Monday, March 30, 2026
11.1 C
Bucharest

Membru CNA : “Basescu are o problema de ordin patologic cu Antena 3”

Iata reactia membrului CNA Valentin Jucan la afirmatiile cunoscutului politician bahic Basescu Traian :
Valentin-Alexandru JUCAN
9 ore ·

Traian Băsescu vorbește despre “amărâţii de la Antena 3, care au ajuns jalnici: așa-i ordinul”

Trebuie făcută o remarcă: Antena3 este un post de televiziune privat. Da, de multe ori am susținut sancționarea acestui post de televiziune, așa cum am făcut-o și în cazul altor radiodifuzori. Constat, însă, că obsesia fostului Președinte al României devine de domeniul patologicului atunci când vine vorba de Antena3. Acest post de televiziune, la fel ca toate celelalte posturi radio-tv din România, are dreptul la a-și stabili politica editorială, față de care este responsabilă în fața legii și a publicului.
Totuși, este inacceptabil ca expresii precum “amărâții de la (…), jalnici”, să fie enunțate de un fost șef de stat.
Acesta nu este un comportament demn de un fost Președinte. Din contră, demonstrează exclusiv un faliment moral.
– Domnule Președinte, probabil purtați răfuieli cu câțiva jurnaliști din conducerea postului; vă privește. Dar să aruncați mizerie în cârca tuturor, asta înseamnă a fi jalnic.

Hot this week

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Topics

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img