Home Articole Mesajul magistratilor din Romania catre Ambasadorului SUA la Bucuresti

Mesajul magistratilor din Romania catre Ambasadorului SUA la Bucuresti

18986
22
SHARE

Mesajul magistratilor din Romania adresat Ambasadorului SUA la Bucuresti, Hans Klemm

 

Scrisoare deschisa din partea judecatorilor adresata ambasadorului american Hans Klemm dupa comentariile acestuia privind justitia si lupta anticoruptie

31 octombrie 2016
Excelentei Sale Domnului Hans Klemm
Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti
Stimate Domnule Ambasador Klemm,

Va scriem public direct, folosind calea unei scrisori deschise, deoarece declaratiile pe care le-ati facut pe data de 26 octombrie, in cadrul interviului pentru site-ul www.news.ro, aduc grava atingere imaginii justitiei si necesita, fata de impactul negativ al acelor declaratii asupra bunei functionari a democratiei din Romania, un raspuns public din partea judecatorilor.

Astfel, la intrebarea – legitima in contextul actual – privind riscul manifestat de excesele procurorilor anticoruptie, ati afirmat ca “acest lucru trebuie sa il decida poporul roman, cum ar trebui sa se comporte procurorii si judecatorii pentru a-si face treaba. Eu vreau sa subliniez doar succesul extraordinar al Romaniei in acest domeniu.”

Este de neinteles motivul pentru care reprezentantul Statelor Unite, tara care este luata ca reper pentru respectarea drepturilor si libertatilor individuale, face apel la “justitia populara”, o forma de justitie straina de statul de drept si specifica regimurilor totalitare, cu radacini in gandirea de drept sovietica.

Pe pagina Ambasadei ati postat fotografii de la vizita recenta pe care ati facut-o la fosta inchisoare comunista de la Sighet. “Dreptatea poporului in slujba poporului” a fost sloganul ce a stat la baza “democratizarii justitiei” dupa 1948, pe care cu siguranta l-ati vazut afisat in incinta fostei inchisori. Toti acei oameni care au fost inchisi si torturati acolo, au fost condamnati tot in numele “poporului”, ba inca in aplauzele sale, pentru ca asa le spunea masina de propaganda comunista ca e bine.

Ati afirmat in interviu ca “aplaudati puternic” ceea ce considerati ca fiind un “record de succes” actual al luptei anticoruptie, aratand insa ca va sunt indiferente mijloacele folosite in aceasta lupta.

Afirmatiile dumneavoastra, cum a fost cea cu “aplauzele”, sunt primejdioase pentru democratia romanesca, deoarece intaresc mentalitate extrem de periculoasa ca scopul scuza mijloacele. In justitie mijloacele pot perveti scopul.

Va reamintim ca Romania este o tara aflata la 27 de ani departare de comunism, o tara in care mentalitatea represiva a institutiilor de forta, implementata initial de consilieri sovietici apoi de educatori romani formati si educati de acei consilieri, nu s-a schimbat peste noapte doar prin faptul ca Romania a declarat ca a trecut de la dictatura la democratie.

Schimbarea acestei mentalitati, fundamentata pe faptul ca statul este superior persoanei, necesita timp si o continua reevaluare sincera pentru a identifica segmente unde lucrurile se pot imbunatati.

Profesionalizarea si intarirea reala a tuturor institutiilor democratice se face prin respectarea stricta a statului de drept, a separatiei puterilor in stat si a drepturilor si libertatilor fundamentale, lucru care implicit duce la diminuarea coruptiei.

Daca dumneavoastra, din pozitia de reprezentant al Statelor Unite in Romania, doar “aplaudati”, dar nu scoateti in evidenta excesele ori erorile acolo unde acestea exista si sunt vizibile, nu doar ca nu ajutati justitia si lupta anticoruptie, dar le vulnerabilizati atat pe ele, cat si credibilitatea Statelor Unite in fata romanilor.

Cultul personalitatii si “aplauzele” insotite de lipsa criticii si a unei evaluari profesioniste care sa scoata in evidenta succesele si sa puncteze problemele, pentru a fi corectate la timp, sunt cel mai mare inamic pentru orice stat si orice institutie a acestuia. Aceste lucruri pot foarte usor discredita o actiune vitala pentru sanatatea societatii romanesti, cum e lupta impotriva coruptiei, pe palierul purtat de justitie.

