Home Articole Mesajele liderilor PSD-ALDE la masivul protest anti-abuzuri

Mesajele liderilor PSD-ALDE la masivul protest anti-abuzuri

3656
71
SHARE

Mitingul anti-abuzuri organizat de PSD si ALDE a adus la Bucuresti sute de mii de protestatari. Iata principalele mesaje lansate la acest protest, asa cum au fost preluate de Mediafax :

Liviu Dragnea a urcat pe scenă, după ce a fost prezentat ca persoana care ţine piept abuzurilor. Liderul PSD îndeamnă piaţa să o felicite pe Simona Halep.

Aţi dat dovadă de curaj venind azi aici
V-aţi asumat cu demnitate dreptul la libertăţi şi democraţie. Îi salut dar de astă dată cu milă pe toţi trimişii în piaţă ai statului paralel, civil sau nu, la ordin sau din curiozitate

Suntem mulţi azi aici, mai mulţi decât s-au aşteptat cei care râdeau, ne insultau. Ce trebuie să ştie şi să nu uite niciodată statul paralel e că suntem foarte mulţi, suntem voinţa populară exprimată de lege şi constituţie

Am fost întrebat ce înseamnă statul paralel.

Răspunsul e simplu: e exact cum îi spune numele, un sistem care foloseşte instituţiile statului nelegitim, afară şi în paralel cu democraţia, cu voinţa exprimată la vot

Toate aceste lucruri pot fi cuprinse într-un singur cuvânt, securitatea
Au trecut trei ani şi jumătate de când regimul Băsescu a plecat, dar instrumentele lui au rămas
Care sunt instrumentele: Procurorii corupţi au rămas. I-aţi văzut la televizor fabricând dosare

Şefa DNA a rămas. Aţi auzit-o cerând procurorilor capete mari, aţi văzut-o anchetând guvernul, arestând şi umilind zeci de oameni care au fost achitaţi.  Generalii au rămas. Ei acţionează prin reţeaua de propagandă securistă. Atacă democraţia prin ONG-uri finanţate ilegal. Ziariştii sub acoperire au rămas, fără să poată unul să spună din ce bani trăiesc

Magistraţii sub acoperire au rămas
A rămas obiceiul de a folosi serviciile secrete şi justiţia în scopuri politice, să-i pună preşedintelui la picioare capete politice
Au rămas 6 milioane de români ascultaţi, şantajul şi ameninţarea
Beneficiarii politici sunt cei care pierd alegerile la urne dar vor să le câştige prin DNA şi SRI
Ei sunt de cele mai multe ori şi prizonierii statului paralel

Să nu-l invidiem pe prietenul dvs Klaus Iohannis . Ce credeţi, când spune că nu vede protocoalele secrete, are o problemă la ochi sau la dosar?

Să nu-l invidiem pe Ludovic Orban pe care vă rog să-l salutaţi. L-a propus pe Iohannis candidat la preşedinţie la 5 zile după ce a fost achitat
Să nu-i invidiem pe ei, care cred că daca stau cu cuvântul anticorupţie în gură vor scăpa. Nu vor scăpa de captivitate şi de răspundere
Sunt de fapt nişte unelte jalnice ale acestor securişti

E o frăţie josnică, o cârdăşie periculoasă, un contract care vrea să scoată democraţia din joc. Acesta e portretul statutului paralel. Putem să-i spunem simplu, Securitatea. Această boală care ne-a făcut să trăim într-o societate măcinată de ură şi invidie, acestă boală care ne-a adus mai rău ca pe vremea vechii securităţi
Nu sunt vorbe propagandistice, sunt realităţi de zi cu zi

Staliniştii securişti vor să ne transforme pe toţi într-un popor de denunţători, suntem şantajaţi să depunem denunţuri împotriva rudelor, prietenilor, a unor oameni pe care nu i-am văzut niciodată
E un plan odios de dezbinare a societăţii româneşti, de insinuare a terorii că oricine oricând poate fi luat, că oricine poate fi transformat in suspect
S-a mers mult prea departe, delaţiunea ajunge să ţină loc de probe, întreaga societate devine prizoniera terorii
Toţi putem fi la un moment dat atinşi de mâna lungă a acestui stat paralel
Priviţi la cel din stânga voastră, din dreapta, cel puţin unul din ei a fost ascultat sau interceptat
E posibil să fi fost amândoi
Chiar tu, probabil, ai fost interceptat sau eşti
E posibil să fii chiar tu printre cei şase milioane de români cărora le-au fost încălcate drepturile şi libertăţile
E mult prea mult, e intolerabil
Şi nici măcar nu contează dacă eşti vinovat sau nu
Important e doar ca statul paralel să ştie ce vorbeşti, ce gândeşti, ce simţi şi ce doreşti. Cu cât ştie mai mult cu atât devine mai puternic şi mai represiv iar noi devenim mai vulnerabili
Tot ce spui vor folosi într-o zi împotriva ta
Să nu vă faceţi iluzii că sunteţi în afara mizei, că nu contaţi, toţi suntem ţinte sau putem deveni ţinte
Nu trebuie să vă faceţi iluzii că doar înalţii demnitari sunt ţinte, sau cei cu funcţii publice. Toţi puteţi deveni ţinte vii ale acestui sistem odios

Hai să vorbim şi de celelalte categorii care credeau că nu sunt ţinte: medicii, dascălii puşi sub urmărire pentru un buchet de flori, la oamenii de afaceri care se tem să mai vorbească chiar şi cu portari pentru a nu fi acuzaţi de trafic de influenţă, oameni simpli luaţi în colimator pentru a da exemplu cât de puternici sunt ei

Nimeni nu e la adăpost. absolut oricine poate fi vizat de un denunţa care să-i aducă o condamnare

Statul paralel trăieşte şi pe picior mare, are cheltuieli uriaşe, toţi hrănim această maşinărie uriaşă cu care se înfrâng destine
Am plătit sute de milioane de euro pe interceptări

E mult prea mult. Nu mai putem accepta, cei care au făcut abuzuri trebuie să răspundă, să plătească din buzunarul lor, nu din buzunarul nostru
De ce vor să saboteze democraţia? Au două motive: guvernarea noastră are succes. Merge atât de bine încât au crescut şi veniturile securiştilor
Am depăşit Grecia la PIB şi vom depăşi Cehia şi Portugalia în acest an
Această evoluţie economică înseamnă voturi pentru noi şi securiştii vor pierde iar alegerile
Democraţia pentru ei e fatală, e iadul pe Pământ
De aceea vor să ne îndepărteze de la putere prin abuz, prin dosare fabricate
Vrem prosperitate, nu securitate, asta e esenţa luptei noastre
Al doilea motiv: este frica. Ştiu bine că suntem aproape să le destructurăm reţeaua, au văzut Parlamentul anchetând abuzurile, serviciile, au văzut că procurorii securişti din DNA încep să fie eliminaţi, judecătorii încep să prindă curaj
Au văzut că nu mai ţine şi s-au îngrozit. Se tem de adevăr ca dracul de tămâie.

