Wednesday, November 11, 2026
9.7 C
Bucharest

Lituania : politician, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Parchetul lituanian a arestat un membru al opoziţiei conservatoare pe care-l acuză de spionaj în favoarea Rusiei, relatează AFP.

Lituania, o ţară cu aproximativ 2,8 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene (UE) şi NATO, este unul dintre cei mai fermi susţinători ai Kievului şi se teme de faptul că poate fi următoarea ţintă a Rusiei, în cazul în care Moscova învinge în Războiul din Ucraina.

Suspectul, care are dublă cetăţenie lituaniană şi rusă, a fost deportat pe când era foarte tânăr împreună cu părinţii săi în Rusia, în anii ’40, în timpul ocupaţiei sovietice a Lituaniei.

”El are dublă naţionalitate lituaniană şi rusă şi face parte din Uniunea Exilaţilor Lituanieni şi Deţinuţilor Politici”, a anunţat luni procurorul gemeral Arturas Urbelis.

El este suspectat de faptul că a cules, începând din 2018, în contul agenţiei militare ruse de spionaj GRU, informaţii despre partidele politice şi capacităţi de apărare ale Lituaniei, dasr şi despre persoane deportate în Rusia în timpul ocupaţiei sovietice.

”Informaţiile colectate nu erau clasificate, însă ele erau importante şi răspundeau intereselor ruse”, a declarat presei adjunctul serviciilor lituaniene de informaţii Remigijus Bridikis.

Potrivit lui Urbelis, suspectul suspectul şi agenţi ai spionajului rus au folosit posturi de radio specializate pentru a transmite informaţii criptate.

Autorităţile refuză să dezvăluie identitatea suspectului.

Însă două surse au declarat AFP sub protecţia anonimatului că este vorba despre Eduardas Manovas, în vârstă de 82 de ani.

Potrivit acestor surse, el s-a întors în Lituania în 1997, la câţiva ani după ce Lituania şi-a recăpătat independenţa, şi locuia la Siauliai (nord).

Liderul conservatorilor a declarat pressei că le-a cerut autorităţilor să confirme că Manovas este vizat într-o anchetă penală, pentru a-l da afară din partid, scrie news.ro

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img