Saturday, July 4, 2026
19.4 C
Bucharest

Ministrul propus la Transporturi : “Nu am această apăsare de a arăta neapărat ceva”

Audierile ministrilor propusi sunt esentiale pentru a descoperi calitatea celor nominalizati. Dar si nivelul sub nivelul marii al parlamentarilor romani din punct de vedere al calitatii lor de politicieni si membri ai unor comisii care dau avize pe banda rulanta, ca in Marea Adunare Nationala.

========================

Ministrul propus pentru portofoliul de la Transporturi, Dan Costescu, a afirmat, luni, după audierile din comisiile parlamentare de specialitate că nu dorește să demonstreze neapărat ceva la finalul mandatului său, ci va asigura continuitatea acestui sistem vital pentru economia țării, va încerca să se achite cât mai bine de îndatoririle sale și va lansa ori va continua acele proiecte care, dintr-un motiv sau altul, nu s-au putut realiza până acum.

Întrebat ce crede că va avea de arătat la finalul mandatului, Costescu a răspuns: “De arătat, nu am această apăsare de a arăta neapărat ceva”. “Voi merge pe linia pe care am mers în toată cariera mea. Practic, am de asigurat continuitatea unui sistem vital pentru economia țării, voi încerca să mă achit cât mai bine de această sarcină și, așa cum am spus, să lansez sau să antamez acele proiecte care, dintr-un motiv sau altul, nu s-au putut realiza până acum și pe care noi trebuie să le lăsăm ca pe niște cărămizi într-o fundație pentru aceia care vor veni după noi”, a adăugat el.

Viitorul șef de la Transporturi a admis că Executivul din care urmează să facă parte va avea o guvernare scurtă, atipică, din toate punctele de vedere și a precizat că urmează o analiză la nivel de sector pentru a putea fi prezentat un plan concret ce va fi integrat în programul de guvernare al Cabinetului Cioloș.

“Suntem un guvern cu o guvernare scurtă, atipică, atât din punct de vedere al susținerii, cât și din celelalte puncte de vedere. Urmează o perioadă de analiză în care vom vedea exact, vom trece de la declarațiile de început la lucruri concrete și după aceasta vom putea să prezentăm un plan concret, care să fie integrat în acel program de guvernare dorit de toată lumea”, a afirmat Costescu.

În ceea ce-l privește pe șeful CNADNR, companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, Dan Costescu a spus că nu știe dacă îl va schimba sau nu. Întrebat dacă va schimba conducerile companiilor de stat din subordine și în special la CNADNR, ministrul desemnat a spus: “Știu deocamdată despre CNADNR ceea ce știți și dvs din presă. De poimâine, dacă vom fi învestiți, voi avea acces pe filiera normală și la celelalte informații și de abia atunci se poate lua o decizie”.

“Decizia nu poate fi luată în momentul acesta pentru că nu am baza legală pentru a avea acces la informațiile care mi-ar permite să vă spun ceva”, a subliniat el.

Dan Costescu, propus pentru portofoliul de la Transporturi, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, reunite, ale Parlamentului. În favoarea sa au votat 37 de parlamentari, iar împotrivă s-au exprimat doi.

Hot this week

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...

Topics

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...
01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img