Preşedintele FDGR, Paul Porr, care l-a însoţit pe şeful statului în vizita în Germania, a declarat, sâmbătă, că Angela Merkel “a avut cuvinte de laudă că justiţia românească lucrează”, însă a “criticat un pic Parlamentul” pentru că ridică selectiv imunitatea parlamentarilor.

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR),Paul Porr, a spus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că l-a însoţit pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita în Germania şi a luat parte la toate întâlnirile acestuia.

Întrebat dacă în Germania s-a discutat despre corupţia din România şi despre ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară, Paul Porr a precizat că doar “tangenţial” a fost atins subiectul.

“Tangenţial. Cu preşedintele, nu, cu doamna Merkel. Iar ea a avut cuvinte de laudă că justiţia românească lucrează, are de lucru, deci o remarcă aşa mai…. Nu a fost temă de discuţie”, a răspuns Paul Porr.

 Întrebat, de asemenea, dacă s-a discutat despre vreo persoană anume din România care este în prezent cercetată, Paul Porr a răspuns: “Evident că nu s-a discutat despre nume”.

Liderul FDGR a afirmat însă că Angela Merkel a criticat “un pic” Parlamentul.

“A fost un pic criticat Parlamentul, fără să se dea nume, că încă selectiv se ridică imunitatea la unul sau la altul”, a precizat Porr, adăugând: “Preşedintele nostru a tăcut în stilul lui caracteristic la remarcile astea”.

Întrebat dacă Angela Merkel a făcut referire la cazul Varujan Vosganian, Porr a precizat că nu s-au dat nume, dar Angela Merkel ştia că în anumite situaţii Parlamentul a votat într-un fel şi în altele în alt fel: “Fără nume. Nici nu ştiu dacă ştia numele, dar ştia informaţia“.

Preşedintele FDGR: Doamna Merkel spune că România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE

Liderul FDGR, Paul Porr, care l-a însoţit pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita în Germania, a declarat, sâmbătă, că una dintre principalele teme de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen, iar Angela Merkel ar fi transmis că “România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE”.

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, a spus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că una dintre principalele teme de discuţie în Germania a fost aderarea României la spaţiul Schengen, iar Angela Merkel este “un avocat al României în acest sens”.

Potrivit lui Porr, Angela Merkel ar fi explicat delegaţiei române de ce problema respectivă a fost politizată în ultimii ani.

“Doamna Merkel spune că România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE. După ce am intrat în UE, am lăsat-o un pic mai moale cu ce trebuia să facem în domeniul combaterii corupţiei şi, de aceea, rapoartele MCV erau aşa cum erau. Era o modalitate de a ne constrânge să ne facem lecţiile pe care trebuia să le facem deja de câţiva ani”, a mai spus Paul Porr.

Acesta a mai afirmat că preşedintele Iohannis “a fost foarte tranşant în ceea ce priveşte pretenţia noastră de a intra în spaţiul Schengen”, iar Angela Merkel susţine acest demers.

“Preşedintele Iohannis a fost foarte tranşant în ceea ce priveşte pretenţia noastră de a intra în spaţiul Schengen şi avem angajamentul doamnei Merkel că va fi un avocat al României în acest sens, pentru că nu ea hotărăşte, nu e o treabă a Guvernului din Germania, ci e o treabă a Comunităţii Europene. (…) Oricum, cu această şansă de a avea un avocat ca şi doamna cancelar Merkel este pentru noi un motiv de optimism ca până la sfârşitul anului, măcar parţial, să intrăm în spaţiul Schengen, în ceea ce priveşte graniţele aeriene şi fluviale, respectiv porturile. (…) Deci este un semn bun, care poate da naştere la optimism”, a precizat Porr.

Liderul FDGR a mai spus că este posibil ca preşedintele Germaniei şi alte oficialităţi să facă o vizită în România în primăvara anului 2016.

