Ministerul Sănătății a condamnat marți practicile prin care medicii pot fi influențați la prescripție de către companiile farmaceutice, în contextul în care procurorii DNA fac o anchetă într-un dosar privind fapte de corupție în acest domeniu comise în perioada 2012 – 2015.

Ministerul Sănătății a transmis, printr-un comunicat remis Agerpres, că stoparea acestui tip de comportament al unei părți a corpului medical este benefică pentru sistemul sanitar, pentru personalul medical și pacienți deopotrivă.

“Am făcut o prioritate din implementarea de instrumente care să eficientizeze sistemul și care să reducă pierderile financiare, ca de exemplu introducerea cardului național de sănătate și actualizarea prețurilor la medicamente. Mai mult, anul trecut, Ministerul Sănătății a înăsprit condițiile de acces în cadrul comisiilor de specialitate și, printr-un ordin, au fost clarificate situațiile de incompatibilitate prin extinderea ariei de conflict de interese pentru medicii din comisiile de specialitate. De asemenea, anul acesta, conform prevederilor contractului cadru, furnizorilor de servicii le este interzis să încheie contracte de prestări servicii în urma cărora să obțină comision pentru îndrumarea pacienților către un furnizor sau altul. Astfel de anchete sperăm să descurajeze faptele de corupție”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat în comunicat.

Procurorii DNA efectuează marți percheziții în 61 de locații situate în municipiul București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2012 — 2015.

Ancheta vizează producători de medicamente care ar fi oferit unor medici din județele Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, excursii în diverse țări, bunuri, foloase și alte servicii, condiționându-le de prescrierea unor medicamente.

Firmele de medicamente se ofereau să plătească participarea medicilor la diverse simpozioane și congrese în străinătate, care erau însă fictive, în realitate fiind vorba de excursii de lux.

Procurorii mai susțin că medicii vizați au fost implicați și în realizarea unor așa-zise studii clinice, pentru care au fost remunerați, însă studiile în cauză nu au la bază date reale, aceasta fiind încă o modalitate prin care medicii erau recompensați financiar pentru sprijinul acordat producătorilor de medicamente.

Conform unor surse judiciare, ar fi implicați 16 medici, inclusiv având funcții de șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști oncologi, coordonatori și responsabili ai Programului Național de Sănătate — subprogramul oncologie.

Aceleași surse au susținut că ar fi implicați un președinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureș, care controlează farmacii, și peste 10 reprezentanți zonali ai firmelor de medicamente.

 

 

9 COMMENTS

  1. Este stiut faptul ca mafia medicamentelor troneaza in topul mafiilor, devansand pe altele cu traditie cum ar fi cea a petrolului.

  2. Ma uit de multi ani la tv. cu mult interes atunci cand este vorba de situatia sistemului sanitar si a farmaciilor in Romania. Problemele de sanatate pe care le am ma obliga sa fiu la curent cu ce se intampla. Ca urmare imi voi permite sa fac cateva comentarii :
    Consider ca la ora actuala aceasta lupta anticoruptie produce o deformare la nivel de perceptie. Mai precis toti suntem indignati cand este vorba de medicamente scumpe. Toti suntem indignati cand vorbim de medicamente de la o anumita firma si ne grabim sa punem medicul la zid ca a recomandat un anumit medicament sau o anumita firma. Situatia nu este insa asa simpla. Societatea, inclusiv mijloacele mass media, au la ochi ochelari cu o lentila alba si una neagra : ori e bine ori e rau, ori e cinstit ori e corupt. Si toata analiza se blocheaza aici. Eu iau medicamente de la 14 ani pentru a duce o viata normala. Am incercat tot felul de medicamente, cunosc si ce era inainte de 1989 si ce este acum. Am invatat diferenta intre o firma de calitate si o firma care ofera medicamente ieftine dar de slaba calitate pe pielea mea. Chiar daca medicamentele au aceeasi substanta activa diferentele pot fi considerabile. Vedeti dvs. d-le Radu Tudor, ASTA NU SE SPUNE. NU SE SPUNE CA LA ACCEASI SUBSTANTA ACTIVA, MEDICAMENTE PRODUSE DE FIRME DIFERITE POT AVEA ALTE EFECTE. Cu alte cuvinte calitatea isi spune cuvantul. Vad ca sunt promovate medicamentele ieftine cu orice pret…Toata este multumita si nimeni nu-si pune problema: vindeca medicamentele respective ? Amelioreaza boala ? Profesorul Cinteza, fost ministru al sanatatii daca tin eu bine minte, spunea clar : Diferenta intre medicamentele de firma si cele generice avand aceeasi substanta activa este cea dintre o aspirina Bayer si una simpla. Prima vindeca ( sau amelioreaza) mai repede, a doua mai greu”. Sunt insa boli d-le Radu Tudor in care ameliorarea nu se mai produce cu acest medicamente. Dimpotriva, te poti simti mai rau ( eu am trait aceasta experienta).Atunci ma intreb in ce societate traim si cat de meschini putem noi sa fim. Am adus multe medicamente generice, ieftine, deci ne-am facut datoria fata de cei bolnavi. Oficial ne merge bine… Cam asta este adevarul pe care eu il traiesc de 36 de ani si in perioada comunista si in democratie. Cu stima, Iordache Marilena