Preşedintele Iohannis păstoreşte acest sistem acum. Fără statul paralel, el nu ar fi câştigat procesul pe care toţi ceilalţi primari l-au pierdut. Cu statul paralel în spate, Iohannis îndrăzneşte să ameninţe guvernul, să nesocotească CCRl

Ce ar trebui să facem noi, să stăm cu mâinile în sân? Să-i lăsăm să îşi bată joc de ţara asta? Să tremurăm de frica lor? Să nu mai creştem pensiile şi salariile? Să lăsăm Justiţia aşa cum a aranjat-o Macovei?
Nu mai putem accepta aceste lucruri. Trebuie să spunem stop, gata cu abuzurile, cu denunţurile, cu securitatea, cu anchetele de tip sovietic, cu poliţia politică. Ajunge

Speranţa mea şi a tuturor vine şi din numărul mare în care aţi venit azi aici
Dacă vom fi uniţi, nu vom fi înfrânţi niciodata! Niciodată nicio tiranie nu a câştigat lupta cu propriul popor.
Noi îi ştim foarte bine pe ei. Ei ştiu că au încălcat legea şi constituţia
Ştiu bine că ziua în care vor trebui să răspundă e aproape

Am fost întrebat de ce am ales culoarea alb. Albul simbolizează curăţenia şi noi asta facem. Curăţăm ţara de mizeria împrăşitată de aceşti şobolani. Mi-a spus cineva că parcă suntem brigăzile albe. Suntem şi brigăzile albe dacă e cazul.

Am tot crezut că vor înţelege, că nu va trebui să ducem această luptă şi în stradă. Le-am cerut mereu să nu mai incite la proteste, să nu mai manipuleze oamenii pentru a apăra acest sistem corupt, odios, toxic
Am hotărât să ieşim şi noi şi dacă nu vor înţelege că regimul lor s-a sfârşit, vom veni din  nou şi vom veni mai mulţi şi nu vom mai pleca pentru că suntem hotărâţi să mergem până la capăt. Românii s-au trezit din somnul cel de moarte în care-l adânciră barbarii de tirani
Aşa să ne ajute Dumnezeu. Victorie!

Viorica Dancila, prim ministru :

Premierul Viorica Dăncilă le vorbeşte manifestanţilor: Rezultatul votului românilor trebuie respectat. Abuzurile trebuie să fie respinse

”Rezultatul votului românilor trebuie respectat. Abuzurile din Justiţie trebuie să fie stopate, trebuie să închidem epoca urii şi a dezbinării. Iată care este diferenţa dintre noi şi cei care ne împiedică să guvernăm. Noui am mărit salariile românilor. Ei au fost împotriva măririi salariilor şi le-au tăiat atunci când au fost la guvernare. Noi am mărit pensiile românilor. Ei au fost împotriva măririi pensiilor şi le-au tăiat atunci când au fost la guvernare. Noi am început refornma în Justiţie. Ei se opun”

Cui îi foloseşte asaltul permanent împotriva guvernului? Cei care fac acest lucru doresc cu adevărat binele României? Eu nu cred. Am fost acuzată de trădarea ţării. Acuzaţiile care mi se aduc sunt aberante, dar mă aştept la orice din partea unor oameni laşi, incapabili să ducă o luptă politică la lumina zilei. Au făcut întâi totul ca noi să pierdem alegerile. Preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, i s-a deschis dosar penal chiar înaintea campaniei electorale din 2016. Preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, i s-a deschis dosar penal chiar înaintea campaniei electorale din 2016. Au făcut totul ca noi să pierdem alegerile, dar împreună am câştigat. Dar ei nu vor să accepte nici azi că au pierdut. Nu au onoare, dar ceea ce este grav este că le lipsesc convingerile democratice

Niciun program alternativ, nici măcar o critică aplicată. Încă nu au flat că românii nu-şi mai doresc abuzuri, că nu îi vor vota niciodată pe cei care urăsc şi dezbină”

”Nu vom ceda presiunii, nu vom ceda în faţa abuzurilor

Lia Olguţa Vasilescu :

Prezenţa noastră aici demască un sistem obişnuit să lucreze cu manipulare, cu cătuşe. Am venit să vă spun cum arată statul paralel. M-a vizitat acasă, l-am văzut în birourile DNA, de unde am ieşit cu cătuşe. Am fost acuzată de luare de mită, capital de imagine.
Am fost umilită, acuzată pe nedrept

Ce am păţit noi se poate întâmpla oricui. Statul paralel înseamnă camere de luat vederi în dormitor, urmărire prin GPS, interceptări prin telefoane, familii traumatizate, umilinţă, încălcarea în picioare a tuturor drepturilor elementare

În spatele lui se ascund securişti, procurori care falsifică probe ziarişti care mint. Uniţi, suntem mult mai puternici. Statul adevărat e statul votat.

Tăriceanu: Simt vânt de libertate 

-Azi e pentru mine o după amiază foarte frumoasă. Sunt mândru de voi şi de România
– Acum câteva zile băiatul meu mijlociu m-a întrebat de ce organizăm acest miting. Mihai dragă, facem acest miting pentru ca tu, când vei fi ca noi, să poţi face miting la fel, pentru libertate
– Am venit să mă întâlnesc cu cei care mai cred că România trebuie să rămână liberă
– Am venit la miting pentru a striga că judecătorii trebuie lăsaţi să hotărească liber, fără protocoale secrete
Cu toţii am greşit crezând că după 1989 am câştigat definitiv dreptul la democraţie şi libertate.

Reactiile presei internationale prezentate de agentia guvernamentala AGERPRES

Zeci de mii de membri şi de simpatizanţi ai stângii aflate la putere în România au manifestat sâmbătă la Bucureşti contra “abuzurilor” din justiţie, “o demonstraţie de forţă fără precedent într-un moment în care mai mulţi lideri ai săi sunt vizaţi de dosare de corupţie”, scrie AFP.

Agenţia citată aminteşte că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, condamnat în 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală şi ameninţat de un verdict iminent într-un alt proces, pretinde că este victima unei “structuri subterane” care “parazitează instituţiile statului”.

“Această figură controversată a scenei politice, care nu a putut candida pentru postul de prim-ministru din cauza condamnării sale, nu a încetat, de la revenirea partidului său la conducerea României, la finalul lui 2016, să accentueze presiunea asupra magistraţilor”, adaugă AFP.