 

20 COMMENTS

  1. Iata de ce s-a dus Iohannis, sa-si parasca propriul Parlament, precum Macovei in 2012 cu lovitura de stat.
    “A fost un pic criticat Parlamentul, fără să se dea nume, că încă selectiv se ridică imunitatea la unul sau la altul”, a precizat Porr, adăugând: “Preşedintele nostru a tăcut în stilul lui caracteristic la remarcile astea”.

    Eu nu cred ca Iohannis A TACUT ci a cerut sa se dea un mesaj pentru Parlamentul Romaniei astfel incat parlamentarii sa fie…….ASCULTATORI ! Asa ca s-a cam terminat cu SUVERANITATEA Romaniei ! Sa ne fie de bine…..cu Iohannis cu tot !

    • Dictatura de pe axa Berlin – Bucuresti

      E clar de unde vine noua dictatura si noul experiment psihopat.
      Domnul de la forumul german ne-a spus ca Merkel e nemultumita de cum voteaza parlamentul.
      Dictatorii ca Merkel si Klaus nu inteleg ca parlamentul voteaza cum vor alegatorii. Ca votul trebuie sa fie liber si nu impus. Ca sunt cazuri diferite. Ca nu suntem prosti si vedem abuzuriele DNA si ale serviciilor. Si vedem cine e in spatele lor.
      ———————————-
      Deci e clara axa adica mai curand teapa: Merkel-Klaus-Helvig-Koldea-Kovesi.

  2. Pai daca Parlamentul trebuie sa dea avize pe banda rulanta, fara analiza si discernamant, ce rost mai au astea? Sa elimine din legislatie prevederea respectiva si gata cu imunitatea!

    • Să înceapă cu imunitatea lui, cea prezidențială sau să-și dea demisia.

      Cum adică nu îl lasă Constituția? Ghinion!

      Să se care și să revină atunci când nici parlamentarii, dar nici președintele nu vor avea imunitate.

      Nu pentru unii ciumă, iar pentru UNUL (înainte, Băsescu; acum, Iohannis), mumă!

    • Ce rost ? Rostul noii dictaturi.
      Niciun lider occidental nu mai este preocupat de democratie. Nimeni nu mai e preocupat de intarirea parlamentului ci doar de servicii, procurori, ascultari si inregistrari nelimitate.
      Ambasadorii navalesc in parlament sa-l calce in picioare.
      Vin vremuri grele…anti-democratice.

    • Da de ce mai meltene,”gata cu imunitatea”,ca sa toace Iohannis mai usor, chiar decat Basescu, pe cine eventual are sa i se opuna la ce nazdravanii ii vine si astuia?Dar in Germania sau la Parlamentul European s-a desfiintat imunitatea?Sa le faca Iohannis si alora o “recomandare”, asa, ca tot vrea el sa dea recomandari la toata planeta.

  3. deci s-a discutat “un pic” despre nimic. speram de vreo…. ani sa intra si noi ” un pic “în spaţiul Schengen am intrat “un pic” prea devreme in ue , presedintele tace in stilul caracteristic…. tare vizita in germania prezentata su surle si trambite de mass media pupincurista de la noi. totusi de ce s-a dus johannis in germania? sa constate merkel ce tari sunt minoritarii la noi in tara de ajung aiurea presedinti? iar presedintele nostru mult laudat sa citeasca niste mesaje aiurea? tare. singura concluzie e ca prin tacerea lui caracteristica nu ne-a facut de ras ca basescu. pentru asta merita sa fie ales presedinte de tugulani si “diaspora”. poate dupa atatia ani era cazul sa avem si noi un presedinte care sa se lupte pentru tara asta care-l plateste, sa faca scandal pentru ca nu ne respecta aia drepturile etc!!! oare cerem pre mult de la “neamt”? sau saracu nu are unde sa stea cu “prima doamna” ( oaree cat de cretini pot fii jurnalistii care tot insista cu tampenia asta?) si d’aia nu-si face datoria?