  3. Foarte bine.Dar de smecheriile mai vechi de 2012 si smecheriile lui Duta cine si cand se ocupa? Sau praduiala basista este mai presus de justitie? Praduielile lui Iohannis prin sertarele cui sunt ascunse?

  4. Procurorii de la DNa sunt mari oncologi de si dau cu parerea pe studii. Aia intrala magistratura oe spagi si ne uitam in gura lor. Nu zic Ca medicii or fi cinstiti da nici nu ma iau dupa parerea unui procuror dna.

  5. nutret pentru cretini, Badea a inteles perfect ce se intampla

    Intrebare simpla pentru dobitoci:
    Ce medicament ai vrea sa iti prescrie medicul daca esti bolnav?
    Ai de ales intre unul nou cu putine efecte secundare nedorite, dar scump, sau unul ieftin, vechi, cu multe efecte secundare nedorite si mai putin eficient?
    Ce datorie are medicul, sa vada de interesul sanatatii pacientului, sau de conturile casei de asigurari? Pentru ca imbecilii nu stiu, dar banii erau decontati din bugetul casei, nu direct din buzunarul bolnavului.

    A doua intrebare este:
    Cum ati dori sa isi perfectioneze cunoasterea medicii de-a lungul carierei? Pentru ca e vorba de medicina nu de soferie. Ce a invatat un medic in facultate acum 10 ani s-a schimbat de 3 ori de cand a terminat medicina acel medic.
    Nu cumva prezenta medicilor din Romania la aceste conferinte (platite si organizate de companiile farmaceutice) ajuta medicina din Romania sa ofere si pacientilor (cretini, dar totusi inca… oameni) din Romania aceleasi oportunitati de sanatate de care se bucura si cei din strainatate? Poate vreti sa plateasca din buzunar? La salariile medicilor din Romania? Sau poate vreti sa plateasca sistemul, care te pune sa aduci seringi de acasa?

    Inca un lucru: companiile farmaceutice straine, atat de urate de dumneavoastra, sunt singurele surse externe de finantare care mai aduc bani in sistemul medical romanesc. Dar imbecilii nu stiu cate programe clinice gratuite prin care pacienti din Romania au beneficiat de tratamente moderne au rulat aceste companii pe bani adusi din afara in sistemul medical romanesc. Aceiasi imbecili nu stiu cata aparatura moderna au adus aceleasi companii hulite in spitalele romanesti, gratis… intrebati la Targu-Mures de unde au microscop ultramodern… gratis. Pentru ca aia vroiau sa faca un studiu clinic acolo si au aflat socati ca aia nu aveau nici microscop.

    Io zic un pic mai mult scepticism cand e vorba de operatiuni DNA, ca sunteti bine informat in legatura cu DNA, domnule Radu Tudor.

    • Asa e si eu daca as avea cancer, Doamne fereste as vrea medicamente noi si eficiente. Credeti ca as protesta ca se plimba medicii la conferinte. Aia de la dna cand dau de boala cer leacuri babesti sa nu mai se plimbe medicii.

Leave a Reply to Iordache MarilenaCancel reply