Sunday, August 30, 2026
23.7 C
Bucharest

Medaliat de Moscova, seful diplomatiei maghiare ataca un important aliat NATO

Considerat coloana a 5 a Rusiei in inima Europei, guvernul populist de la Budapesta recunoaste, prin vocea ministrului de externe decorat de Moscova, ca are contra-afinitati clare cu Occidentul.

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a afirmat joi că ambasadorul Statelor Unite la Budapesta – ca, de altfel, orice alt ambasador – nu are de ce să se amestece în afacerile interne ale Ungariei, transmite MTI.

Răspunzând unei întrebări legate de afirmaţii recente ale ambasadorului american David Pressman, Szijjarto a declarat într-o conferinţă de presă dedicată altui subiect: ‘Ungaria este o ţară suverană şi nimeni nu ne poate spune din afară cum ar trebui să trăim’.

Comentând pe marginea declaraţiilor lui Pressman pentru Politico conform cărora ‘liderii politici din guvernul Ungariei vorbesc adesea despre promovarea păcii, însă – de la condamnarea sancţiunilor până la adoptarea propunerilor ruse de ‘încetarea focului’ – ei continuă să promoveze politici susţinute de Putin’, şeful diplomaţiei de la Budapesta a afirmat că nu este ‘de niciun interes’ ceea ce Pressman sau orice alt ambasador crede despre evoluţiile din politica internă din Ungaria.

‘Dacă vrea să îşi folosească şederea în Ungaria pentru a face judecăţi despre activităţile unui guvern care a fost ales de o majoritate semnificativă a ungurilor (…) atunci va avea o muncă foarte dificilă în a lucra cu succes pentru creşterea cooperării între cele două ţări’, a spus Peter Szijjarto, insistând pe importanţa respectului reciproc.

‘Noi nu primim guvernatori sau procurori (…) trimişi aici ca să ne spună cum ar trebui să ne conducem vieţile. Acea epocă s-a încheiat’, a adăugat el.

Szijjarto a mai arătat că alegătorii ungari sunt cei care trebuie să decidă dacă guvernul face o treabă bună sau nu, şi că aceştia îşi vor da verdictul la viitoarele alegeri.

El a afirmat de asemenea că politica guvernului este ghidată exclusiv de interesele naţionale şi de dorinţa ca pacea să revină în Ucraina cât mai curând posibil.

‘Au fost făcute încercări din străinătate, fără succes, de a instala în Ungaria un guvern care nu reprezintă interesul naţional’, a mai spus el.

‘Aş putea adăuga că au fost mobilizate sume semnificative de bani în acest scop, care nu s-au dovedit o investiţie bună’, a adăugat ministrul ungar.

 

Adevarata investitie buna s-a dovedit a Moscovei in Szijjarto si Orban. 

In ultimii ani, guvernul de la Budapesta s-a indepartat de Occidente si s-a apropiat pe toate caile de Rusia, ce foloseste aceasta tara UE si NATO ca pe un cal troian in Europa.

Seful diplomatiei maghiare, decorat de seful diplomatiei de la Moscova, e deranjat de un discurs liber al ambsadorului american dar nu se declara deranjat de miile de agenti rusi care au penetrat la varf Ungaria de cand este condusa din ce in ce mai putin democratic de Orban Viktor.

 

 

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img