Aceasta mai scrie că manifestanţii au venit din toată ţara la bordul unor autocare închiriate de partid, iar, pentru “a ocupa” Piaţa Victoriei, de peste un an locul unor proteste regulate împotriva guvernului, “PSD a stabilit cote obligatorii de participanţi pentru fiecare filială locală şi a cerut membrilor săi contribuţii financiare”.

Totodată, “semn al dorinţei de a-şi face auzită vocea în străinătate, organizatorii au distribuit manifestanţilor pancarte în engleză care criticau ‘poliţia politică’ ce ar acţiona în România”, mai arată agenţia franceză de presă.

Despre manifestaţia PSD şi a miilor de susţinători din faţa sediului guvernului de la Bucureşti scrie şi Reuters, care notează că protestul a vizat presupusele abuzuri de putere ale procurorilor anticorupţie.

“Manifestaţia a fost văzută ca răspunsul coaliţiei de guvernământ la o serie de mari proteste antiguvernamentale de stradă organizate împotriva tentativelor social-democraţilor de a dezincrimina mai multe infracţiuni de corupţie, prin ordonanţă de urgenţă, anul trecut. Protestul popular i-a forţat pe social-democraţi să retragă ordonanţa”, explică Reuters.

Agenţia menţionată notează că România este unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană iar Bruxellesul menţine sistemul judiciar de la Bucureşti sub monitorizare specială.

Reuters adaugă că procurorii anticorupţie au obţinut în ultimii ani numeroase condamnări ale unor parlamentari, miniştri şi primari, expunând conflicte de interese, abuzuri de putere, fraude şi obţinerea unor contracte cu statul în schimbul mitei.

“Dar politicieni aflaţi la conducere, unii dintre ei fiind sub investigaţie în prezent sau în faza de judecată, au negat faptele imputate şi au acuzat procurorii că îşi folosesc puterea pentru persecuţie politică”, aminteşte Reuters. Ei i-au acuzat de asemenea că uzează prea mult de denunţuri de la terţi pentru a construi cazuri.

Relatând despre manifestaţia de sâmbătă, agenţia de presă britanică scrie că Liviu Dragnea a intrat în mulţime pe acordurile Odei Bucuriei a lui Beethoven, care este totodată şi imnul UE.

Şi Reuters aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul referendumului, lucru care l-a împiedicat să ocupe postul de premier, iar acum este judecat într-un alt caz de presupusă instigare la abuz în serviciu şi este cercetat într-un dosar privind fonduri europene. În toate cele trei cazuri, Dragnea a respins acuzaţiile, adaugă agenţia citată.

Sursa menţionată mai relevă că parlamentarii social-democraţi încearcă în prezent revizuirea Codului Penal iar criticii au spus că schimbările propuse ar afecta investigaţiile.

Agenţia EFE notează la rândul său problemele în justiţie ale lui Liviu Dragnea, precum şi acuzaţiile acestuia, din timpul mitingului, la adresa procurorilor.

Totodată, EFE relevă că, înconjurat de prim-ministrul Viorica Dăncilă, de primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, şi de toţi miniştrii cabinetului, liderul PSD i-a atacat şi pe cei doi ”mari rivali” ai săi, preşedintele Klaus Iohannis şi şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Referindu-se la mitingul din Piaţa Victoriei, EFE scrie că au participat pentru a-şi arăta susţinerea pentru guvern “zeci de mii de simpatizanţi ai PSD, majoritatea în vârstă”.

“În plus, ei şi-au exprimat nemulţumirea pentru ceea ce consideră a fi o ‘confiscare a votului’. Aceasta cu referire la protestele opoziţiei conservatoare faţă de reformele guvernului din sistemul judiciar, criticate şi de Comisia Europeană ca o încercare de subminare a independenţei judiciare a ţării”, adaugă EFE.

Sursa citată conchide că manifestaţia de sâmbătă este “cea mai numeroasă organizată de un partid politic de la la căderea comunismului în 1989, însă a rămas foarte departe de jumătatea de milion de manifestanţi pe care Dragnea intenţiona să îi mobilizeze”.

71 COMMENTS

      • Manipulare marca AP and ALISON MUTLER – (hei preasa liberea occidentala !!)

        Iata titlul: Romania: Pro-govt rally protests anti-corruption ‘abuses’
        BY ALISON MUTLER Associated Press

        Vedeti dvs abuses sunt cu ghilimele pt ca Alison M se face ca nu stie ca sunt abuses.
        La fel cum se fac toti oficialli UE si USA care nu au auzit de protocoale secrete, nu le denunta nu sunt macar ingrijorati, nimic, nimic sunt cu totii muti ca si Iohannis.

        (Evident protocoalele au fost facute cu acordul UE si al ambasadorilor care ZILNIC SUNT CORECT INFORMATI de ofietrii lor de info. )

        Dar lupta anti-soruptie nu e cu ghilimele. Dna Alison crede ca lupta e corecta. De unde stie ? De la ministrul roman al justitiei ? Sau de unde?

        In rest articolul tipic pentru propaganda UE-soros unde omisiunea si diversiunea abunda mai mult sau mai putin subtil. Nimic de protocoale. Nimic de ascultari sunt citati cativa participanti care vedeti dvs cred ca au fost ascultati. Pai domna Alisson uitati-va pe rapoartele oficiale cate mandate de ascultari au fost facute nu intrebati asa doi insi in strada ca sa spuneti ca aia cred adica n-au nicio dovada.

        Si finalul e apoteotic… evident dintr-o data tinerii frumosi securisti descopera dupa 10 ani de abuzuri pe care le-au aplaudat ca au nevoie de autostrazi. Pana acum aveau nevoie doar de Codrutza.

        ————————-
        Romani,

        democratia se castiga doar prin lupta zi de zi nicio putere straina nu-si doreste democratie in colonia pe care o conduce abuziv. Au nevoie doar de slugi care executa peste votul poporului si peste parlament.

      • Sa traiesti Traiane! Alt intelectual iubitor de securisti?

        Pun pariu ca n-ai nicio problema cu securistii ca nu te deranjeaza ca nu te interseaza nu-i asa?

    • De aia s-a golit piata si s-a fasait toata treaba cu imnul si luminitele. Daca nu erau atatea gunoiaie pe jos ar fi fugit oamenii mai repede, dar asa riscau sa se impiedice. Trebuiau sa fie atenti pe unde calca.

    • Da, nu e genul lui sa fie incisiv.
      Nu pot sa nu remarc cat de partinitoare sunt opiniile agentiilor de presa straine care arata destul de clar cat de lung este bratul acestei factiuni.

    • Uite-i cum si-au activat unicul neuron si ala plin de ura si revansardism, au inceput, ca la un semn, sa se agite scriind ineptii pe aici. Mai lipseste de aici si o postare a Cosettei Chichirau.

