Friday, November 6, 2026
6.8 C
Bucharest

Microfonul Antena 3, furat in fata DNA

Polițiștii bucureșteni au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 35 de ani, imediat după ce acesta a sustras microfonul unei echipe Antena 3.

Potrivit unor surse, bărbatul ar fi sustras microfonul unei echipe a televiziunii Antena 3, care se afla în fața Direcției Naționale Anticorupție.

“La data de 12 iulie, în jurul orei 14,00, polițiști din cadrul Brigăzii de Poliție pentru Transport Public, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în vreme ce se aflau pe o stradă din sectorul 2, au observat un bărbat care, prin comportamentul afișat, le-a atras atenția. Astfel, s-a procedat la supravegherea bărbatului care, după mai multe încercări eșuate de a sustrage bani din casa de marcat a unui restaurant, observând un car de televiziune, s-a apropiat și a încercat să sustragă o cameră video de transmisie, însă, întrucât nu a reușit să o desprindă de pe trepiedul pe care era montată, a luat microfonul ce se afla deasupra acesteia și a încercat să fugă, moment în care a fost prins și imobilizat de polițiști”, informează un comunicat al DGPMB transmis marți AGERPRES.

Prejudiciul creat prin săvârșirea faptei, estimat la 7.000 de lei, a fost recuperat integral și restituit persoanei în drept.

Cercetările sunt continuate de Poliția Capitalei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img