Monday, May 12, 2025
6.7 C
Bucharest

Mesajul lui Mihai Gadea pentru telespectatorii Antena 3

Jurnaliștii Antena 3 și Antena 1 au obținut patru medalii de argint și două de bronz la New York Festivals and Film de la Las Vegas. Premiile au venit pentru materialele de la „În premieră”, emisiune realizată de Carmen Avram, și pentru un material de la Observator, „Femei în Afganistan”, al Soniei Simionov și al Loredanei Popovici. 

Mihai Gâdea, director Antena 3– „E o dimineață foarte bună pentru voi, pentru noi e o seară foarte frumoasă pentru că la această competiție la care participă toată comunitatea internațională de jurnaliști de pe toate continentele, oameni de la toate rețelele importante de televiziune din SUA, din Europa, din Asia, de peste tot din lume. Faptul că Antena 3 și Observatorul obțin patru medalii de argint, două de bronz și două certificate de finaliști e o veste foarte bună și o confirmare că Antena 3 și Observatorul sunt printre cei mai buni din lume.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei de la Observator, de la „În Premieră”, de la Antena 3, producătoarelor mele, pentru că și „Sinteza Zilei” este nominalizată. Vreau ca în această dimineață să dedicăm toate aceste medalii mondiale tuturor telespectatorilor noștri care în acești ani de zile au preferat Antena 3, au fost alături de noi și merită să le dedicăm aceste medalii și să le mulțumim că au avut încredere în noi”. 

Nu este prima dată când echipa de jurnaliști de la Antena 3 și Observator se bucură de premii la un astfel de festival internațional. Și anul trecut s-au întors acasă cu trei medalii şi trei nominalizări în finala New York Festivals de la Las Vegas.C

„De fiecare dată când se întâmplă așa ceva, parcă e pentru prima dată. Și poate dacă s-ar fi întâmplat o singură dată, probabil am fi considerat că a fost o minune sau o excepție, îns

ă faptul că se întâmplă de niște ani de zile că suntem la cele importante competiții din lume arată încă o dată că Observatorul, Antena 3 sunt cumva parte integrantă din această comunitate internațională a celor care fac parte din elita globală”, a mai spus Mihai Gâdea. 

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img