      • Ei nu inteleg ca ura sau dispretul fata de ceilalti nu i fac mai demni ?
        Ca, din fericire, majoritatea nu doreste sa ” adere” la ura lor ?
        Chiar daca anumiti lideri ( vai de ei!) incearca sa ne invrajbeasca, majoritatea nu poate fi de partea URII ?

      • Hahaha ce frumos a fost azi pe Arena Națională. Cu câte zâmbete și aplauze a fost primită blonda pesedistă. A crezut ca si pe Arenă sunt oameni adusi cu forța de statul paralel mafiot pesedist. Ce ma bucur ca si-au primit-o!

        • Doamna Firea a fost primita frumos de niste anarhisti care s-au folosit de manifestatia de la Arena Nationala. Dupa mintea voastra cu un unic neuron si ala plin de ura cine voiati sa inmaneze Cheia orasului Bucuresti ?

  1. Ceva mai plictisitor nici ca se putea organiza. Discursuri comuniste de la un capăt la altul, cu accente ce se voiau mobilizatoare dar sfârșeau intr-un umor involuntar de proasta calitate. Auditoriul plictisit și fără vlagă. Iar la final când cei de pe scena au vrut sa refacă scena cu luminițele, totul s-a sfârșit intr-un fiasco absolut – publicul le-a întors spatele plecând spre casele lor, nu înainte de a lăsa un munte de gunoi în urma. JALNIC.

  2. Trebuie sa deduc , nu am incotro, ca puterea adica Guvernul si PSD-ul (in ciuda numarului mare de inscrisi si simpatizanti ) sunt slabi avind in vedere masa sau volumul enorm al statului paralel care le impiedica guvernarea.
    Asadar am avut un miting al puterii care se declara cvasi neputincioasa in fata multiplelor probleme:
    justitie, DNA, SRI si un Presedinte in geaca rosie.
    Dupa declaratiile celor ce au urcat pe scena, e clar ca PSD-ul a deschis campania electorala pentru Presedentiale 2019 prin declaratia de razboi indreptata catre Johannis.
    Dragnea care a ales gresit sa vorbeasca prea tarziu, dupa orele 20, in fata unei adunari de cit o fi fost ea (cifrele sunt balerine pe plus si minus) a atacat frontal tema luptei anti-coruptie dar a facut-o in maniera gresita dupa parerea mea. Pentru a ataca procurori justitialisti si DNA-ul, pe buna dreptate a gresit insa delegitimand intreaga magistratura: or mai fi prin tara asta si magistrati si procurori corecti.
    E clar ca a facut-o din si in perspectiva sentintei din 21 /6.
    Dragnea are o oarecare abilitate in a folosi sofisme, poate el nu stie exact definitia sofismului: a pornit cu argumente corecte, logice pe care le-a dus in interesul propriu in zona absurdului unde tot ce este magistratura e manipulata , controlata si “fabricatoare de dosare”.
    Idea e ca nu toti sunt asa, e demonstrat.
    Aici survine si auto victimizarea care face priza la mase, el stie bime ca nu toti condamnatii sunt nevinovati dupa cum nu toti condamnatii sunt neaparat vinovati.
    Discursul despre statul paralel a fost plicticos la un moment dat pentru ca a fost prea lung si nu a reusit sa stirneasca vibratiile asteptate de la asa o masa de oameni obositi si iritati dupa 12-14 ore de asteptare.
    Statul paralel descris de Dragnea este iadul pe pamint, e adevarat dar ma intreb cum a reusit Dragnea sa “visleasca” cel putin 10 ani linistit prin iadul si mlastinile SRI-ului si magistraturii???
    Idea mea e ca a practicat si el asa-zisa politica pop-corn: a stat, a privit, a observat si a gasit strategia oportuna pentru a pune mana pe un Partid mare, important.
    Ieri un manifestant mai batrior glumea: Dragnea e un fost PDL-ist, Ponta era mai PSD-ist!
    Optiunea pentru alb, simbolul curateniei de orice fel, a fost fortata.
    Citi Baroni PSD au in realitate camasi gri-murdar? Atacul la Presedinte frontal, si la casele si averile lui, e pretextual, in teorie si Dragnea ar trebui sa explice cum a facut atita avere el bugetar de o viata, nu-i asa?
    Interventiile lui Firea , prea talebana PSD, Dancila care a citit frumos si corect: nu-i va aduce inapoi pe Romanii plecati exact asa cum eu nu ma voi intoarce la Videle pentru a o inlocui pe ea.
    Liviu Plesoianu, dezghetat, un pic stand-up comedy, a trimis un mesaj ambasadelor care oricum stiu deja tot.
    Acasa pentru cei care au urmarit, impactul nu a fost nici cel dorit de organizatori si nici cel asteptat de toti in fata TV, sonorul a fost adesea nesatisfacator.
    Vom lupta pina la capat a zis Dragnea. Unde este capatul?
    PS: invitatia lansata de Dragnea de a saluta pe Kovesi sau Johannis cu “huo” e discutabila, si nu cred ca face onoare unui lider important oricit de “sucarit” ar fi el! –

  3. Tonele de mizerie lăsate în urmă spune tot…acest miting a fost organizat de partidul stat oamenii adusi cu forța și platiti sa vina. Mitingurile #rezist au avut sute de mii de oameni in strada din convingere nu din constrângere, iarna ls -20°C, pe ploaie pe vant. Aceasta masa de oameni nu a știut de ce a venit. Sigur pentru susținerea unor infractori nu. Doar dobitocii susțin niste condamnați și infractori in fruntea statului.

    • Spune, spune, ca-i sub 50.
      Evident, dvs, neavand experienta unui miting organizat legal, organizatorul se angajeaza contractual in fata comisiei PMB sa asigure salubritatea, ceea ce s-a si intamplat.
      Apoi, ideea ca “oamenii adusi cu forta si platiti sa vina” trebuie sustinuta de ceva concret, doar nu va asteptati sa va cred pe cuvant. Pana veniti cu concretul va urez un neacademic insa calduros “beși!”

    • Si unde sunt mitingurile rezist de azi ? S-a prins lumea ca a fost manipulata, bai, sceleratule, si nu mai iese nici dracu sa o apere pe kovesi, in afara de cativa cretini cu diploma pe facebook sau ticalosi fara scrupule nazisti (bot, sandy, doamna cheala cu poseta rares bogdan, oreste, ctp si inca vreo cativa ca ei).