Justitia nu e nici campanie de publicitate si nici subiect de propaganda electorala. Administratia justitiei intr-un stat democratic este un proces ce se desfasoara cu rigurozitate si strict in limitele legii, cu respectarea tuturor drepturilor si obligatiilor procedurale (due process) tocmai pentru a pastra un just echilibru intre interesul public si demnitatea, drepturile si libertatile fiecarei persoane. Orice derapaj trebuie punctat si corectat pentru a preveni erori ulterioare, iar acest lucru se poate face doar analizand obiectiv si critic aceasta activitate.

Este important sa intelegeti acest lucru si sa-l afirmati public, daca doriti in Romania un stat de drept viabil, intemeiat pe o justitie cu adevarat independenta, care respecta si apara drepturile si libertatile propriilor cetateni.

Exact aceste principii stau si la baza Parteneriatului Strategic dintre Romania si Statele Unite.

Parteneriatul respectiv, asa cum ati reafirmat intr-o declaratie comuna recenta romano-americana, “se fundamentează pe angajamentul comun pentru valorile democratice – statul de drept, piata libera, respectarea drepturilor omului si relatiile inter-umane”.

Si pentru ca ati vorbit in interviul dumneavoastra despre importanta Romaniei in NATO, va amintim ca toate documentele publice ale summit-ului NATO de la Varsovia din acest an au reintarit faptul ca “NATO este o alianta de valori, incluzand libertatea inviduala, drepturile omului, democratia si statul de drept”.

“Aceste valori comune sunt esentiale pentru ceea ce este NATO și ceea ce face. In plus, includerea acestor valori in toate domeniile activitatii noastre va face NATO mai puternic”, s-a mai adaugat in comunicatul dat de NATO pe data de 9 iulie si impartasit de toti sefii de state si guverne care au participat la summit.

“We stand together, and act together, to ensure the defence of our territory and populations, and of our common values. United by our enduring transatlantic bond, and our commitment to democracy, individual liberty, human rights and the rule of law”, a fost mesajul transmis dupa summit-ul NATO de la Varsovia si in acest mesaj ne regasim si noi.

In contextul in care vedem in jurul Romaniei tari, chiar partenere ale Statelor Unite, care se indeparteaza de la valorile democratiei, suntem determinati sa nu acceptam in Romania nici un rabat de la statul de drept si nici o indepartare de la valorile fundamentale ale acestuiaamintite mai sus. Incalcarea acestor valori va face Romania mai slaba, ceea ce vulnerabilizeaza si NATO.

Ne ingrijoreaza, de aceea, faptul ca nu amintiti aceste valori in luarile dumneavoastra de pozitie publice. Ati fost tacut si cand Curtea Constitutionala a fost atacata public, cand avocatii au cerut respectarea confidentialitatii client-avocat, cand judecatorii au solicitat lamurirea interferentei serviciilor secrete in “campul tactic” al justitiei, dupa cum nu ati aratat nici o preocupare fata de problemele justitiei, adunate in documentul intitulat “Memorandum privind justitia”, document votat de aproape 80% dintre adunarile generale ale judecatorilor.

Va solicitam, in consecinta, ca atunci cand vorbiti despre chestiuni ce tin de justitie sa aveti in vedere situatia de ansamblu, atat cu partile pozitive cat si cu cele unde mai e loc de imbunatatiri sau sunt necesare corectii. Ca reprezentant al tarii care a ajuns sa fie prospera si puternica pentru ca a pus omul in centru, cu drepturile si libertatile sale, aveți o expertiza enorma pe care o puteti impartasi cetatenilor romani. Lupta impotriva coruptiei trebuie sustinuta, dar tocmai din acest motiv nu se pot ignora excesele, abuzurile ori incalcarile drepturilor procesuale care pot duce in timp la discreditarea acestei lupte.

Apreciem sustinerea Statelor Unite pentru reforma justitiei din Romania si va stam la dispozitie cu orice informatii doriti despre starea reala a justitiei si problemele cu care aceasta sa confrunta.

