Un mesaj esential din partea Pentagonului acum cand in SUA si Europa apar multe analize ingrijoratoare despre viitorul relatiei euro-atlantice.

Romania si toata Europa de Est au o nevoie mai mare de sprijinit militar aliat american pentru intarirea Flancului Estic al NATO, in vederea descurajarii oricarui agresor.


Întărirea prezenței militare americane în Europa, aflată în curs de desfășurare, continuă așa cum este prevăzut, indiferent de intențiile viitorului președinte Donald Trump în această chestiune, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de AFP.

Președintele american ales Donald Trump, care își va prelua funcția în ianuarie 2017, a provocat neliniște în Europa indicând, în timpul campaniei sale electorale, că angajarea SUA în cadrul NATO se va face cu unele condiții.

SUA urmează să desfășoare în februarie 2017 o brigadă de luptă suplimentară în Europa, sporind la trei numărul unor astfel de brigăzi pe Bătrânul Continent.

”Executăm planurile” de întărire a prezenței militare americane în Europa ”așa cum au fost concepute cu aliații noștri din NATO, în strânsă consultare cu ei”, a declarat Peter Cook, adăugând: ”Lăsăm viitoarei administrații grija de a-și defini politica” în acest domeniu.

Brigada americană își va începe desfășurarea printr-un exercițiu în Polonia, după care vor fi trimise companii în Bulgaria, România și republicile baltice, potrivit Pentagonului.

Întrebat despre o eventuală posibilitate ca actualul șef al Pentagonului să rămână în postul său după preluarea puterii de către Trump, Cook a refuzat orice comentariu referitor la situații ”ipotetice”.

Ministrul apărării ”se concentrează pe responsabilitățile actuale și dorește să-l slujească pe președintele Obama până la încheierea mandatului său”, s-a limitat să spună Peter Cook, scrie Agerpres.


Vicepreședintele american Joe Biden s-a întâlnit joi cu succesorul său, republicanul Mike Pence, discuția axându-se pe atribuțiile ce revin vicepreședintelui SUA și pe dosarele principale din timpul mandatelor lui Biden, printre care NATO și situația din Europa de Est, potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe.

Conform sursei citate, întâlnirea a avut loc în biroul lui Biden din Aripa de Vest a Casei Albe.

Potrivit comunicatului, vicepreședintele Biden a discutat cu vicepreședintele ales Pence despre atribuțiile cheie ale postului, precum și despre o serie de dosare cărora le-a acordat o atenție specială în ultimii ani, printre care NATO, situația din Europa de Est și deschiderea către clasa de mijloc.

Joe Biden i-a oferit vicepreședintelui ales întregul său sprijin pentru asigurarea unei tranziții de putere line și fără sincope.

Întrevederea celor doi a avut loc în aceeași zi cu primirea la Casa Albă de către președintele Barack Obama a succesorului său, Donald Trump, și cu întâlnirea dintre actuala și viitoarea Primă Doamnă, Michelle Obama, respectiv Melania Trump, scrie Agerpres.


 

16 COMMENTS

  1. Trump a dat tot felul de petarde ca sa o bata pe Hilary dupa asta sa vedeti ca va baga capul intre umeri si nu va face nimic din ce-a spus pt ca va avea teme si griji mult mai mari si mai fierbinti pt populatia americana pe care va trebui sa le rezolve,n-o sa-i mai stea mintea atunci la retragerea navelor din Marea Neagra.Orice retragere ar insemna o dovada de slabiciune si ar incuraja ofensiva inamicilor plus ca ar arata lumii o America slaba,tematoare.Nu-l lasa generalii sa se ajunga aici.

    • Cine conduce in the greatest democracy politica externas si militara?
      Presedintele care e si prim ministru si isi alge ministrul apararii si al dept de stat sau armata?
      Daca e democratie inseamna ca toata strategia NATO poate ajunge pe mainile unei vedete republicane de la Fox News sau Apprentice sau chiar Miss America. Sau ginerele sau nepotii. Sau prietenii de business. Good luck !