      Ia de aici un fragment din discursul inspectorului general al lagărelor K.Z., Standartenführerul SS Theodor Eicke, din 1 octombrie 1933, cu prilejul înfiinţării lagărului de la Dachau:

      “Vom folosi, fără şovăire, mijloacele cele mai dure, pentru că e preferabil să lichidezi zece nevinovaţi, decât să-ţi scape un singur duşman.
      Statul naţional-socialist numără trei duşmani declaraţi: preoţii, evreii şi intelectualii. Dacă nu s-au făcut vinovaţi cu nimic, găsiţi-le o vină! Nu-i slăbiţi o clipă! Purtaţi întotdeauna asupra voastră niscaiva manifeste, niscaiva hârtii compromiţătoare pe care să le puteţi dosi la ei, după care chemaţi imediat Gestapoul! Scopul scuză mijloacele, aceasta-i deviza noastră!”

      Tu, sceleratule, imbratisezi practicile lui onea si portocala aflati sub comanda lui kovesi, practici asemanatoare cu cele ale nazistilor, exemplificate mai sus. Cum va mai rabda pamantul ?

    • Dar si mai dobitoci sunt aia care se cred smecheri si care cred ei ca in scopuri politice subterane si de jaf linistit la adresa Romaniei, le tine vrajeala in fatza electoratului cu dosare si condamnari fara probe, sau cu probe false,sau interpretate tendentios,plus “denunturi” fabricate prin presiuni si santaj asupra altor ,cica,”martori”,totul facut la “meserie” securisto-bolsevico-gestapovista.Astia au reusit sa prosteasca o gramada de dobitoci de ai vostri,mai mari dobitoci ca ei,dar uite ca nu toti romanii sunt spalati pe neuroni si nu pun botul la basmele si momelile aruncate de toti derbedeii astia care comploteaza impotriva ordinii de drept, ei toti fiind Mafia Politica Corupta numita Stat Paralel.

    • S-ajungi ca roman sa te consideri infractor si condamnat e intr-adevar ceva unic. Pentru ca asa suntem judecati in afara: romanii se fac ei insusi infractori. De ce? Pentru ca dreapta romaneasca nu e in stare sa castige alegerile prin vot liber? atunci venim cu lozinca si agresivitatea si catusele si procurorii.

  4. Cica protest anti abuzuri. Aceeasi oameni erau adusi cu japca indiferent de titlul adunarii, schimbat de vreo 3 ori. Imi e jena ca fac parte din aceeasi tara cu aia. In alta ordine de idei, slabut mitingul daca a lipsit copilul sa faca tumbe

  5. PSD si ALDE a adus cu forta la Bucuresti sute de mii de protestatari, adica maxim 200.000 sa il scape pe dragnea de puscarie. au cheltuit milioane de euro sa duca niste amarati fara sa inteleaga ce cauta acolo. oameni dependenti de Psd , care au lasat o mizerie incredibila in oras.

    • Dar mai bine vezi cum este cu amaratii vostri hastagisti , adusi in strada de sute de ori,”din convingere”,de fapt sa-i scape de justitie adevarata si puscarie pe idolii vostri infractori si clientela lor ,infractorii aia ocoliti de “justitia” confiscata acum de Iohannis,Kiovesi si gasca lor (din fericire pentru Romania nu au reusit sa confiste justitia total asa cum ar dori ei,mafiotii Statului Paralel),Nici macar nu inteleg hastagistii vostri ce interese servesc ei infractorilor baso-iohanisti care stau ciorchine pe la Monte Carlo sau Miami si tremura de o vreme,de la alegeri incoace, de frica instaurarii in tzara a unei justitii corecte si adevarate,fara Musamaua renumita, care justietie sa inceapa sa se ocupe si de ei si sa nu mai apuce ei Prescrierea mult asteptata.. Hastagistii , este deja demonstrat ,ca singura lor rezistentaa este faptul ca “rezista” sa strige in prostie, pana la maxima plictiseala pentru toata lumea, niste lozinci aiurea,mai fac si putin circ si taraboi “dupa cum vine comanda la lautar si banu lipit pe frunte”,apoi sa-si ia “galeata cu faina si ulei” si asteapta orice noua chemare la “iesire”.Ca doar nu canta broastele pe uscat,fie vara,fie iarna, si nici atat de spalati pe creier nu par a fi chiar asa,cu totii.

  6. Sunt exact aceleasi prostii pe care le rostogolesc seara de seara pe unde sunt invitati. Nici luminitele n-au fost capabili sa le organizeze la final, oamenii paraseau piata in timp ce Dragnea vorbea, ce au lasat in urma ati vazut cu totii.

  7. Va rog din tot sufletul sa va uitați pe Euronews dacă au transmis ceva despre mitingul anti abuzuri .L -au văzut pe cel pentru diversitate si pe cel al Noii Drepte !!!!!!!!!!!Pe al PSD -ului NU !Păi de ce?????????Nu le-a mers aparatura ???????Pe # Rezist i-au văzut -le-a mers aparatura !!!!!!!!-este un prilej sa va mulțumesc pentru emisiunile dumneavoastră si sa va spun spor la treaba -sa rămâneti obiectiv cum va știu si Cel de Sus sa va dea multă înțelepciune si sănătate .
    Cu respect o admiratoare a emisiunilor dumneavoastră

  8. Eu inca astept sa il vad pe Badea revoltat de cifrele prezentate de PSD care spun ca ar fi fost 400.000 de oameni. Ca acum vreun an spunea ca nu incap mai mult de 100.000 de oameni in piata. Ba mai facea si masuratori cu Gadea desenand metri patrati prin studio. Al naibii jurnalism impartial!

    • Iti spun eu cu exactitate cati au fost, 100.001, te oftici ? Nici nu mai conteaza, uita-te la poza de mai sus.

      • 😀 De ce sa ma oftic? Ca a luat-o lumea la fuga cand a inceput Dragnea sa vorbeasca? La final vorbea singur saracul, iar Veorica inca mai cauta butonul pentru lanterna.
        Eu te inteleg ca trebuie sa injuri pe aici sa iti castigi si tu o paine, dar nu te mai chinui sa lupti cu evidentele. Esti penibil rau. Nici macar nu imi provoci scarba. Imi provoci mila!

        • E clar ca ai probleme, esti lucrat la greu. Unde ai citit tu vreo injuratura proferata de mine pe aici, nici la adresa ta, nici a altora ? Ca-n ura ta/voastra nemarginita, nu vedeti clar sa cititi ceea ce trebuie, recurgeti la interpretari si jigniti la tot pasul.
          Painea mi-o castig altfel, nu sunt aliniat nimanui, painea mi-am castigat-o prin munca asidua, o castig in continuare, asa cum nu veti fi voi in stare.

          Voi sunteti concetatenii mei, nu ma incearca, nici scarba, nici mila insa, sunt sigur de un singur aspect, peste ani veti regreta ura, intoleranta si inclinarea catre anarhie, bineinteles cu conditia ca unicul vostru neuron sa redevina activ si sa va treziti. Un amanunt, in ziua cand psd nu va mai exista, va veti devora intre voi.

