Monday, October 5, 2026
15.6 C
Bucharest

Liderul ALDE Guy Verhofstadt, negociator al Parlamentului European pentru Brexit

Liderul grupului ALDE (liberali) din Parlamentul European (PE), fostul premier belgian Guy Verhofstadt, un susținător al ideii Europei federaliste, a fost desemnat joi să conducă din partea legislativului european negocierile cu Marea Britanie privind Brexitul, transmite AFP.

‘Este o onoare să fiu numit negociator șef pentru Brexit al Parlamentului European, care va juca un rol central în acordul ce va rezulta în urma articolului 50 și în orice viitor acord între UE și Regatul Unit’, a scris Verhofstadt pe Twitter.

Conform unui comunicat al PE, el va ‘ajuta la pregătirea poziției PE la negocieri, în consultare strânsă cu conferința președinților’ grupurilor politice din legislativul european.

Verhofstadt este al doilea belgian care se alătură echipei ce va negocia cu Marea Britanie condițiile ieșirii acesteia din blocul comunitar. Compatriotul său Didier Seeuws va conduce aceste negocieri pentru Consiliul European, în timp ce francezul Michel Barnier va avea același rol pentru Comisia Europeană.

Însă europenii încă așteaptă ca guvernul de la Londra să activeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul ieșirii unei țări din Uniunea Europeană. Premierul britanic, Theresa May, a precizat că acest lucru nu se va întâmpla până la sfârșitul anului, în pofida insistențelor responsabililor europeni ca demersul să fie inițiat cât mai repede.

European convins și candidat de mai multe ori la președinția Comisiei Europene, Guy Verhofstadt nu și-a putut împlini acest obiectiv din cauza opoziției mai multor state, Marea Britanie fiind una dintre ele.

În hemiciclul de la Strasbourg, el este un adversar îndârjit al lui Nigel Farage, fostul lider al partidului britanic eurosceptic UKIP și unul dintre conducătorii taberei pro-Brexit la referendumul din 23 iunie. Verhofstadt i-a atacat adesea pe susținătorii acestei tabere, mai ales prin mesaje pe Twitter.

‘Partizanii Brexitului par să nu aibă habar de ceea ce trebuie făcut. (David) Cameron, (Boris) Johnson și (Nigel) Farage se comportă ca niște șobolani care părăsesc corabia’, a apreciat Verhofstadt pe 5 iulie, după ce britanicii au votat, la referendum, majoritar pentru ieșirea din UE.

Referindu-se la acest proces, el și-a exprimat punctul de vedere într-un comunicat emis de grupul său politic din PE pe 24 iulie. ‘Noua relație între Marea Britanie și Uniunea Europeană poate fi numai o relație în care Regatul Unit are un statut de asociat cu mai puține obligații, însă în egală măsură și cu mai puține drepturi’. ‘Iar dacă acest lucru nu este posibil, poziția de repliere va fi un acord comercial obișnuit’, a indicat Verhofstadt citat de Agerpres.

Foto : In luna August, la Arezzo, m-am intalnit cu liderul ALDE

Hot this week

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Preţul energiei : se anunţă o iarnă de coşmar în toată Europa

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere Pentru...

Dispare AnimaWings?

Compania aeriană AnimaWings a anunțat joi că a suspendat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img