Thursday, March 26, 2026
17.2 C
Bucharest

Mircea Diaconu : ‘Haideţi să salvăm patrimoniul românesc !”

Consecvent eforturilor sale de a salva patrimoniul romanesc, europarlamentarul Mircea Diaconu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj si un link pentru cei care doresc sa se implice alaturi de el pentru acest obiectiv fundamental :

======================

La finele săptămânii trecute a fost lansat un apel de proiecte, în limita a 270,83 milioane euro, destinate conservării, protejării, promovării și dezvoltării patrimoniului natural şi cultural. Proiectele se vor putea depune spre finanţare în perioada 25 mai – 25 noiembrie 2016, valoarea eligibilă fiind cuprinsă între 100.000 și cinci milioane de euro (în cazul obiectivelor înscrise pe lista UNESCO valoarea maximă este de zece milioane de euro), cu obligația ca beneficiarii să asigure din bugete proprii o cofinanțare de cel puțin 2% din valoarea cheltuielilor.

Activitățile finanțabile propuse în cadrul proiectului trebuie să contribuie la punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu, acestea incluzând restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentelor istorice și a frescelor, picturilor murale exterioare, stucaturilor, restaurarea și remodelarea plasticii fațadelor, echiparea cu dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție, activități de marketing, promovare turistică și digitizare a obiectivului restaurat.

“Ghidul Solicitantului” poate fi descărcat de pe www.fonduri-structurale.ro.

Hot this week

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

Topics

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img