Thursday, December 25, 2025
0.7 C
Bucharest

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, critica foarte dur Ministerul Agriculturii

România este ţara în care se moare de secetă la un kilometru de Dunăre şi în care, în secolul 21, facem agricultură pe bază de acatiste, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

“Nu se poate, noi suntem ţara în care se moare de secetă la un kilometru de Dunăre. E inadmisibil! (Într-o) ţară cu bazinul hidrografic şi hidrologic la României să auzi un ministru al Agriculturii, oricare ar fi el, că pronunţă cuvântul “secetă” este autodenunţ. Nu poţi să funcţionezi aşa. Probabil va trebui să nu mai coste uzinarea apei, să fie apa gratis pentru agricultură condiţionată de tehnologii avansate în irigaţii, ca să nu ne batem joc de apa din râuri sau din pânza freatică. Nu se poate ca, la bazinul nostru hidrografic, să plângem de secetă şi în secolul 21 să facem agricultură pe bază de acatiste!”, a subliniat Daraban.

În viziunea şefului CCIR, trebuie să se renunţe la ideea de producţie la hectar şi să se parieze “absolut totul” pe procesare.

“Eu aş paria absolut totul pe procesare, mai puţin pe celebra producţie la hectar de care aud de când m-am născut. În 1967, cred că primele cuvinte pe care le-am auzit au fost “producţia la hectar”. Cred că trebuie ieşit din paradigma asta. Până la urmă putem importa cereale dacă suntem în stare să procesăm. Cred că aici este pariul pe care îl avem. Trebuie să ne uităm şi ce importăm ca produse procesate ca să ne dăm seama unde suntem. Vorbim de 507 milioane de euro produse de panificaţie, de 460 de milioane de euro produse procesate din lapte, de 118 milioane de euro produse procesate tomate, de 124 de milioane de euro produse procesate din carne, de 1,1 miliarde de euro legume-fructe. Deci, aceştia sunt nişte indicatori, pentru că pe de altă parte se întâmplă ceea ce vedem şi acum în turism. Turismul nostru, sărăcuţul, nu depăşeşte 1,4 – 1,5% din PIB. Şi agricultura noastră, din păcate, cu toate eforturile de producţie la hectar nu depăşeşte 4%”, a spus Mihai Daraban.

Acesta a adăugat că fermierul trebuie să aibă o piaţă de desfacere în care să-şi vândă producţia.

“Noi trebuie să punem caii în faţa căruţei, nu invers. Trebuie să oferim piaţă fermierului, pentru că fermierul dacă va vedea că are piaţă de desfacere îşi va comensura în vreun fel producţia. Să ne spună şi nouă statul român în ce a constat suma de 86,28 de miliarde de euro pe care am importat-o anul trecut…”, a afirmat oficialul CCIR.

Preşedintele CCIR a participat, marţi, la dezbaterea cu tema “Agricultura României, potenţial imens, cum îl valorificăm? Soluţii la problemele momentului”, organizată de DC Media Group, scrie Agerpres.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img