Friday, December 19, 2025
3.2 C
Bucharest

Mesaj de ultima ora al serviciului secret din Republica Moldova

Analizele efectuate de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) constată existenţa unor indicii privind tentative de destabilizare în Republica Moldova, a declarat şeful instituţiei, Alexandru Musteaţă, într-o emisiune la Radio Moldova, transmite marţi NewMaker.md.

Cu toate acestea, a precizat el, nu există temei de a întrerupe protestele antiguvernamentale care au loc în ultimele săptămâni, întrucât dreptul cetăţeanului de a protesta trebuie respectat.

“Sesizăm că avem tentative de destabilizare a situaţiei pe plan politic. Se încearcă tot mai mult promovarea anumitor idei şi entităţi care au scopul de a distorsiona situaţia social-politică din ţară, de a schimba guvernarea”, a menţionat luni seara Musteaţă, subliniind că instituţia pe care o conduce, împreună cu poliţia, monitorizează situaţia pentru a nu permite o eventuală lovitură de stat sau o destabilizare ce ar putea duce la “schimbarea prin violenţă a guvernării”.

Şeful SIS a spus că la începutul protestelor în Chişinău, oamenii manifestau paşnic, însă în ultima perioadă în posesia manifestanţilor au fost descoperite obiecte periculoase.

“Este dreptul cetăţeanului să protesteze, acesta trebuie respectat. Dacă ne uităm în retrospectivă, în primele săptămâni oamenii protestau şi plecau acasă. Apoi am început să vedem şi noi, şi poliţia mai multe tentative de destabilizare, de altercaţii cu poliţia, de provocare la adresa poliţiei”, a declarat directorul SIS.

Printre riscurile de securitate, Alexandru Musteaţă a subliniat problema dezinformării, indicând că sunt diseminate tot mai multe ştiri false.

“Spaţiul informaţional este invadat de informaţii false care au ca scop să distragă atenţia, să informeze greşit, să creeze panică în societate”, a spus el.

Din 18 septembrie, Partidul Şor desfăşoară proteste în centrul Chişinăului. Formaţiunea condusă de deputatul cercetat penal pentru acte de corupţie Ilan Şor cere demisia preşedintei Maia Sandu şi guvernului său. Anterior, manifestaţiei i s-au alăturat atât reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, cât şi liderul Partidului ‘Acasă Construim Europa’, Gheorghe Cavcaliuc.

La 6 noiembrie, la Chişinău a avut loc a opta duminică de proteste. În urma manifestaţiei, poliţia a anunţat că au fost înregistrate numeroase provocări la adresa structurilor de forţă şi acţiuni cu scop de destabilizare.

Oamenii legii au declarat că, în mulţime, au fost depistate persoane care instigau la dezordine şi periclitarea securităţii publice, persoane sub influenţa alcoolului, cu comportament dubios, cu antecedente penale şi cu obiecte periculoase la ele. Prin urmare, 65 dintre acestea au fost conduse la sediile poliţiei pentru identificare şi documentare, printre care patru minori.

La sfârşitul lunii octombrie, în cadrul unei investigaţii efectuate de RISE Moldova se menţiona că protestele din centrul oraşului Chişinău, organizate de partidul Şor, sunt de fapt gestionate de un grup de ofiţeri din cadrul Serviciului Federal de Securitate din Rusia (FSB). Reprezentanţi ai formaţiunii susţin încă că “singurii lor stăpâni sunt cetăţeni ai Republicii Moldova”, iar investigaţia jurnalistică se bazează pe insinuări, potrivit NewsMaker.md.

Ministrul de interne moldovean Ana Revenco nu a exclus recent că provocările ar putea creşte în intensitate în perioada următoare în Republica Moldova.

La 4 noiembrie, poliţia moldoveană a întreprins percheziţii la reprezentanţi ai Partidului Şor. Procurorii au declarat că percheziţiile au avut loc într-un dosar privind pregătirea unor dezordini în masă, în perioada 18 septembrie-16 octombrie. Potrivit lor, mai multe persoane, între care tineri cu alură atletică, având şi cazier, au fost aduşi la Chişinău din diferite colţuri ale republicii la proteste pentru a instiga la violenţe şi comiterea de infracţiuni şi ilegalităţi. scrie Agerpres.

 

Hot this week

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Ordinul dat de Ceaușescu pentru asasinarea românilor în decembrie 1989

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat...

Ucraina, lovitură devastatoare împotriva Rusiei

Serviciul de Securitate al Ucrainei anunţă că a desfăşurat...

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Topics

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Ordinul dat de Ceaușescu pentru asasinarea românilor în decembrie 1989

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat...

Ucraina, lovitură devastatoare împotriva Rusiei

Serviciul de Securitate al Ucrainei anunţă că a desfăşurat...

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img