Tuesday, October 27, 2026
10.3 C
Bucharest

Lege promulgată : 51% produse romanesti la supermarket

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanţul scurt, iar supermarketurile vor funcţiona în continuare şi în weekend.

Potrivit legii, ‘lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi’.

Legea stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea.

Potrivit actului normativ, ‘comercianţii – persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare’.

Legea vizează că excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare va fi aprobă prin hotărâre de Guvern, scrie Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanţul scurt, iar supermarketurile vor funcţiona în continuare şi în weekend.

Potrivit legii, ‘lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi’.

Legea stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea.

Potrivit actului normativ, ‘comercianţii – persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare’.

Legea vizează că excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare va fi aprobă prin hotărâre de Guvern, scrie Agerpres.

Hot this week

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Topics

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img