    • cum sa nu vezi cat de manipulator este dragnea?! dragnea joaca tare, binenteles ca pune presiune pe judecatori pentru a-l achita, fiindca doar asa isi poate continua cariera politica. acat despre antena 3, ma doare fix in cot ca este trup si suflet cu dragnea, sunt niste privati care pe banii lor au tot dreptul sa sustina pe cine vor.

  9. “Multumim” Dragnea ca ai reamintit prin intermediul presei straine cat de corupta e Romania,speram ca poate au uitat … cat despre “masivul” miting ,ai demonstrat ca mai mult nu poti , si asta cu o “organizare” impusa ,un exemplu de asa nu ,cu oameni needucati si tone de mizerie !
    Deci Romania nu poate evolua pentru ca duamna Firea si alti primari le este frica sa semneze contracte paguboase statului roman, stim exemple de tomberoane, banci si alte servicii de lux platite cu sume halucinante ,nasol….
    Si am mai inteles ca principala problema in calea evolutiei acestei tari (imfrastructua ,sanatatea,educatiea ,cultura )este justitia , si ca nivelul de trai al romanilor este cel mai rusinos din UE ,si am aflat ca domnui Tariceanu i-au trebuit 10 ani sa descopere o “democratie controlata” de pe cele mai inalte scaune din ,guvern/senat/CSM
    BTW Radu Tudor ,au trecut 2 saptamani de la emisiunea in care doama Rovana Plumb garanta fonduri UE pentru acel METRO , mai merita insitat cu o emisiune pe aceasta tema ? Nu de alta dar sunt curios ce scuze invoca “cel mai productiv guvern “

  10. Ambasadorul SUA, Hans Klemm va fi schimbat. În vâltoarea ştirilor legate de mitingul PSD şi-a făcut loc o informaţie-bombă despre o mutare diplomatică la cel mai înalt nivel şi care are girul Administraţiei Trump, conform jurnalistului EvZ Dan Andronic. În acest sens, mai-marii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au fost deja înştiinţaţi.
    În prim-plan este ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care va preda ştafeta unui ambasador care are relaţii strânse cu preşedinele Statelor Unite ale Americii. Donald Trump
    „Vă dau o veste care să nu aibă legătură cu mitingul PSD, dar care să vă placă?
    Ambasadorul SUA Hans Klemm pleacă din România! E sigur, deja MAE român a fost înștiințat!
    De când știu? De vreo săptămână!
    De când știe Klemm? De când nu a mai intervenit în treburile interne ale României!
    Cine vine?
    Unul din oamenii apropiați de Trump”, a scris Dan Andronic pe contul său de Facebook.
    Deci SUA schimbă strategia în România. MAE a confirmat marea schimbare
    Completare/n.a. : Tocmai are legatura cu subiectul mitingului.

  11. Din cate vad sunt cam multi invidiosi pe mitingul asta!Tare multa lume a fost acolo si s-a dovedit ca PSD-ul este un partid mare si bine organizat!Oricand pot face astfel de evenimente!Si ALDE a avut prezenta masiva,acuma ca au lasat gunoaie astea sunt chitzibusharii,fandoseli de neputinciosi, la atata lume…!!Trebuia facut demult,dupa parerea mea si nu mai dadeau apa la moara hashtagistilor,ongistilor si altor specimene!Mi-au placut covesi in zeghe si basescu cu werner!Palma trasa direct,cum defilau si ei cu Tariceanu si Dragnea,ei fiind sub prezumtia de nevinovatie!S-a’ntors roata!”Penalii” buhuhu,”dna sa va ia”buhuhu,cucuveaua covesi jubila era zeita adulata!Tot mitingul,poza de ansamblu face cat 1000 de mitinguri ilegale!Sunt de acord cu Badea ca trebuia facut!Cifra bate la 400.000,cunosc zona si strazile adiacente,numai rauvoitorii nu vad realitatea si nu-mi pasa! Cred ca mai vor unul cu bataie mai lunga,invidiosii!Sal’tare si noroc,parerea mea de observator!

  12. Un FIASCO total, nu ma pun numarul de participanti departe de cel anuntat chiar asa adusi organizat pe cheltuiala nu stim cui. Un kitsch de miting, discursuri de tot rasul…nimic n-a mers. Chiar ei si-au dat seama de asta, exista o stare de nervozitate in interiorul PSD, Firea a incercat din nou sa confiste mitingul, sa apara ea in postura de mare amfitrioana lasandu-i finalul lui Dragnea cand lumea obosita si plictisita deja incepea sa plece.

  13. Reusita acestui miting se datoreaza in primul rand tuturor cetatenilor veniti din tara si nu numai, simpatizanti ai coalitiei de guvernare, a celor care nu mai suporta abuzurile si minciuna, tuturor celor care au fost in piata, organizatiilor celor doua partide care constinuie coalitia de guvernare, efortului fortelor de ordine care au gestionat extrem de bine situatia, tuturor celor care au organizat impecabil aceasta manifestatie.
    Ca o curiozitate, domnule Tudor s-a dat adunarea anarhistilor, frustratilor si lucratilor la caput, pe blogul Dvs. ?

  14. Vreau sa fiu corecta : acum după amiaza ,după ce v-am scris primul mesaj am revăzut știrile Euronews si probabil ca au făcut un update la știri si într-adevăr au dat știri de la mitingul anti corupție -dar cu putine interviuri si comentarii putine dar adevărate -va mulțumesc-sa aveți osaptamina ușoară

  15. Opozitia sprijinita de #, nu intelege un lucru esential : ura, intoleranta fata de aproapele care gandeste altfel decat ea, discriminarea, razbunarea ( fie si fata de unele televiziuni), nu ii aduce succesul !
    Dispretul omului fata de alt om ,pe care il considera inferior, era doar in vremea nazista !
    Romanii nu au astfel de afinitati…

    • Stimata doamna, nu stiu daca acest comment o sa apara, totusi: 1. Cine isi numeste absolut toti adversarii sobolani? 2. Cine ameninta procurorii si judecatorii? Pe toti, fara discernamant? 3. Cine oare ne supune riscului de a fi abandonati de NATO si de UE, cica si ele sustinatoare ale statului paralel? Un ultim comentariu: Nazistii isi numeau adversarii ‘sobolani’. Eh, in cazul asta, cine-i nazistul cel mai cel? Va si raspund: …”si pentru ca toate trebuiau sa poarte un nume, i s-a spus simplu, Dragnea” (parafrazand niste versuri celebre ce sunt mult prea frumoase pentru acest Dinu Paturica modern.

