Monday, December 15, 2025
2.9 C
Bucharest

“Mai este nevoie de mult timp ca birturile să nu mai fie pline”

Ministrul de Interne a scris, joi, pe Facebook, după ce a mers în zonele afectate de inundaţii, că mai este nevoie de mult timp ca birturile să nu mai fie pline, precizând că a vorbit cu mai mulţi oameni care probabil “sărbătoareau 15 martie”.

“Câteva concluzii pe care eu le-am tras după discuţiile cu oamenii şi întâlnirile cu autorităţile locale:

1. În situaţii de urgenţă, măsura de evacuare preventivă a celor aflaţi în situaţie de risc aparţine primarului sau prefectului ( adică preşedintelui comitetului local/judeţean pentru situaţii de urgenţă). Pentru că primarii şi consilierii locali, cei aleşi de comunitate, se bucură de încredere din partea celor care i-au ales, această decizie ar trebui să fie uşor de aplicat. În Căpeni nu a fost deloc aşa, iar celor care se gândesc că este o problemă generală de încredere în autorităţi, le reamintesc că pompierii sunt cea mai de încredere instituţie, iar jandarmeria se află şi ea pe un loc bun în acest top.

2. Avem o adevarată problemă care ţine de educaţia preventivă, iar de data asta, noi, ca autorităţi, avem responsabilitatea noastră. Lipseşte conştientizarea riscului şi interesul de a fi informat. Oamenii se bazează pe experienţele lor trecute, mai vechi sau mai noi, ori pe acel sentiment fals că mie nu mi se poate întâmpla.

3. Ne mai trebuie mult timp până când nu vom mai vedea birturile pline atunci când în jurul nostru comunitatea este confruntată cu o situaţie de urgenţă. Azi am vorbit cu câteva persoane, probabil unii sărbătoreau 15 martie, alţii nu. Erau totuşi solidari, iar asta e important.

4. Despre oamenii în uniformă – ei erau acolo, ca de obicei, probabil cei mai conectaţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Indiferent de culoarea uniformei lor, nu pot decât să le transmit acelaşi respect şi apreciere pentru munca lor. Dacă am plecat oarecum liniştită din acea localitate, este pentru că ştiu că ei sunt acolo”, a afirmat ministrul de Interne, într-o postare pe Facebook.

Ministrul Carmen Dan s-a deplasat joi în zonele afectate de inundaţii aflate la graniţa judeţelor Covasna şi Braşov. Timp de mai multe ore un elicopter, în care se aflau şi ministrul Carmen şi Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a survolat localităţile Comăna şi Augustin din judeţul Braşov şi localitatea Căpeni din judeţul Covasna, pentru monitorizarea în ansamblu a situaţiei din zona respectivă. Ulterior, ministrul de Interne a discutat cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii structurilor MAI aflaţi în teren pentru găsirea celor mai adecvate soluţii pentru protejarea vieţii oamenilor şi a bunurilor acestora.

Autorităţile au decis, miercuri seara, ca aproximativ 300 de persoane din 130 de locuinţe din satul Căpeni, judeţul Covasna, să fie evacuate, din cauza probabilităţii crescute de rupere a digului de protecţie care preia unda de viitură produsă pe cursul râului Olt, în Baraolt, scrie Mediafax.

 

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img