Wednesday, September 16, 2026
18.2 C
Bucharest

Mircea Băsescu poate fi in libertate alaturi de frate si familie

Fratii corsicani vor face amandoi sarbatorile in libertate, bogatie si liniste…

 

Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat din închisoare după ce Judecătoria Medgidia a admis, joi după-amiază, solicitarea acestuia, însă decizia nu este definitivă. Băsescu a fost condamnat în luna iunie la patru patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial, scrie news.ro

Judecătoria Medgidia a admis cererea de liberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de trei zile la Tribunalul Constanţa.

Până la o decizie definitivă, Mircea Băsescu rămâne în Penitenciarul Poarta Albă, din judeţul Constanţa, unde a fost încarcerat în luna iunie.

Apărătorul lui Mircea Băsescu, avocatul Nelu Taşcă, afirma în luna iunie, pentru News.ro, că Mircea Băsescu ar putea fi propus, în septembrie, pentru eliberare condiţionată de către Comisia de eliberări din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Apărătorul fratelui lui Traian Băsescu a explicat că, din cele 48 de luni de pedeapsă, Mircea Băsescu are de executat o treime, respectiv 16 luni, deoarece are peste 60 de ani. Din cele 16 luni, arăta avocatul, se vor scădea perioada arestului preventiv executat de fratele fostului preşedinte, respectiv de 12 luni şi circa 12 zile şi, posibil, şi zilele câştigate de acesta în urma muncii prestate în acea perioadă. Astfel, arăta avocatul, rămâne o perioadă de aproximativ trei luni şi aproape 20 de zile pe care fratele fostului preşedinte le va executa efectiv în regim de detenţie.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în luna iunie a acestui an, de Curtea de Apel Cosntanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. În acelaşi dosar, Marian Căpăţănă a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Hot this week

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Topics

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Expert demisionar : Inteligența Artificială se va juca cu viețile noastre

Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27...

25 de ani de la cel mai mare atentat terorist din istorie

Asad Dandia avea opt ani când a văzut la...

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de boală gravă

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img