Friday, December 19, 2025
3.7 C
Bucharest

Legatura Jobbik-Moscova

Analizam intr-o emisiune “Punctul de intalnire” legatura mai veche dintre extremistii maghiari si serviciile secrete de la Moscova. Si afirmam ca fortarea autonomiei teritoriale si revendicarile Jobbik asupra Transilvaniei sunt concepte sovietice vechi, create in laboratoarele KGB pentru destabilizarea Romaniei. Scenariile sunt vechi, agentii se mai schimba. Sa nu va mire daca aflam in curind ca si alti politicieni Jobbik, indezirabili sau nu in Romania, umbla prin Ardeal la ordinul Moscovei mai intai si apoi al Budapestei…

KovacsBela

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet, relatează MTI.
Un purtător de cuvânt al Biroului, Geza Fazekas, a declarat pentru ziar, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a întocmit un dosar pe numele deputatului european Bela Kovacs pentru spionarea instituţiilor europene.
Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomaţi din Rusia, călătorind la Moscova lunar.
Soţia sa are dublă cetăţenie ruso-austriacă şi ar fi lucrat pentru KGB, potrivit ziarului.
Biroul Central al Procurorului-şef a demarat o investigaţie cu privire la comiterea unor infracţiuni pasibile de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între doi şi opt ani, a precizat Fazekas.
El a adăugat că acest caz este “clasificat” şi nu poate dezvălui informaţii suplimentare.

Hot this week

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Ordinul dat de Ceaușescu pentru asasinarea românilor în decembrie 1989

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat...

Ucraina, lovitură devastatoare împotriva Rusiei

Serviciul de Securitate al Ucrainei anunţă că a desfăşurat...

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Topics

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img