  2. pai mesajul asta de la Pentagon e dat tot de administratia Obama, corect? Si logic ca nu vor sa escaladeze international acum cand ei in State sunt in tranzitie si mai vulnerabili. La asta orice copil care nu e tembel si ar fi asteptat un mesaj de genul “A venit Trump si de maine, chiar daca inca e Obama la Casa Alba o sa ne doara in basau de UE” se prinde.
    Practic nu e nicio stire, e doar pt fraieri sa zica “moaaaaa… uite ma ca e bine… A venit Trump dar totusi ia uite ce camarazi fideli sunt USA”…
    (vorbesc ca USA ne crede tembeli, nu RT, in cazul asta)

  3. Și cu ISIS cum facem ? Îi lăsăm în pace să ombardeze și România ? Nu că ar avea nevoie s-o facă oricum

  4. Nu înțeleg… Care-i ”mesajul”?
    Că un purtător autist de cuvânt se dă mai tare decât ”șeful” Lumii Libere?
    Că s-ar putea – totuși – să iasă război cu Rusia până în ianuarie?
    .
    Imbecilii clintonieni să iasă naibii la pensie!

  5. Noi astia tineri care muncim sa ridicam pibul , care suntem educati si mai vrem sa luptam pentru niste principii si valori , suntem adversari psd ului si televiziunilor supuse a3 si rtv
    Noi vom lupta pana la capat.

  6. Am incercat acum vreo doua ore in urma sa deschid niste postari ale d voastra si antivirusul imi spunea ca nu mi da voie bloca…..vedeti daca nu ati avut parte de niste ” hachereala” !

  7. “….indiferent de intențiile viitorului președinte Donald Trump în această chestiune, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de AFP.” asta cred ca trebuie luata ca o gluma. probabil ca dupa 20m ianuarie trump va face curatenie pe la pentagon. sa nu uitam ca in discursul din noaptea victoriei in alegeri trump a anuntat ca a avut de partea sa o gramada de generali si probabil ca o parte dintre ei se vor regasi in conducerea pentagonului iar “viteazul” peter cook va fi primul care va zbura din functie. in rest cred ca in ciuda retoricii de campanie probabil ca trump nu va renunta, cel putin la inceput, la angajamentele americane din afara granitelor. trecand in alt registru a devenit virala imaginea cu angajatii de la casa alba atunci cand l-au asteptat pe trump sa soseasca la intalnirea cu obama.sa vezi asa ceva…..mai rar cata tristete era pe moacele lor.

  8. Ce câștigă Iohannis dacă nu ne Reunim cu Moldova ? Domnule Iohannis , deși ați fost un vot negativ pentru prelungirea cu încă vreo 10 ani în România a regimului Băsescu prin Victor Ponta , ați dat dovadă că sunteți cel puțin de bună credință.Îndrăznim să vă cerem să fiți alături de noi pentru Unirea cu Republica Moldova ! Ce câștigați dacă nu ne unim ? Ce câștigă Europa dacă refuză Unirea cu Republica Moldova în detrimentul lui Putin ?

  9. Mă gândesc că trebuie încheiată o etapă a americanilor şi unde să ”intre” cu picioarele? În Românica noastră! În Românica se termină o etapă până la jumătatea lui februarie şi trebuie începută altă etapă mai bună dar nu pe bază de aruncat fondurile din buget pe orice vor alţii care manipulează ţinând poporul din interiorul ţării la cel mai mic şi nejustificat nivel de trai, pe manipulare în baza minciunilor, pe hoţiile şi înşelătoriile care cresc pe zi ce trece şi nu numai! Cică se combate munca la negru corupţia şi mai ales evaziunea fiscală! Care şi a cui evaziune se combate, că în ţară bonurile sau facturile sunt incolore şi nelipicioase de mâinile vânzătorilor/patroni? Se dă 2.5% din PIB la apărare, dar pe cine apără? Analfabeţii, poporul menţinut în sărăcie lucie şi bolnavii ? De unde se dau aceste fonduri dacă tot ce se adună doar din consum în ţară se transferă în străinătate? Cât mai poate rezista poporul consumând porcăriile importate din străinătate şi ce economie se mai poate face pe baza săraciţilor din ţară?
    Ce mizerie programată de scăunarii principali ai ţării!!!

  10. Problema cu desfasurarea brigazii e grava. Cu ce se justifica aceasta desfasurare de forte? S-analizat care va fi raspunsul rusilor? Ei vor desfasura doua brigazi? Asta nu se cheama escaladarea fortei si inarmarii?

  11. Aiureli e vorba doar de bani. Armele se vand doar daca sunt razboaie sau suspiciuni. De aici castiga producatorii de armament.

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply