Tuesday, August 11, 2026
33.2 C
Bucharest

Ministerul Agriculturii nu a platit fermierilor subventii din 2020, desi sunt deja puternic loviti de criza

Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) solicită premierului Florin Cîţu şi ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să facă toate demersurile pentru ca în următoarea şedinţă de Guvern să fie adoptată hotărârea pentru plata restanţelor la subvenţia pe motorină aferentă anului 2020.

“Fermierilor li s-a motivat, în primele două luni din acest an, că această întârziere a fost cauzată de neadoptarea Legii Bugetului de Stat. Iată însă cu bugetul promulgat de trei săptămâni, şi subvenţia nu este încă în conturile fermierilor, nici măcar acum, la această oră. Mai mult, de aproape două săptămâni, pe site-ul Ministerului Agriculturii stă în consultare publică proiectul de Hotărâre pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Actul normativ stabileşte alocarea sumelor necesare pentru plata subvenţiei la motorină, restantă pentru consumul de anul trecut, din trimestrele III şi IV”, susţin reprezentanţii AFF, într-u comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, de la publicarea proiectului menţionat s-au desfăşurat deja trei şedinţe de Guvern, pe 17, 19 şi 25 martie. În niciuna dintre acestea nu a fost adoptat acest act normativ care este vital pentru buna desfăşurare a lucrărilor agricole de primăvară, iar Ministerul Agriculturii nu a oferit nicio explicaţie fermierilor cu privire la motivele acestei întârzieri, mai spun fermierii.

Conform proiectului de HG, plafonul alocat pentru acest an de către Ministerul Agriculturii pentru plata accizei la motorină este de 340,55 milioane de lei, sumă care se acordă de la bugetul de stat. În conturi, valoarea efectivă a sprijinului este de 1,5721 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute de Legea nr. 227/2015 şi rata accizei reduse.

“Situaţia este disperată. Fermierii primesc lovitură după lovitură. Despăgubiri neacordate, ajutoare naţionale tranzitorii înjumătăţite şi, acum, întârzierea fără nicio justificare a plăţii ajutorului pentru acciza la motorină. Mulţi dintre membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor ne transmit că, din cauza acestui blocaj financiar total, nu îşi pot duce la bun sfârşit lucrările agricole de primăvară. Atenţie, vorbim chiar şi de zone care nu au fost afectate de secetă anul trecut. Peste tot, fermierii se plâng că parcă cineva vrea cu orice chip să saboteze producţia agricolă a acestui an şi să şi aducă pe producătorii agroalimentari în sapă de lemn. Fără producţie agricolă bună, nu vom avea creştere economică în acest an! Cred că este momentul ca decidenţii politici să se trezească, în al doisprezecelea ceas, şi să fie alături de fermieri!”, a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională, care reprezintă intereselor tuturor sectoarelor din agricultură şi are, în rândul membrilor săi, toate categoriile de fermieri, scrie Agerpres.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img