  4. Tot din informatii “sigure”, duduia asta decerbelata a aflat ca in constitutia Romaniei nu exista prevederi cu suspendarea presedintelui de catre parlament in 2012.

    Ce bine ar fi fost sa-i intoarca cineva cretinei asteia pumnul in fata.

    • Astia din afara stiu tot. Dar se fac ca nu stiu…Iar gainile psd-iste au intrat in jocul asta…” Nu stiu domne, au fost informati grestit de Monica… ” Au fost informati cum au vrut ei sa fie cum le-a convenit si cum slugile de la gardurile ambasadelor au simtit ca trebuie sa-i informeze ca sa dea bine. Cum sa nu stie oamenii de la ambasada germana ce scrie in Constitutia Romaniei. Ca doar nu e cinci volume o citesti si intelegi intr-o jumatate de ora.

  5. Dl. Radu Tudor, eu credeam ca daca in tara asta se alege presedintele pe care il doresc altii nu o sa mai fim intruna dojeniti si trasi de urechi! Eu credeam ca doar domnii Ponta, Antonescu, Tariceanu, RTV si Antena 3 sunt vinovati ca nu intram in Schengen, ca justitia are piedici! Cand ce aflu acum: ca dna Merkel afirma ca am intrat si prea devreme in UE! Dar de ce nu spune nimic madama aceasta despre presedintele pe care l-a protejat pana acum impotriva votului negativ dat de poporul care l-a ales, dar nu l-a mai vrut? De ce nu spune nimic referitor la acuzatiile de coruptie la adresa sa si a protejatilor sai?!

    • “Dar de ce nu spune nimic madama aceasta despre presedintele pe care l-a protejat pana acum impotriva votului negativ dat de poporul care l-a ales, dar nu l-a mai vrut? De ce nu spune nimic referitor la acuzatiile de coruptie la adresa sa si a protejatilor sai?!”

      Eu, cu același argument, la articolul despre Nemtsov, am făcut-o pe Merkel (+Obama) cretină și a “sărit” la mine un pupin-Putinist care citește pe diagonală doar ceea ce îi convine…

      Cum mi-am permis să vorbesc așa despre săraca Merkel, aceeași Merkel a Germaniei care ia gaze ieftine de la Rusia lui Putin ai cărei “afaceriști” au fost aduși în România de Băsescu și gașca lui, a se vedea cazurile ALRO și Gazprom…

      Partea comică este faptul că specimenul la care făceam referire o “arde” pe aici anti-băsist. Repet, Băsescu + rușii de la ALRO și Gazprom = pupici, iar el care hulește SUA și NATO, cică îl urăște pe Băsescu.

      Noaptea minții!

  6. Au vrut romanii( nu toti) presedinte neamt, inclusiv preafericitul patriah? Au crezut ca va curge lapte si miere, ca toti vor avea de lucru 24 din 24, ca vor sari salariile de 5000 de euroi, ca toti care lucreaza pe afara vor da navala acasa sa guste din traiul bun care se prefigureaza pe aici, ca doar de aia au stat la coada sa-l voteze, ca madam Merkel ne va lua in brate si nu va mai putea de dragul nostru, ca toti nemtii vor sari sa investeasca la noi, ne vor face sosele si autostrazi, vor face fabrici si romanii vor fi prinsi cu arcanul si obligati sa mearga la munca. Dar, GHINION! Ne-am ales cu un presedinte care daca zice 5 vorbe si pe alea le citeste de pe fituica, vorbeste rar, putin fara sa spuna nimic, madamei Merkel ii cam pute de noi, englezii isi bat joc de noi si sunt speriati de moarte sa nu-i invadam, investitorii nemti nu se vad niciunde, diaspora s-a resemnat, nu mai vrea sa vada raiul de aici si a ajuns sa constate ca tot mai bine e sa fi sclav afara decat fara munca in tara ta. In fond, patria este tara care te hraneste. Iar pe noi, oare pe noi ce ne asteapta? Un nou guvern, cu buldogul Blaga, pelticul Predoiu, gaita Alinuta Gorghiu, Anastase, Ialomiteanu, Atanasiu, Orban, Flutur si, ca cireasa pe tort, renumitul Sorin Frunza Verde, omul care a contribuit esential la distugerea USL-ului si moartea PNL-ului cu sprijinul neprecupetit al lui Antonescu. Numai cu astia isi poate indeplini presedintele fituica programul. Curat GHINION!