      • Probabil ca Dragnea a aplicat ” dinte pentru dinte”.Si daca se va comporta asa, Majoritatea il va marginaliza.
        S a vazut si la miting.
        Dar nu inghititi manipularea ‘iesim din NATO si UE” !
        N are legatura cu problema ‘interna’ a unei tari, asa cum ambasada USA s a exprimat.

        • Doamna, cu tot respectul, care multime? Aceea inerta care a mers sa nu ramana fara servici, ajutoare sociale, alte beneficii etc.? Nu cumva ii gasiti prea usor scuze? In nazismul autentic, pe care tare ma tem ca vrea sa-l aplice Daddy Dragnea, au existat ce se cheama “mitlaufer”, adica cei care au mers cu valul. Ma tem ca apartineti acestei categorii. Ceea ce afirmati, departe de a ma linisti, ma ingrijoreaza. Asa si-au spus multi cand Hitler a cucerit Germania in anii 1933-1934. Problema nu mai e de mult ‘interna’. Cand esti pe primul loc la coruptie in Europa, cand Olaf face referinta limpede la Belina, cand iti chemi ostile sa te scapi, iar acestea se mint frumos ca dumneavoastra, acceptand complimentul de “vanduti”, “sorosisti” si “sobolani” pentru cei care n-au acest tip de gandire minimalista, permiteti-mi sa cred ca riscul e mai mare decat vreodata in ultimii 28 de ani. PS Sper ca domnul RT va permite si aceasta replica, desi incep sa ma indoiesc amarnic.

          • DOMNUL R T permite sa te exprimi civilizat aici.
            Mai cititi inca odata ce am scris, poate intelegeti.
            Ura, rautatea si dspretul fata de ” multimea inerta” , care nu gandeste ca dvs., asa cum v ati exprimat , duce la extremism.

  16. Cat timp va mai promova Antena 3 actiunile astea comuniste cu oameni sarmani adusi pe tabel, cu forta sau cu zaharelul, cu autocarele si microbuzele scolare, cu cheltuieli din bani nostrii, cu ecrane de plasma gigantice, cu tiganii de la Giurgiu pusi sa arate mesaje ce nici nu stiu sa le citeasca, cu oameni saraci care nu au mai fost de 30 de ani in Bucuresti “abuzati” la un miting anti-abuzuri si cu multi politicieni corupti?

    Poza asta cu Viorica-Vasilica spune tot despre nivelul mitingului PSD: https://i.redd.it/lncvkba511311.jpg

  17. Tuturor le-a fost milă de oamenii adusi cu forța la miting. Au fost folosiți și umiliți. RUSINE PSD

  18. Uffff! Mitinguri,mitinguri,dar sunt foarte putini care beneficiaza de pe urma acestor actiuni. Toate cele 5 puteri ale statului si mai ales presa prin audienta,in rest,cetateanul nu castiga nimic! Chiar,spuneti-mi o etapa castigatoare pentru cetateanul nemultumit! In cei 28 ani dupa 1990, niciun miting nu a reusit sa schimbe situatia tarii! Cele 4 puteri in stat isi continua activitatea si practicile! In urma acestui miting nu cred ca se va schimba ceva! Politicienii nu dau niciun semn credibil privind schimbarea! Ca in orice tara,lumea urla,caravanele isi continua drumul! Este un american care a explicat live toata mizeria asta numita reforma si manipularea prin mitinguri,care nu schimba nimic in afara de enervarea si saracirea cetateanului in orice tara! Ba mai mult,cetateanul deznadajduit se va revolta si mai urat!

  19. Agenturili pepeeiste MASCARTE SUB FORMA DE MARI AGENTII DE PRESA au iesit si ele la PRODUS si “relatari” cu gogosi la gramada,CU CARE SA PROSTEASCA SI SA MANIPULEZE RESTUL EUROPENILOR VIZAVI DE GUVERNANTII ACTUALI AI ROMANIEI,aruncand laturi la adresa PSD si despre ” mai mulţi lideri ai săi (care) sunt vizaţi de dosare de corupţie”.Pai care sunt liderii si dosarele alea de coruptie si care-i “coruptia”? Apoi nu spun nimic despre aia care sunt cu “vizarea”,cu “protocoalele” lor mafiote,cu mizeriile pe care le-au facut si pe care le mai fac inca,despre dosarele “la ordin de sus” ,fapt demonstrat cu inregistrarea celebra a lui Kiovesi de la DNA,aia cu ordinele de “decapare”, Vorbesc despre ,(vai!!!) ramane justitia romaneasca fara “independenta”.Pai unde i-a fost independenta justitiei pana acum? Unde i-a fost independenta cand ticalosii,in frunte cu Cucuveaua si presedintii care au protejat-o,au nenorocit,printre altele, vietile si carierele a o multime de judecatorii si procurorii care nu s-au conformat ordinelor mafiote date de politrucii Statului Paralel si a cine mai stie care alte capetenii ,sau clienti de ai lor de aiurea.Infractoarea abuziva Kiovesi (abuzul e infractiune si pentru ea si pentru stapanii ei) a fost si este piesa de baza cu care si-au facut mafiotii interesele si marea lucrare de a compromite,a teroriza si a bloca clasa politica romaneasca si a-si vedea linistiti de praduiala,de taiat paduri,de adus gunoaie de toate felurile in tzara,etc totul mascat sub asazisa LUPTA CU CORUPTIA care lupta a fost mai mult de forma,pentru ca nici dosare si nici prin puscarie nu prea au ajuns multe personaje care,intre timp au luat banul si s-au pierdut ca magarii in ceata (ce mai face Blaga,Videanu,Berceanu,Orban,Basescu.si alte praduitoare?) si de aceea tin cu dintii de a nu-o pierde din scaun pe infractoarea abuziva pe de-o parte si Musama,pe de alta.Iar atat ABUZUL,cat si favorizarea infractorilor sunt infractiuni si pentru Cucuvea si pentru sefii si slugile sale.

  20. Domnule RT, ce parere aveti? Facem o traducere? Un ziar recunoscut, apreciat si pe plan international, nu numai federal, are numai vorbe bune despre mitingul PSD. Iaca, aici:
    http://www.faz.net/aktuell/politik/ausland/regierung-organisiert-proteste-gegen-rumaeniens-justiz-15632179.html
    Sa mai amintesc ca o presa la fel de buna avem si in ziarele franceze si britanice care se respecta? Rugaminte: asigurati-va ca aveti traducatori buni care stiu, de exemplu, ca ‘abuse’ intre aceste doua mici semnulete nu inseamna de bine, ci este ironie. Nu de alta, dar am vazut traducerea proasta si mai mult decat inepta de ieri seara (seara mitingului). Asta-i viata! Tot respectul. Si nu, nu veti publica nici o traducere. Ar insemna, oroare! sa spuneti adevarul despre camasile aproape musoliniene, dar cam amatoare si generatoare de gunoi si mizerie (materiala si morala).

