Sunday, May 3, 2026
12.1 C
Bucharest

Manevre de amploare ale Rusiei in Marea Neagra si Marea Caspica

Peste 15 nave militare ale Flotei Ruse de la Marea Neagră și peste zece nave din cadrul Flotei de la Marea Caspică au ieșit în larg pentru realizarea unei “inspecții inopinate” în scopul verificării gradului de pregătire de luptă a forțelor armate ale Federației Ruse, informează vineri agențiile de presă TASS și RIA Novosti.

În realizarea obiectivelor din cadrul manevrelor de la Marea Neagră și Marea Caspică sunt implicați peste 4.000 de militari și circa 300 de unități de tehnică militară ale celor două Flote.

De asemenea, baza militară rusă din Osetia de Sud, care participă la această verificare, a fost plasată în stare maximă de luptă, a anunțat serviciul de presă al districtului militar Sud, precizând că pe poligon au ieșit aproape 1.000 de militari.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat joi vaste manevre militare în mai multe regiuni ale Rusiei, inclusiv în cea care include Crimeea și zona de frontieră cu Ucraina. Liderul rus a ordonat să fie efectuată o “inspecție inopinată” în scopul verificării pregătirii de luptă a forțelor armate în trei din cele patru districte militare ale Federației Ruse — Sud, Vest și Centru — precum și în cadrul Flotei ruse a Nordului și al comandamentelor Forțelor aeriene și trupelor aeropurtate.

Armata rusă și-a înmulțit exercițiile militare de amploare pe întreg teritoriul Federației Ruse de la începutul crizei în relațiile sale cu Occidentul ca urmare a rolului Moscovei în situația din Ucraina, scrie Agerpres.

In 2014, Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea si a invadat militar estul Ucrainei. Rusia mentine enclave militare ilegale cvasi-statale pe teritoriul a 3 state independente : Republica Moldova, Ucraina, Georgia.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img