    • Tolomacii care isi inchipuie ca Merkel abia asteapta sa-i plece investitorii spre Romania,mai ales dupa problemele avute dupa plecarea Nokia de la ei catre noi,pot sa astepte in continuare mult si bine sa le aduca Iohannis investitori de pe la germanica.In general cei din occident prefera sa isi tina investitorii acasa prin facilitati mascate si sa aduca personal calificat pe cheltuiala altora si pe bani mai putini.Asa ca nu se intrevede,din pacate, decat miscare spre vest.

  7. Preşedintele FDGR, Paul Porr, care l-a însoţit pe şeful statului în vizita în Germania […]”

    Îi îndemn pe toți pupincuriștii icoanei germane să rostească de 3 ori acest fragment de text și apoi să ne spună ce treabă are ăla cu independentul, apoliticul și ne-retrocedatorul de proprietăți către FDGR ca primar al Sibiului Iohannis, ce caută în delegația României!

    Aștept ca iohanniști ca “Adrian” să ne spună că… ăăă… ăăă… dă-o naibii de explicație, acel… domn era acolo PENTRU ȚARĂ! Pentru România, desigur!

  8. Îmi răspund la întrebarea precedentă cu știrea asta:

    05 Mar 2013 – “Finul lui Klaus Iohannis, Paul-Jurger Porr, noul preşedinte al FDGR” – http://www.antena3.ro/politica/finul-lui-klaus-iohannis-paul-jurger-porr-noul-presedinte-al-fdgr-205821.html

    Deci și FDGR-ist, și fin al lui Iohannis. Tot cu ăsta icoana nemțească Iohannis a făcut cel puțin două petreceri, cum altfel decât private, de când a fost ales de 6 milioane de români adevărați, deștepți și care nu pot fi manipulați:

    22 NOI, 2014 – “Klaus Iohannis, petrecere cu zeci de invitați la Sibiu după ce a ajuns președinte” – http://www.dcnews.ro/klaus-iohannis-petrecere-cu-zeci-de-invita-i-la-sibiu-dupa-ce-a-ajuns-pre-edinte_460284.html

    14 FEB, 2015 – “Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, la o petrecere privată în Sibiu” – http://www.dcnews.ro/klaus-iohannis-i-so-ia-sa-carmen-iohannis-la-o-petrecere-privata-in-sibiu_467569.html

    Toate, absolut TOATE sunt simple coincidențe, nu-i așa? =))

    Să fi fost ales Tăriceanu sau Ponta și să-și fi luat finul în delegația României în Germania, ce ar mai fi răcnit, urlat și spumegat anticomuniștii privați (să fi zis altcineva în campanie că în timpul comunismului a fost un anticomunist privat ce înjurat ar mai fi fost din cauză că, astfel, ar face-o pe arogantul și ar lua “poporul” drept prost) votanți ai icoanei germane ne-retrocedatoare către FDGR…

    Vorba aia în România: “lasă bă, că merge așa!”.

  9. România a intrat un pic precoce în UE pentru că așa a vrut UE și aliații săi și, pentru ca rusii să renunțe la această zonă în care încă aveau influență, UE și aliații săi le-au cedat parți din avuția (noastră) națională! Acum UE și aliații săi se fac că plouă. Nicht sehr schön!

Leave a Reply to parisCancel reply