Cu stima,

Judecator Dana Girbovan
Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania

Judecator Gabriela Baltag
Asociatia Magistratilor din Romania

22 COMMENTS

    • Se poate dna judecator Girbovan…

      Noi vrem in Romania nu pro-americani cu coloana vertebrala si inteligenti ci pro-americani super-slugi. Oportunisti pur sange. Uitati-va cum am imbratisat toate nulitatile puse de basescu si le laudam si le premiem. Sunt eroii nostrii !
      M-ati auzit dvs spunand ceva de libertatea mass media? Ceva bun de parlament ?
      Nu doamna noi suntem cu securistii astia pusi de basescu si care acum au luat puterea total.
      Si vrem tineri din astia slabi, fara putere,, lingai perfecti daca mai au si ceva un dosarel cu atat mai bine.
      De ce vrem sa ne urasca romanii sprijinind nulitati ? Zau nu stiu intrebatii pe sefii mai mari eu urmez indicatiile pretioase si aplaud puternic.

      cu stima Hans

  1. o palma binemeritata primita de acest klemm care de la preluarea mandatului de ambasador vorbeste si se comporta ca un comisar rus trimis la noi. cate gafe a facut acest neica nimeni anchetat in america pe motive de jonglerii cu banii prin campaniile electorale/ si un individ de teapa lui ne da povete despre lupta contra corutiei? un corupt? de ce e trecuta romania la etc de catre aliatul strategic cand e vorba de ambasadori in adevaratul inteles al cuvantului? de ce sunt trimisi tot felul de sponsori ai presedintelui american ales, oameni fara legatura cu democratia care odata ajunsi la noi se cred buricul pamantului? culmea e ca gasesc destui tampiti pupincuristi pe la noi care sa le linga mainile .

      • senatorul ron johnson cel care i-a trasat sarcina lui klemm sa o pastreze pe baschetbalista sefa la dna indiferent de guvern. Pe 9 iulie 2015, „The American Democracy Legal Fund” a depus o plîngere la Federal Election Commission, echivalentul Biroului Electoral Central (BEC) din România, în care Ron Johnson este acuzat că şi-a finanţat ilegal campania electorală cu 10 milioane de dolari. “American Democracy arată, în plîngerea sa, că plata celor 10 milioane de dolari este, de fapt, o contribuție de campanie ilegală, după regulile federale, din partea unei companii private, senatorul Johnson fiind acuzat de încălcarea legislației, drept pentru care se cere o anchetă urgentă din partea FEC, pentru clarificarea lucrurilor” conform http://www.cotidianul.ro/senatorul-ron-johnson-anchetat-pentru-acte-de-coruptie-de-10-milioane-dolari-266091/

    • @alexph
      Confunzi un pic. Era vorba de un senator republican care era in comisia de audiere a lui Hans si care culmea ii spunea lui Hans despre minunatiile facute de Codrutza si cum trebuie ea sprijinita cand ajunge in Romania.
      Acest senator republican imprumutase niste bani din compania unde era owner si avea loc un process care sa vada daca a incalcat o lege privind sponzorizarea. Nu stiu ce s-a mai intamplat banuiesc ca a castigat ca acolo nu bagi senatorii la puscarie ce naiba.

  2. Pe guvernator nu l doare,cele spuse de Asociatia Magistratilor…Romania fiind colonie !..probabil ca voi fi combatut…

  3. n-ar fi trebui sa aiba aceeasi atitudine si cand Tariceanu a zis ca Parlamentul sa faca pauza de la votarea cererilor de arestare/incepere a urmaririi penale?

  4. Aceleasi si mereu aceleasi doamne Garbovan si Baltag mari admiratoare ale emisiunii Sinteza Zilei atat de fidele ei incat nu se pot limita doar sa o priveasca,nu se lasa daca nu participa la ea telefonic macar o data pe saptamana.Vad ca toata lumea pe la multe televiziuni judeca la greu si aduc acuze aiuritoare procurorilor de dimineata pana-n seara. Nimeni nu se uita ca judecatorii dau cele mai mizerabile sentinte doar mai auzi ca a fost cate unul prins luand spaga.Si seria sentintelor mizerabile continua deja banuim si care-s “cauzele”…Un judecator poate da ce sentinta vrea domnia sa ca nimeni nu-l atinge cu o floare mai mult acum vad ca se arunca si la jugulara ambasadorului USA. Nu e problema dar…aceasta e treaba judecatorilor ? Asta trebuie ei sa faca impartiali si echidistanti ce sunt ? Woaaau ! Nu mai suntem in anii 50 ? Nu mai suntem probabil ca va zice trupa de ultrasi Tariceanu in frunte cu cei de la Luju.ro,Cristoiu,Badea, Ciuvica, Codrin “400.000 botezul”, Ciutacu,Udrea, Basescu,Ghita,Ponta si nu ultimul pe lista distinsul domn Tariceanu parca din ce in ce mai putin european si mult mai apropiat romanilor verzi din batatura.

