Wednesday, April 8, 2026
13.1 C
Bucharest

Le Monde : comando de asasini GRU, depistat in spatiul NATO

Cincisprezece spioni ruşi au folosit Alpii francezi ca bază pentru operaţiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul Le Monde în ediţia sa de joi, evocând o operaţiune de urmărire derulată de serviciile de contraspionaj franceze, elveţiene şi britanice, relatează AFP.

Potrivit ziarului, 15 ofiţeri din cadrul serviciului de informaţii militare rus (GRU), specializaţi în asasinate, au circulat pe continent începând din 2014. Ultima lor trecere prin Franţa ar data din septembrie 2018.

Unul dintre cei 15 agenţi ar fi fost identificat de Londra drept unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok în martie 2018 a unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în Anglia.

Cei doi au supravieţuit dar o locuitoare din regiune a murit după ce a găsit un flacon care a fost folosit la transportarea produsului toxic. Operaţiunea a provocat un incident diplomatic major între Moscova şi Uniunea Europeană şi a determinat serviciile occidentale să-i urmărească pe cei responsabili.

Dezvăluirile din Le Monde intervin în contextul în care Berlinul acuză Moscova că este în spatele asasinării, în luna august, a unui georgian la Berlin. Doi membri ai personalului ambasadei ruse, căruia guvernul german îi reproşează că nu “cooperează” cu ancheta, vor trebui să părăsească ţara imediat.

Potrivit Le Monde, cei 15 ofiţeri, care nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriu francez, au călătorit în mai multe rânduri în mici oraşe precum Annemasse, Chamonix sau Evian, în sud-estul Franţei.

Ei fac parte din unitatea 29155 a centrului 161 de formare specială al GRU. “Această unitate se dedă acum la asasinate, sabotaj sau la sarcini mai obscure precum înfiinţarea unor locuri pentru plasarea de mesaje sau obiecte” prin care agenţii comunică între ei, explică ziarul.

Nicio armă sau vreun alt material nu au fost confiscate şi nu a fost identificat vreun complice local. Cei 15 ofiţeri nu par să fi avut vreun contact cu agenţii din ambasada Rusiei la Paris.

Ei ar fi operat în schimb, pe lângă Marea Britanie, în Bulgaria, în Crimeea, în Moldova sau în Muntenegru.

Serviciile franceze au dezvoltat ipoteza potrivit căreia departamentul Haute-Savoie, frontalier cu Elveţia şi Italia, ar fi fost utilizat ca “bază pentru toate operaţiunile clandestine ale unităţii 29155 în Europa”, potrivit afirmaţiilor unui înalt responsabil al informaţiilor franceze, citat de Le Monde si preluate de Agerpres.

https://www.lemonde.fr/international/article/2019/12/04/la-haute-savoie-camp-de-base-d-espions-russes_6021648_3210.html

 

Hot this week

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Topics

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img