Monday, October 27, 2025
11.9 C
Bucharest

Merkel spune ca Putin e dus cu capul

Preşedintele rus Vladimir Putin a “pierdut contactul cu realitatea”, i-a spus cancelarul german Angela Merkel şefului administraţiei americane Barack Obama duminică seara, după convorbirea telefonică pe care o purtase înainte cu liderul de la Kremlin privind situaţia din Crimeea, republică autonomă din sudul Ucrainei, unde armata rusă a fost autorizată să intervină, potrivit The New York Times, citat de Agerpres.

După această discuţie telefonică, Merkel l-a sunat pe Obama şi i-a spus că ‘nu este sigură că Putin este în contact cu realitatea’. ‘Se află într-o altă lume’, a spus ea, conform ziarului, care citează surse bine informate.

Cancelarul german Angela Merkel a avut duminică seara o discuţie telefonică prelungită cu liderul rus, la capătul căreia Putin a acceptat negocieri pentru soluţionarea crizei din Ucraina.

Vladimir Putin ar putea plănui un atac asupra unei țări baltice pentru a testa reacția de momilizare a NATO, avertizează fostul secretar general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen, potrivit The Daily Telegraph.

Putin are ambiții foarte periculoase și ele depășesc Ucraina, țintind state baltice pentru a testa solidaritatea Alianței Nord-Atlantice. “Putin vrea să redea Rusiei poziția sa de mare putere. Există o mare probabilitate ca el să intervină în (regiunea) Baltica pentru a testa articolul 5 al NATO. Putin știe că el va fi învins dacă va trece linia roșie și atacă un aliat al NATO. Dar el este un specialist al războiului hibrid”, a declarat Rasmussen.

Articolul 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice stipulează că un atac armat împotriva uneia din țările membre “va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părților”. Și, în consecință, acestea vor sprijini “partea sau părțile atacate”, inclusiv prin forță dacă va fi necesar.

Hot this week

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Topics

Neptun Deep va salva toată Europa de gazul rusesc din 2027

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că primele extracţii...

Poluarea creşte alarmant pe plan mondial

Concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă au...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img