Saturday, April 18, 2026
17.9 C
Bucharest

Microsoft, Apple, Google – profituri imense in paradisuri fiscale

Companiile americane păstrează în străinătate 2.100 miliarde de dolari pentru a evita plata taxelor, iar anul trecut opt dintre cele mai mari companii din sectorul tehnologiei au adăugat 69 miliarde de dolari la câştigurile lor offshore, relatează Bloomberg.

Microsoft, Apple, Google şi alte cinci companii din sectorul IT au generat până în prezent peste o cincime din profiturile de 2.100 de miliarde de dolari păstrate de companiile americane în străinătate, potrivit unei analize Bloomberg realizată în baza declaraţiilor făcute de 304 corporaţii la autorităţile de reglementare bursieră.

Fondurile totale păstrate de companii în afara Statelor Unite au crescut în 2014 cu 8% faţă de nivelul anulului anterior, cu toate că 58 de companii au raportat sume mai mici.

Mărimea acestei sume, care reflectă interesul companiilor de a păstra profiturile în ţări cu fiscalitate scăzută, a atras atenţia preşedintelui Barack Obama şi a unor congressmeni americani, care văd şansaă de a atrage fonduri pentru programe de investiţii şi să reformeze sistemul fiscal.

Problema este blocată însă în Congres, existând o probabilitate redusă de repatriere a profiturilor de către companiile tehnologice.

“Nu are niciun sens să repatriezi profiturile şi să plăteşti taxe substanţiale. Companiile IT în special beneficiază de o flexibilitate mare referitoare la locul unde declară profiturile”, a declarat Joseph Kennedy, membru al Information Technology and Innovation Foundation, institut de cercetări din conducerea căruia fac parte directori ai Microsoft şi Oracle.

Microsoft, Apple şi Google şi-au mărit fiecare profiturile din străinătate cu peste 20% în 2014, cel mai mult în rândul a 34 de companii cu cel puţin 16 miliarde de dolari în afara SUA.

IBM, Cisco Systems, Oracle, Qualcomm şi Hewlett-Packard şi-au sporit anul trecut deţinerile din străinătate cu cel puţin 4 miliarde de dolari.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img