Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi, că, în cadrul negocierilor pentru formarea noului Guvern, s-a stabilit că este momentul pentru o reformă constituţională, fără a se intra în detalii.

“Nu am intrat în detalii, dar am stabilit că este momentul să revizuim Constituţia, să venim cu reforme constituţionale. (…) Toată lumea – vorbesc de colegii cu care am discutat, din PNL şi PSD – susţine că necesitatea reformelor constituţionale după 31 de ani este reală, dar nu am intrat în detalii. Vom vedea mai departe. Noi de fiecare dată am militat pentru această formă de republică parlamentară”, a declarat liderul UDMR, la finalul discuţiilor care au avut loc la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că realizarea unei coaliţii guvernamentale “consistente” va permite o reformă constituţională.

“Este nevoie de revizuirea Constituţiei, de o reformă constituţională dacă facem o coaliţie atât de consistentă, o coaliţie care permite să vină cu o reformă constituţională. Şi am spus că printre modificările Constituţiei, ceea ce noi susţinem de 31 de ani, puteţi verifica şi la revizuirea Constituţiei din 2003 şi în 2013, 2014, noi am avut propuneri pentru republică parlamentară. Sigur, în acest moment, este important să clarificăm din acest punct de vedere ce vrem să facem. Putem să mergem şi pe republică prezidenţială şi pe republică parlamentară. Eu cred că după 31 de ani nu e bine să stai în această formulă nici aşa, nici altfel. Deci, nici măcar nu este republică semiprezidenţială, este un amestec, depinde de preşedinte, depinde de ambiţia preşedintelui, unde o duce şi în ce direcţie împinge activitatea. De aceea, eu cred că trebuie să clarificăm. Din punctul nostru de vedere, mult mai sănătos este să mergi spre o formă de republică parlamentară”, a explicat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, în momentul în care preşedintele va fi ales de Parlament, atunci mobilizarea la alegerile legislative va fi mult mai mare. “Constituţia noastră, de fapt, e foarte bună, cu mici excepţii, dar în ceea ce priveşte această formă de semiprezidenţială înseamnă şi conflicte interinstituţionale politice permanent. Dacă vrem să oprim, atunci ori mergem spre o formulă curată, spre un sistem prezidenţial – cum este în Statele Unite – ori mergem spre o formă de republică parlamentară”, a adăugat Kelemen Hunor citat de Agerpres.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, după discuţiile cu PNL, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, că viitorul program de guvernare ar trebui să conţină şi măsuri pe termen scurt şi mediu pentru creşterea nivelului de trai.

“Am vorbit foarte mult pe structurarea programului de guvernare, vom începe mâine discuţiile pe fiecare capitol în parte. Din punctul nostru de vedere, programul de guvernare ar trebui cumva conceput cu măsuri pe termen scurt şi cu măsuri pe termen mediu (…) pentru creşterea nivelului de trai până în martie şi depăşirea iernii, fiindcă toţi românii sunt afectaţi de criza energetică şi de pandemie şi, pe urmă, restul de program de guvernare până la finele anului 2024”, a explicat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că miercuri vor avea loc discuţii pe fiecare capitol al programului de guvernare în parte şi se va începe cu capitolul Economie-finanţe.

Întrebat cum se va poziţiona PSD în privinţa Legilor Justiţiei şi a desfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, Ciolacu a spus: “Mâine, cred că la ora 12,00, o să fie o discuţie pe capitolul de Justiţie. O să începem cu capitolul Economic şi finanţe, cum este normal, să vedem ce este sustenabil până la sfârşitul anului, cu priorităţile pe care le au românii în acest moment, în primul rând încălzirea şi depăşirea iernii. (…) Urmează capitolul de Justiţie unde o să fie o discuţie mai amplă. Haideţi să lăsăm specialiştii pe Justiţie să se pronunţe. (…) Am văzut cum a funcţionat Justiţia fără SIIJ şi vedem cum funcţionează Justiţia în acest moment cu SIIJ. Bine ar fi să găsim soluţiile să o facem şi mai funcţională”, scrie Agerpres.

 

Leave a Reply