Thursday, November 5, 2026
6.3 C
Bucharest

Miscare surpriza la Moscova. “Nu este una obişnuită”, spun oficialii rusi

Preşedintele Vladimir Putin va prezida luni o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială rusă TASS. Reuniunea intervine pe fondul îngrijorărilor legate de criza din Ucraina, comentează agenţia de presă germană dpa.

“În scurt timp, chiar în 10-15 minute, preşedintele Putin va reuni Consiliul Securităţii Rusiei”, a afirmat Peskov, indicând că aceasta este o reuniune “extinsă” şi nu una din cele obişnuite pe care le convoacă şeful statului de obicei cu membrii permanenţi ai acestui organism.

El a spus că se aşteaptă ca preşedintele Putin să susţină un discurs în cadrul Consiliului Securităţii Rusiei, mecanism ce reuneşte principalii factori de decizie ruşi, în special şefii armatei şi serviciilor de informaţii. Este posibil ca şi alţi membri ai Consiliului să prezinte rapoarte, a indicat purtătorul de cuvânt.

La insistenţa jurnaliştilor, Peskov a spus că aceasta “nu este o reuniune obişnuită” a Consiliului Securităţii, evitând să precizeze tema întrunirii.

“De asemenea, preşedintele are programate astăzi (luni – n.r.) câteva convorbiri telefonice internaţionale”, a spus Peskov, promiţând să vină cu detalii pe parcursul zilei, potrivit Interfax.

Referitor la situaţia din Donbas, Peskov a calificat situaţia din zona de conflict ca fiind “extrem tensionată”, conform dpa. “Până acum nu vedem semne de detensionare”, a adăugat el.

De mai multe săptămâni, Occidentul şi Kievul acuză Rusia de concentrarea a zeci de mii de soldaţi şi a unui număr mare de echipamente militare în apropierea frontierei ucrainene. Vineri, preşedintele rus a acuzat Kievul de discriminarea minorităţii rusofone din Ucraina, iar la scurt timp liderii autoproclamatelor republici “populare” Lugansk şi Doneţk au anunţat evacuarea populaţiei civile în Rusia, pe motiv că armata ucraineană ar pregăti o ofensivă pentru recucerirea teritoriului controlat de separatişti, potrivit mass-media de la Kiev. Responsabili ucraineni au negat orice fel de ofensivă în Donbas.

Observatorii internaţionali care monitorizează situaţia din zona de conflict au informat cu privire la o înmulţire masivă a încălcării armistiţiului în Donbas, potrivit dpa, preluata de Agerpres.

#Rusia, #Ucraina, #razboi

Greşeala Ucrainei. Istoria arată că Rusia nu respectă nimic din ceea ce semnează

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img