Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, prezidează, marţi, reuniunea Consiliului Afacerilor Generale, de la Bruxelles. Partea română va prezenta priorităţile privind Preşedinţia Consiliului UE şi stadiul discuţiilor privind cadrul financiar multianual.
“Voi participa la Bruxelles la prima reuniune a Consiliului Afacerilor Generale (CAG – n.r.) prezidată de către România. Este şi prima reuniune ministerială prezidată de către ţara noastră. Unul din subiectele de pe agendă va fi prezentarea de priorităţi, altul va fi prezenarea cadrul financiar multianual”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Guvern.
De asemenea, alte teme abordate, potrivit declaraţiilor ministrului, vor fi atacurile cibernetice, dar şi dezinformările legate de alegerile pentru Parlamentul European.
Preşedinţia română a Consiliului UE va informa miniştrii de resort din celelalte state membre asupra discuţiilor pe marginea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, scrie Mediafax.
George Ciamba a susţinut că România a preluat, odată cu preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, peste 250 de dosare active de pe agenda Uniunii.
„Dorim să demonstrăm că România deţine calităţile dobândite în cei 11 ani de când e membră UE, necesare pentru deţinerea Preşedinţiei Consiliului UE. Avem de gestionat un număr considerabil de dosare legislative şi nelegislative. Preluăm peste 250 de dosare active la acest moment pe agenda UE. Existe dosare care sunt blocate, nu din considerente de acţiunea noastră şi trebuie să vedem cum de gestionăm. Aproape jumătate din dosare sunt la nivel de negociere la Consiliul UE”, a adăugat Ciamba.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a precizat că România va avea un mandat „atipic” la Preşedinţia Consiliului UE.
„Guvernul României a depus toate eforturile necesare pentru a asigura preluarea şi exercitarea în condiţii optime a ceea ce este deja prima Preşedinţie rotativă a României la Consiliul UE. Cele şase luni de mandate vor reprezenta o perioadă de maximă vizibilitate pentru orice Preşedinţie a Consiliului, nu doar din punct de vedere institutional şi politic, ci la nivelul întregii societăţi. Vom avea o Preşedinţie mai atipică, care face puntea între două cicluri instituţionale, ceea ce înseamnă că vom avea o perioadă de trei luni de concentrare maximă pe ceea ce putem să obţinem din punct de vedere al adoptării de acte legislative. După care va urma perioada de pregătire a Summit-ului de la Sibiu şi bineînţeles ultima perioadă, de după alegerile pentru Parlamentul European, în care va trebui să avem pe agenda toate temele care nu au putut fi spuse tocmai pentru a nu devein teme de campanie pentru PE”, a completat George Ciamba.
Acesta a adăugat că o problemă importantă pe care România va trebui să o gestioneze este ieşirea Marii Britanii din UE.
„Un moment semnificativ îl reprezintă data de 29 martie 2019 când Marea Britanie va părăsi UE. Cred că pentru cetăţenii noştri subiectele legate de Brexit sunt foarte actuale. Va fi important ca acţiunea noastră legislativă să fie bine pregătită şi promptă. pentru noi cel mai important lucru vor fi negocierile pentru cadrul financiar multianaual pentru anul 2021-2027”, potrivit declaraţiilor ministrului.
România a preluat de la 1 ianuarie Preşedinţia Consiliului UE de la Guvernul Austriei.