  5. Din nefericire, democrația pare să se manifeste doar prin retorică și mai ales in polemici.
    Lumea se încăpățânează să creadă că democrația merge cu egocentrismul.
    Ei, bine, nu merge!

  6. Casta judecătorilor isi apara onoarea, Doamne ajuta! Si e vorba tot de-o femeie in rolul de campion, dna judecător Gârbovan, tot blonda, ca si Livia Stanciu, judecătoarea fara scrupule care a ajuns sa reprezinte culmea moralității in sistem, tot tânăra si cocheta precum precupețele politicii (Udrea, Gorghiu, Turcan, Anastase) care s-au ocupat si se ocupă cu terfelirea ideii de justiție de dimineața până seara. Mr Klemm, desigur, nu crede in “blonde”, dovada preferința acută a d-sale pentru “bărbătoasa” bruneta numita Koveși (nici barbata, daca e sa ne luam după miorlaielile de copila agresată din ultima vreme, nici magistrat cu acte in regula, in afara chinuitului sistem național) deci nu-si va fi stricat pofta pt breakfast-ul “sănătos”, desigur, servit de dimineața împreuna cu corespondenta de către garda feminină,deghizată in chelnerițe, de la ambasada din Pipera. Dar lui Klausi (Presedintele roman) trebuie ca i-a stat in gât pedalatul pe bicicleta de Fitness După vizionarea rezumatului presei pe monitorul de la palat-asa ceva! (Vorba lui Badea) o blonda care nu Răspunde la comenzi nici cand ii vin de la FIRMA producatoare, nu-i lucru sănătos! Lăsând laoparte culoarea căștilor (blond-brun) purtate de campioanele duelului de onoare (Gârbovan-Koveși), duo-ul Klaus et Hans confirma, in mod cat se poate de “rezonabil “, obtuzitatea de gândire si lipsa de onoare ce caracterizează guvernul “meu” de la urcarea sa pe ruinele Colectiv-ului si până la instalarea sa definitiva la cârma națiunii , anunțată pe afișele PNL-USR, după alegerile din 11 Decembrie.

  7. Nu avem oameni curajosi si integri cum il are Ungaria pe Orban. Nu trebuie sa ii scrii nimic Ambasadorului, de ce sa ii scrii, sa il indupleci?…Nu este treaba Magarului de unde beau Oile apa, zice un proverb roman…

  8. Cel putin pana acum, mintea omeneasca nu a reusit sa gaseasca antidotul impotriva eternului conflict E-V! Cateva structuri militariste si cateva capete vesnic infierbantate, reusesc sa transmita din generatii in generatii, NEINCREDEREA!

  9. Cel de la fondul proprietatea şi individul trebuiesc să intre în categoria ”nongrata” urgent şi deândată!

  10. o fi Sua exemplul de urmat? Hillary, fundatia, DNC, DOJ, Bill, Fbi… ma Klemme, tu nu te uiti la tv la ai tai de acasa? Hai ca e de actualitate… ceva coruptie, presiune politica, trafic de influenta pe acolo? cine de la oi zice ca sistemul vostru e trucat? Trump acum, Obama in 2008…. pai voi vorbiti?
    nu ca la noi totul e perfect, nici vorba, da curva de pe centura sa-mi predice virtutile abstinentei, ale virginitatii… devine comic, irelevant. Mai schimbati si voi copyrighterul, ca gluma asta s-a rasuflat inca din 2012, cind ati numarat voi mai bine voturile.

  11. Desi apreciez foarte mult aceasta scrisoare, raman retinut in ce priveste opinia mea despre doamna Garbovan. O admir in mare parte, dar o declaratie a domniei sale m-a pus un pic pe ganduri. Cu cateva luni in urma, cu ocazia unei dezbateri pe tema desfiintarii MCV, domnia sa s-a opus acestei idei, afirman ca aceasta unealta de control, MCV, trebuie sa continue. De atunci nu ma pot abtine sa nu ma intreb de ce. Mi-e o mare teama de surprize.
    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2016/09/08/scrisoare-catre-judecatorii-din-romania/

Leave a Reply