de caracter. De a nu ridica mâinile în semn de predare. De a-și cere cu tărie respectarea drepturilor. Trebuie să-și ia presa aliat. Pot aduce necazurile lor în fața lumii și îi pot demasca pe cei care își bat joc de ei. Mie, de exemplu, mi-au furat bani. Drepturi bănești de care am aflat târziu și pe care le-am revendicat. Am deschis litigiu de muncă. Am descoperit acte false. Semnate chiar de Puțura, despre care am aflat că trebuia să ajungă ministrul Justiției.
Deci se minte în documente oficiale parafate de Tribunal, Curte de Apel și Ministerul Justiției?
●Da. Și, mai mult, presați, au încercat să acopere minciuna.
Au reușit?
●Nu.
Deci o să câștigați?
●Da. După 2 ani. Pentru că nu m-am lasat!
Dle judecător, am să vă spun niște nume. Puneți-le eticheta!
Cazanciuc.
●Făcătură.
Kovesi?
●Făcătură.
Nițu
●Făcătură
Românii
●Supuși.
Ministerul Justiției
●Firmă
DNA?
●Medicament care miroase urat, dar necesar
ICCJ?
●Nu comentez
ANI
●Penal, ca șeful ei.
Băsescu?
●Coșmar
Udrea?
●Slugă la drac.
Iohannis?
●Speranță.
