Monday, September 15, 2025
27.8 C
Bucharest

Ludovic Orban, noul presedinte PNL

Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL, el câştigând alegerile din partid în faţa lui Cristian Buşoi. Orban a obţinut 3.518 voturi, în vreme ce contracandidatul său, Cristian Buşoi, a primit abia 952 de voturi. Ludovic Orban este al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal, scrie news.ro.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, în primul discurs de la alegerea în această funcţie, că obiectivul său principal în fruntea partidului este câştigarea alegerilor parlamentare din 2020 şi aducerea PNL la guvernare. De asemenea, Orban a spus că, sub mandatul său, PNL va fi un partid liberal conservator, garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor României faţă de partenerii externi, preşedintele liberal reafirmându-şi şi sprijinul faţă de Klaus Iohannis pe care îl va susţine pentru obţinerea unui nou mandat de şef al statului în 2019.

”PNL va fi începând de azi un partener loial, corect, transparent pentru preşedintele Klaus Iohannis şi pentru punerea în practică a tuturor obligaţiilor pe care ni le-am asumat împreună în momentul în care am câştigat alegerile din 2014.  Mă voi bate cu toată forţa mea, cu toată energia mea pentru a reuşi în 2019 să câştigăm alegerile prezidenţiale, să obţinem un nou mandat pentru Klaus Iohannis, iar după această victorie să reuşim să câştigăm alegerile locale şi, nu în ultimul rând, obiectivul meu fundamental este câştigarea alegerilor parlamentare să avem o guvernare care să arate cu adevărat ce trebuie să facă liberalii pentru această ţară”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a afirmat şi faptul că PNL va fi un garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor României faţă de partenerii externi.

”PNL sub conducerea mea va fi un partid de dreapta liberal conservator, membru al dreptei europene şi se va bate cu toate forţele pentru a implementa politici de dreapta în România, pentru a asigura dezvoltarea, creşterea economică. PNL va fi un garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor pe care le are România faţă de partenerii noştri, parteneriatul strategic cu SUA, poziţia de membru al NATO şi calitatea de membru al UE. Rămânem şi vom fi cel mai puternic susţinător al acestor angajamente şi vom rămâne un stâlp şi o oază de stabilitate în această zonă frământată a Europei”, a mai spus preşedintele PNL.

Nu în ultimul rând, Ludovic Orban le-a mulţumit liberalilor pentru alegerea în funcţia de preşedinte al partidului.

“Dragi prieteni liberali, vă mulţumesc pentru încrederea acordată, este o încredere care mă onorează şi mă obligă. De astăzi, pentru mine, viaţa este mult mai grea, mai dificilă, port pe umeri o răspundere uriaşă, de a transforma PNL în forţa politică de care are nevoie România. Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL şi conţine germenii viitoarei victorii a PNL pentru România”, a mai declarat Orban la finalul congresului PNL.

Hot this week

Elon Musk predică violenţa şi moartea în Europa

Downing Street a denunțat luni 'limbajul periculos și incendiar'...

MApN ar trebui să expună public resturile dronelor rusești

Moscova a respins protestul României, după ce MAE de...

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Topics

Elon Musk predică violenţa şi moartea în Europa

Downing Street a denunțat luni 'limbajul periculos și incendiar'...

MApN ar trebui să expună public resturile dronelor rusești

Moscova a respins protestul României, după ce MAE de...

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img