Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat vineri, la Bistriţa, că România este cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagră şi că din acest motiv este nevoie de întărirea capacităţilor militare.
Declaraţia a venit ca urmare a unei întrebări adresate de presă în legătură cu noile dotări ale armatei ruse şi cu afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin cum că sistemul antirachetă nu ar constitui un obstacol pentru noua rachetă intercontinentală denumită “Sarmat”.
“Noi, ca ţară membră NATO şi în parteneriatul strategic cu Statele Unite pe care îl avem, suntem, desigur, extrem de atenţi şi de preocupaţi de ce se întâmplă la Marea Neagră. Considerăm că România este cel mai important pilon şi furnizor de securitate la Marea Neagră în momentul de faţă, tocmai de aceea şi întărim capacităţile acestea. Desigur, nu am să comentez eu ce spune preşedintele Putin sau ce spun oficialii ruşi. Noi ştim că avem un program foarte bine gândit pentru a demonstra oricând că suntem pregătiţi aici, la Marea Neagră, ca alianţă militară. Toate capacităţile noastre sunt operaţionale în momentul de faţă şi, prin programele majore de înzestrare pe care le avem, continuăm să mărim capacitatea de apărare şi de descurajare pe care Armata României o are la Marea Neagră”, a spus Fifor.
Ministrul Fifor a adăugat că “vremurile complicate” justifică alocarea a 2% din PIB pentru Armată şi a dat asigurări că România este pregătită să facă faţă provocărilor din zona Mării Negre.
“Deseori suntem întrebaţi pentru ce trebuie efortul acesta pe care ţara îl face pentru a aloca 2% Armatei Române. Numai cine nu vrea să vadă cu mare atenţie ce se întâmplă în lume în momentul de faţă nu înţelege lucrul acesta. Trăim vremuri complicate, odată cu anexarea Crimeei în 2014 de către Federaţia Rusă. Practic, ne învecinăm cu Federaţia Rusă la Marea Neagră şi vreau să vă spun că se poartă un război hibrid destul de intens, pe care şi România îl resimte. Nu mai vorbesc de războiul cibernetic, există şi acesta. Armata României este pregătită să facă faţă acestor provocări şi zicem că facem faţă cu brio în momentul acesta”, a mai declarat Fifor.
Ministrul Apărării Naţionale a efectuat, vineri, o vizită de lucru la sediul Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” din Bistriţa, care în luna iulie urmează să trimită aproximativ 470 de militari într-o misiune în Afganistan.
Ministrul a fost însoţit de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ovidiu Uifăleanu, şi de comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, generalul de brigadă Virgil Ovidiu Pop, scrie Agerpres.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat vineri, la Bistriţa, că vor fi deblocate aproximativ 6.400 de posturi în Armata Română, în baza unui memorandum aprobat săptămâna trecută în Guvern.
“Săptămâna trecută am reuşit să aprobăm în Guvern memorandumul pentru a debloca în jur de 6.400 posturi în Armata Română. Este vorba de încadrări pe care dorim să le facem în perioada imediat următoare. Sunt funcţii de toate tipurile, de toate categoriile: şi soldaţi, şi subofiţeri, şi maiştri militari, şi ofiţeri. Sunt 400 de posturi de medici pe care dorim să îi încadrăm, în jur de 50 de psihologi pe care dorim să îi încadrăm în Armata Română. Încercăm într-un termen zic eu relativ scurt să putem încadra aceste funcţii, astfel încât să acoperim un gol destul de mare, lăsat de plecarea anul trecut, în vară, a în jur de 8.000 de oameni din Armata Română”, a spus ministrul.
El a menţionat că luni se va face o analiză la nivelul ministerului în privinţa necesităţilor de personal pe fiecare structură şi că speră ca, prin această măsură, să fie atraşi cât mai mulţi tineri spre cariera militară.
Întrebat despre cei care au părăsit sistemul militar anul trecut, ministrul Mihai Fifor a spus că şi-ar fi dorit ca aceştia să nu plece şi că retribuţia nu ar trebui să primeze pentru militarul român.
“A fost legislaţie, au putut opta pentru plecare. Cine a dorit să facă această opţiune, a făcut-o şi a plecat, nu pot eu explica de ce au luat această decizie. Eu, sincer să fiu, mi-aş fi dorit să nu plece foarte mulţi. Consider că n-ar trebui pentru militarul român totul să se rezume la retribuţie şi nici nu cred că se întâmplă aşa. Cred că marea masă a militarilor români, dacă nu chiar toţi, simt altfel lucrurile decât doar salarial. (…) Vestea bună este că salariile au crescut în Armata Română în medie cu 3,6%”, a precizat Fifor.
Peste 1.700 de militari români şi străini vor participa, în perioada 5-15 martie, la Spring Storm 18, unul dintre cele mai mari exerciţii multinaţionale, organizat de Forţele Navale Române pe teritoriul Dobrogei şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Scenariul exerciţiului are la bază elementele unei operaţii de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianţei Nord Atlantice.
“Exerciţiul Spring Storm 18 are la bază un concept unic de antrenare întrunită a Forţelor Navale, Aeriene şi Terestre, accentul fiind pus pe secvenţe specifice operaţiilor amfibii în cadru aliat, precum şi pe secvenţe de luptă împotriva minelor marine, într-o zonă de debarcare pe ţărm”, precizează MApN.
Bre,nea Fifor,aprovizionati armata cu armament secondhand sa lupte?! Nu vedeti ca ne luptam noi cu noi sa ne distrugem reciproc?! Sau trebuiesc arme la viitoarele alegeri! Sunt ghioage peste tot in tara s nu trebuie armament ! O sa ramana imprastiate armele ca i.e.n. de se gasesc peste tot in tara proiectile! Daca se vor impinge fortat imigrantii spre est,la ce mai trebuiesc arme?! Sa joace horodinca cu ele?!
noile programe de inzestrare sunt toate cu echipamente noi
Posibil,dar rezultatul e acelasi. Ne luptam noi cu noi in tara desi populatia e din ce in ce mai sleita de puteri, mai saraca si mai putina. Dar avem politicieni lipsiti de studii,de profesionalism si de umanizare,la fel si practicantii numiti olitic si nu numai,in domeniu!
Sa inteleg ca pana pe 15 martie vor repara cazinoul ( dupa vor merge la un gulas si o palinca) ? Daca privim cum arata litoralul zici ca acolo a fost un adevarat razboi ( ruine la tot pasul si populatia injumatatita) Poate ca armata trebuie sa ne apere de ,,conducatorii” aparuti dupa 1989 care se razboiesc cu romanii care le mai dau peste degete cand nu-i lasa sa fure cat ar putea ei .
România -NATO !!! ❤
Au plecat la pensie” obositi” si s au intors ca personal civil, ” odihniti”.
Au si pensie si salariu.