  21. radu tudor , dupa declaratiile lui tariceanu si dragnea de dupa miting crezi ca se autosesizeaza un centru medical, un doctor sa incerce sa-i trateze la cap ?
    ar urma un tratament psihiatric foarte lung si costisitor pentru ei, dar cel putin ar putea scapa de puscarie.
    liviu plesoianu nu ar trebui sa paraseasca socola.

  22. Domnule Radu Tudor, de ce la Antena 3 este atacat Soros ? Puteti explica logic ce rau face soros in Romania , cu exemple clare. Am inteles ca face propaganda si castiga pe piata valutara si de capital, si oamenii cu facultate, cu master, doctorat sunt manipulati ca sunt prosti.
    Explica punctual , pe capitol cum actioneaza Soros in Romania si care sunt consecintele.
    Antena 3 si PSD , prin Dragnea , ne tot explica faptul ca nu avem autostrazi, medicamente si trtament in spitale, educatie adecvata din cauza lui Soros. Comisarul european Corina Cretu ne invita sa luam miliarde pentru toate astea.
    Imi explici cum boicoteaza Soros actiunea de dezvolta Romania ? Te rog sa explici tuturor oamenilor acest lucru clar.
    Multumesc.

  23. Citez din Dragnea:”NATO SI UE SA ISI ASUME CREAREA STATULUI PARALEL”! Cum bre,ei l-au infiintat si voi perindatii la givernare si in politica l-ati stimulat gras financiar ani la rand in loc sa faceti legi clare si corecte in favoarea cetateanului traitor in romanica!?! Incredibil cata porcarie si mizerie importati sau mentineti in romanica! Ba dementiada,nici acum nu v-ati lamurit cu importul de legi sau colaborari(parteneriat secraetet) intre institutii straine si romanesti?!

  24. In 2012 Badea, Adi Ursu, si altii de la Antena3 care or coborat in piata printre oameni mai puteau dialoga cu protestatarii, schimbau opinii si doleante. Pentru ca intradevar erau si oameni educati cu principii si care stiau clar pentru ce ies.
    PSD o reusit sa stranga cu arcanul needucati si oameni simpli de la tara care au doleante vis-a-vis tot de guvernare(logic contra PSD) care nu le imbunatateste viata. Sa le arunci teme complexe si inexistente precum stat paralel, securisti care ii asculta si urmeaza sa-i adune de pe sate este de-a dreptul ridicol.
    Unde sunt intelectualii domnilor de la Antena3?
    Eu sunt unul dintre ei care am iesit in 2012, 2013, 2014 si din 2016 dar nu pentru PSD ci contra.
    PSD s-o afundat mai mult in ridicol iar acum in comunism cu acest miting fortat cu oameni adusi cu arcanul.
    PSD ii mort.

    #REZIST

    • Bai, trepanatule rezist ovidiu, protocoalele secrete ilegale si inregistrarile cu portocala sunt teme inexistente pentru tine ? Bai, voi ati tras pe nas ? Scelerati nazisti.

    • Presupunand, prin absurd, ca ar exista parghiile necesare pentru a se spune, dincolo de orice dubiu, ca protestatarii X sunt mai educati decat protestatarii Y, cat de ingust la minte poate fi cineva sa le conteste dreptul democratic?
      Pe langa faptul ca ce spuneti suna a ideologie stalinista, personal cred ca cei din generatia mamei dvs sunt mult mai educati decat cei din generatia dvs.
      Aaa, ca sunt unii care cresc porci si altii care dau click-uri asta nu ii face mai putin importanti. Dimpotriva.
      Suntem 7 miliarde momentan. Sper si cred ca peate 15 ani o sa va amintiti ce ce am zis acum.
      Haștag guten tag, ca sa nu scriu ce mi-a venit prima data in minte

  25. Bunica mea a rămas extrem de impresionată după acest miting. Spune că în 96 de ani de viață nu a mai văzut atâta prostie adunată la un loc.

  26. Nu,ca altfel nu se poate!
    Pe o hotarare judecatoreasca in cazul celui care ramane pagubas de actiune,prevede ca DEANDATA se pune in practica sentinta! Nu trec nuci 48 ore si DEANDATA apar executantii hotararii judecatoresti! Ce sa intelegem noi cetatenii dupa prelungirea executarii hotararii de acest robot ratacit in principalul scaun al tarii? CA ORICE PIERZATOR DE PROCESE NU POATE FI EXECUTAT DEANDATA,dupa modelul iohanis?!
    Asta inseamna ca nici politia sau infractorii poat sa nu respecte legea cand este mentionat procedura DEANDATA?!?
    Ce lege este valabila,judecatorilor daca ratacitul relaxat nu respecta hotararea judecatorilor?!?

  27. Noua declaratie a lui Basescu da de inteles un lucru: notarii publici nu sunt buni de nimic doar dorm si incaseaza bani. Acelasi rol il are si arbitrul intr-o partida de fotbal, cu alte cuvinte notarul, arbitrul, gardianul sunt niste meserii inutile. Presedintele Germaniei este la fel de inutil precum notarul, arbitrul si gardianul.

    “Dormi linistit nu mai ai nimic de facut”.

  28. Constat cu tristețe faptul că deși postarea despre triumful Simonei a adunat 2900 de vizualizări, sunt doar 12 comentarii. In schimb, acesta postare, deși are cu vreo 200 de vizualizări mai puțin, are 57 de commenturi. Ce nație de idioți! In loc sa ne bucuram de succesul unui compatriot și să-l felicitam, ne bălăcărim in toate felurile pe site-uri. Bravo politicienilor, scopul a fost atins,ura si dezbinarea sunt la maxim.

  29. @Radu Tudor – serios, trebuie sa fie o solutie pentru trolii astia. Hai cu identitate verificata, ceva, gen o copie dupa CI. Vrei sa postezi, bagi copie dupa CI si postezi. Nu vrei sa dai CI, du-te si posteaza unde ti-e anonimatul primit.

    • @AC
      Spune-ne si noua te-ai gandit mult la asta ? Ce grad ai ? Nu mai bine te-ar interesa toti anarhistii, spalati pe creier care nu mai pot de ura ? Ai o minte bolnava, cum de nu stiai ca pe virtual nimeni nu-i anonim.

    • Domnule, astia nu trebuie bagati in seama, mama lor i-a facut la momentul nepotrivit, au cu totii un neuron, sunt facuti din ura si prostie iar, cu munca … mai pe seara. Sunt lucrati cu totii, la greu de unii, la caput iar neuronul a luat-o razna.

Leave a Reply