Tuesday, July 8, 2025
33.6 C
Bucharest

Ministrul Justitiei blocheaza o ordonanta deja scrisa la Guvern

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis marţi, în şedinţa de Guvern, că Executivul nu poate adopta un act normativ prin care să modifice modul în care sunt aleşi preşedinţii de Consilii Judeţene, acesta arătând că un astfel de demers ar intra în contradicţie cu decizii ale Curţii Constituţionale.

 Distribuie pe Facebook  Distribuie pe Twitter  Distribuie pe Email
Cătălin Predoiu s-a referit la decizia 682 din 2012 a Curţii Constituţionale a României, care prevede păstrarea neschimbată a sistemului de vot cu 12 luni înainte de alegeri. În acest context, Predoiu a spus că Guvernul nu poate să îşi asume schimbarea legislaţiei electorale şi nu poate decide alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene din rândul consilierilor şi nu direct, pentru că ar fi vorba despre o schimbare radicală.
„Nu există aceeaşi situaţie ca în cazul alegerii primarilor, în unul sau două tururi, pentru că acolo avem acelaşi sistem de vot direct. Aici este o schimbare radicală. Soluţia este în Parlament, prin deblocarea dezbaterilor parlamentare, din păcate oprite printr-o decizie a fostei majorităţi PSD, la nivelul acelei comisii de elaborare a Codului electoral. Dacă Parlamentul adoptă anumite reguli (…) e voinţa Parlamentului. (…) E o chestiune în responsabilitatea Parlamentului, nu e în puterea Guvernului acest lucru … Cu tot respectul pentru efortul colegilor, nu se poate” a spus Cătălin Predoiu.
„Atunci trebuie să le transmitem colegilor din Camera Deputaţilor să ceară introducerea pe ordinea de zi a plenului” a replicat prim-ministrul Ludovic Orban.

OUG privind alegerea preşedinţilor de CJ în mod indirect, dintre consilierii judeţeni şi prin votul acestora, a fost pusă în dezbatere publică în 27 ianuarie, unul dintre argumentele Guvernului fiind că reglementarea în vigoare, privind alegerea în mod direct, reprezintă ”manifestarea partizană a intereselor particulare a preşedinţilor de CJ aflaţi în funcţie”.

Intrebarea mea este : ordonanta elaborata de Guvern, careia i s-a opus Catalin Predoiu, nu trebuia sa aiba aviz de la Ministerul Justitiei inaintea publicarii ei?! Daca n-au facut ce de la Justitie ordonanta pe o lege importanta, cine a elaborat-o? Si unde?

Hot this week

Armata rusă invadatoare, putredă de corupție

Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei...

Documentul cu toate tăierile, pe www.antena3.ro

Antena 3 CNN publică cel mai important document al...

Ministrul Transporturilor din Rusia s-a împuşcat în cap

Roman Starovoit s-a împușcat luni, după ce Vladimir Putin...

Politrucii din CA Tarom, companie falimentară, şi-au dublat indemnizaţiile la peste 24.000 lei

Membrii Consiliului de Administrație al companiei aeriene de stat TAROM...

Trump despre Musk : a luat-o complet razna

Trump despre Musk : a luat-o complet razna Președintele SUA...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img