Monday, December 8, 2025
5.3 C
Bucharest

Justitia dispune inlaturarea steagului asa zisului tinut secuiesc

Primarul oraşului Sovata, Peter Ferenc, a fost obligat de instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Mureş să îndepărteze drapelul aşa-zisului ţinut secuiesc de pe clădirea primăriei şi a primit o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, plus penalităţi.
   ‘Prefectura a somat primarul să îndepărteze drapelul, dar acest nu s-a întâmplat, ca urmare ne-am adresat instanţei cu obligaţia de a face. În luna decembrie 2014, primarul a fost obligat de instanţă să îndepărteze steagul, nu s-a întâmplat şi, ca urmare, ne-am adresat din nou instanţei solicitând o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, plus penalităţi de 1.000 lei pe zi. Instanţa a acceptat în parte solicitarea Instituţiei Prefectului şi a acceptat ca primarul să plătească o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi penalităţi de 200 de lei până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, nu de 1.000 aşa cum am cerut’, a declarat, miercuri, prefectul de Mureş, Lucian Goga.
   Prefectul a precizat că primarul Peter Ferenc are drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
   Primarul oraşului Sovata, Peter Ferenc, a declarat pentru AGERPRES, că în luna decembrie, când prima hotărâre a instanţei a rămas definitivă, a luat jos drapelul de pe primărie şi a informat Prefectura Mureş în acest sens.
   ‘Am luat jos steagul în luna decembrie şi l-am amplasat pe o poartă secuiască, care este la intrarea laterală în curtea primăriei, dar hotărârea nu se referă la aceasta. Am comunicat prefecturii că am luat jos steagul de pe faţada clădirii primăriei – acolo unde nu l-am pus eu, ci un cetăţean din oraş. Voi ataca hotărârea instanţei cu recurs, dar aşteptăm să vină motivarea’, a spus Peter Ferenc.

Hot this week

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Topics

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img