Friday, December 13, 2024
2.4 C
Bucharest

Ministrul apărării din Polonia : iau în serios cele mai rele scenarii de război cu Rusia

Ministrul apărării din Polonia : Iau în serios cele mai rele scenarii de război cu Rusia

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat într-un interviu publicat luni că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia, relatează agenţia DPA.

În interviul acordat ziarului Super Express, ministrul polonez a fost întrebat dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei într-un asemenea scenariu.

“Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”, a răspuns ministrul polonez al apărării, membru al recent numitului guvern condus de liberalul Donald Tusk.

Acelaşi ministru, în vârstă de 42 de ani, a ţinut să adauge că nu a “spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cântărit cu atenţie înainte.

El a mai menţionat că ministerul pe care-l conduce a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea despre care a vorbit, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare.

Deşi achiziţiile de armament pe scară extinsă sunt foarte importante, echipamentul individual al fiecărui soldat trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate, a indicat ministrul polonez.

El a mai spus că Polonia intenţionează să joace un rol foarte important în apărarea comună a UE.

De când a început războiul în Ucraina, Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB – dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO de 2% – şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.

Pentru unul din aceste contracte Washingtonul a aprobat la sfârşitul lunii august vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache către armata poloneză, contract în valoare de 12 miliarde de dolari.

Alte contracte majore de achiziţii de armament din SUA au fost semnate pentru 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS, în valoare totală de circa 10 miliarde de euro, 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot.

Contractele semnate cu Coreea de Sud privesc în special achiziţia a peste 800 de obuziere K9, circa o mie de tancuri K2 Black Panther, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239.

Polonia a încheiat de asemenea cu filiala britanică a producătorului de armament european MBDA un contract de circa 2,4 miliarde de dolari pentru achiziţia de rachete antiaeriene, plus un contract de circa 1,4 miliarde de euro pentru patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg.

Livrarea tuturor acestor echipamente se va desfăşura pe parcursul mai multor ani, iar unele dintre ele, precum obuzierele sud-coreene, vor fi parţial fabricate în Polonia, scrie Agerpres.

PS : Propun ca pentru aceste declaraţii, măcar un parlamentar socialist din România să ceară demisia ministrului polonez al apărării fiindcă-i sperie pe polonezi că vin ruşii. 

#Polonia
#NATO
#aparare
#scenariu
#razboi
#Rusia

Hot this week

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa. Cunoaște cel mai bine Rusia”

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa....

Ambasadorul Daniel Fried, mesaj pentru românii care susțin candidați pro-ruși : Mergeți până la Moscova și vedeți

Daniel Fried, fost Adjunct pentru Afaceri Europene al Secretarului...

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii și interpușii lor să genereze schimbare”

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii...

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Topics

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Apărarea se întăreşte : încă 3 avioane F-16 pentru România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de...

Știripesurse.ro : mandatele POT ar putea fi invalidate

Noul Parlament, ales în urma alegerilor din 1 decembrie, ar...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img