Cea mai lunga pestera din Romania si din sud-estul Europei, care pana acum a fost accesibila doar speologilor, va putea fi vizitata de anul viitor si de turisti. In Pestera Vantului, din Muntii Padurea Craiului, galeriile se intind pe aproape 50 de kilometri. Descoperita in urma cu aproape 60 de ani, pestera din Apuseni este un adevarat labirint. “Este vestita pentru ca este foarte greu de explorat din cauza ca are o singura intrare. Si pentru a ajunge in capatul ei este nevoie de 8 ore de parcurs pentru o echipa speologica”, declara speologul Ferenc Csis citat de ziare.com.
Situându-se la o distanță de de 50 km de Oradea și 100 km de Cluj-Napoca, accesul se poate face fie pe drumul asfaltat DJ 764C, 11 km de la DN 1 (E60), fie pe calea ferată (stația CFR Șuncuiuș).
Potrivit Wikipedia, intrarea naturală în Peștera Vântului este situată la cca. 2 km SE de localitatea Șuncuiuș, în versantul stâng al văii Crișului Repede, deasupra izvorului din Poiana Frânturii. Deoarece galeria de acces era foarte strâmtă și greu accesibilă a fost blocată și s-a deschis o intare artificială cațiva zeci de metri distanță, la nivelul activului.
Peștera a fost descoperită de ing. Bagameri Bela în anul 1957 și explorată pe 500 m lungime. În următorii zece ani explorările fac ca la sfârșitul anului 1967 lungimea totală a galeriilor cunoscute se depasească 15.000 m. S-au organizat ture de explorare și expediții de anvergură.
În anul 1966, sub conducerea descoperitorului se constituie Cercul Speologilor Amatori din Cluj având ca scop principal continuarea cercetărilor de explorare, cartare și protejare a Peșterii Vântului.
Prima hartă color a peșterii la scara 1:500 este realizată în 1969, pe ea fiind reprezentați 15.283 m de galerii. În anul 1972 timp de 8 zile se lucrează în subteran pentru realizarea de catre TVR a unui documentar despre Peștera Vântului. În anul 1978 apare albumul foto “Peștera Vântului” semnat de dr. Dan Coman și Valentin Crăciun.
Cercetările și cartările continuă în paralel cu acțiunile de documentare a peșterii descoperindu-se noi sectoare de galerii în diferite puncte ale peșterii. In anul 1979 apare în Buletinul Clubului de Speologie “Emil Racoviță” din București prima descriere geomorfologică a Peșterii Vântului redactată de Szilágyi Árpád, Komíves Emil, Nagy István, Varga Alfonz și Kerekes Károly. Se caută o legatură cu sistemul Izbândiș, însa fara succes. La sfârșitul anului 1989, lungimea totală a galeriilor Peșterii Vântului depasea 40.500 de metri.
În anul 1991 descoperitorul peșterii, ing. Bagameri Bela se retrage după 50 de ani din activitatea speologică. Explorarile continuă, iar la sfârșitul anului 2000 lungimea peșterii depășeste 47.000 m.
