Sunday, July 6, 2025
23.4 C
Bucharest

Ministrul Dusa, suparat pe primarii indolenti

dusa

Ministrul Mircea Duşa le-a solicitat, marţi, primarilor din localităţile buzoiene izolate să fie “serioşi” şi “să privească” responsabil această situaţie, afirmând că nu e normal să spună, întrebaţi fiind, că nu au nevoie de ajutorul Armatei în condiţiile în care zăpada ajunge la streaşina caselor.
Duşa a spus că nu e normal ca primarii din localităţile buzoiene izolate să refuze ajutorul militarilor, deşi zăpada ajunge până la streaşina caselor, făcând apel la aceştia să fie responsabili.
“Nu e normal dacă un primar îţi spune că nu are nevoie de militari, iar noi venim a doua zi şi vedem că zăpada este până la streaşina caselor. Trebuie să fim serioşi şi să privim cu responsabilitate când suntem în această situaţie”, a declarat Mircea Duşa, referindu-se la primarul localităţii Vadu Paşii, Ion Suditu.
De asemenea, vicepremierul Liviu Dragnea a cerut ca în localitatea Vadu Paşii să se ţină legătura în permanenţă cu şeful de dispozitiv, întrucât “este inadmisibil” ca Primăria să nu anunţe ce se întâmplă în satul Stănceşti, unde zăpada ajunge până la streaşina caselor, existând oameni blocaţi în case.
“La Vadu Paşii să ţină legătura cu şeful de dispozitiv, pentru că este inadmisibil ca Primăria de acolo să nu anunţe ce se întâmplă în satul Stănceşti unde zăpada ajunge până la ştreaşina caselor. Oamenii nu pot scoate tone de zăpadă din curţi, nici nu au unde să o pună”, a spus Dragnea.
El a cerut ca până miercuri curţile oamenilor să fie curăţate de zăpadă.
Duşa şi Dragnea au făcut aceste declaraţii după ce au mers, marţi, în localitatea Vadu Paşii, unde au constatat, în satul Stănceşti, că foarte multe case aveau zăpada până la acoperiş, mulţi localnci cerându-le ajutorul. Cei doi au intrat într-o casă care era acoperită de zăpadă, vrând să se asigure că proprietarul locuinţei este în viaţă. Ei au intrat în locuinţă după ce un militar a făcut o potecă în zăpadă.
Mircea Duşa a mai spus, în şedinţa cu vicepremierul Liviu Dragnea, că au fost trimise trei elicoptere către localitatea Vâlcelele, două dintre acestea transportând militari şi medici, care vor rămâne în comună până va trece viscolul anunţat pentru miercuri.
Ministrul Apărării a menţionat că un nou zbor va fi trimis la Vâlcelele pentru a transporta alimente.
El a precizat că şi în comuna Brădeanu vor fi transportaţi medici şi militari.
La şedinţa cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, desfăşurată la sediul Prefecturii Buzău, au luat parte prefectul de Buzău Gabriel Balta, presedintele Consiliului Judeţean, Cristi Bâgiu şi şefii de instituţii deconcentrate.
Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img