Sunday, February 15, 2026
6.5 C
Bucharest

Klaus Iohannis : “Ar fi o catastrofă”

Președintele Klaus Iohannis a tras un semnal de alarmă către coaliția de guvernare și a avertizat că în cazul în care statul de drept ar fi pus sub semnul întrebării în România, acest lucru ar fi o catastrofă.

”Eu nu cred că România nu va fi afectată de această condiționare, nu am motive să cred așa ceva, chiar dacă în politica internă apar contradicții, apar atacuri și foarte mulți oameni sunt nemulțumiți de modul în care s-a lucrat la legile justiției, inclusiv eu, dar, în ansamblu, nu cred că cineva pune sub semnul întrebării existența statului de drept în România. Eu sper să nu ajungem vreodată în această situație, ar fi o catastrofă”, a spus Klaus Iohannis.

Presedintele mai anunță că a rupt orice legătură cu Liviu Dragnea, iar singura lor relație va fi una instituțională. Cei doi se vor întâlni pe 9 mai, de Ziua Europei, la Palatul Cotroceni.
”Din moment ce i-am invitat, sunt bine veniți. Discuția instituțională…noi nu ne întâlnim pentru că suntem prieteni sau ne simpatizăm. Nu putem să nu vorbim pentru că avem divergențe politice. Asta nu înseamnă că trebuie să cădeam într-o altă extremă. Discuțiile mele vor fi instituționale cu Guvernul. Discuții informale nu vor mai există. PSD, Dragnea mai ales, prin felul în care s-a purtat, nu mai reprezintă un partener de discuție decât strict instituțional.”, a spus Klaus Iohannis.

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img