Friday, January 30, 2026
3.5 C
Bucharest

Ministrul Justitiei : “Legile se fac în Parlament și se aplică de către judecători și procurori”

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat, miercuri, că punctul de vedere al CSM în privința OUG privind modificarea Codurilor penale este consultativ, subliniind că legile se fac în Parlament și se aplică de către judecători și procurori.

“Referitor la punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere pe care dumnealor l-au dat astăzi dimineață, repet, este consultativ. Dumnealor au înaintat un punct de vedere acum o săptămână, când a fost în dezbatere proiectul de lege în care dumnealor, în continuare, susțin că nu este necesară urgența. Ce vreți urgență mai mare când există practică neunitară? Într-un an de zile sunt soluții în cadrul instanțelor date diferit și, în aceste condiții, (…) am considerat că este de datoria Guvernului atâta timp cât Parlamentul nu și-a îndeplinit obligațiile sale constituționale. A trebuit Guvernul să reglementeze prin Ordonanță de urgență. În același timp și această ordonanță de urgență va veni în Parlament”, a afirmat Iordache, la Parlament.

Potrivit lui Iordache, comisiile juridice ale Parlamentului au obligația să se “aplece” cu maximă urgență asupra acestor proiecte și să stabilească dacă mai trebuie sau nu făcute modificări. “Repet, legile se fac în Parlament și legile se aplică de către judecători și procurori”, a adăugat Iordache.

Ministrul Justiției a subliniat că toate comentariile pe această temă neagă separația puterilor în stat.

“Toate comentariile care se fac în spațiul public neagă existența celor trei puteri și separația puterilor în stat. Eu voi milita în continuare că legile trebuie aici modificate, aici adoptate, ultimul cuvânt trebuie să-l aveți dumneavoastră”, le-a spus Iordache parlamentarilor social-democrați prezenți la ședința de grup.

El a mai spus că a dorit să explice colegilor săi parlamentari aceste legi, pentru că ‘din păcate, s-a comunicat trunchiat’.

“Am venit astăzi aici pentru că mi se pare normal în primul rând să le explic colegilor mei pentru că s-a dat cumva senzația că noi nu comunicăm. Noi am comunicat, dar, din păcate, s-a comunicat trunchiat. Fiecare citește legea cum dorește și o interpretează în același timp diferit”, a adăugat Iordache.

El a transmis un semnal de calm pentru protestatari.

“Doresc să transmit un semnal de calm, toți care protestează, este un drept constituțional al dumnealor să protesteze și la Ministerul Justiției, toți cei care au dorit să protesteze i-am așteptat, am discutat cu dumnealor. În schimb, oportunitatea este a ministrului. Și pe chestiunea de oportunitate am elaborat această ordonanță și cele două legi, iar ultimul cuvânt îl aveți dumneavoastră, colegi parlamentari”, a conchis Iordache.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins miercuri, în unanimitate, solicitarea Ministerului Justiției de avizare a OUG privind modificarea Codurilor penale, având în vedere că a rămas fără obiect după ce actul normativ a fost adoptat de Executiv.

Președintele CSM a anunțat că în ședința de miercuri a inițiat procedura de sesizare a CCR, scrie Agerpres.

 

Hot this week

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

O tumoră de 3 kg, ignorată ani la rând: cum a fost salvat un pacient de 70 de ani

O tumoră de 3 kg, ignorată ani la rând:...

Topics

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Descoperire şoc în microbuzul morţii

Descoperire şoc în microbuzul morţii Apar informații șocante în urma tragediei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img